Trump anunţă că îşi anulează deplasarea la Davos din cauza democraţilor

Trump anunţă că îşi anulează deplasarea la Davos din cauza democraţilor

Donald Trump în Biroul Oval FOTO Arhivă

Pe fondul paraliziei parţiale a administraţiei federale americane, Donald Trump şi-a anulat joi participarea la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia).

Ştiri pe aceeaşi temă

„Din cauza intransigenţei democraţilor asupra Securităţii Frontierelor şi importanţei deosebite a Siguranţei pentru Naţiunea noastră, cu tot respectul, eu anulez deplasarea mea foarte importantă la Davos, Elveţia, pentru Forumul Economic Mondial“, a anunţat preşedintele american pe Twitter.

Actuala paralizie parţială a administraţiei federale americane este foarte aproape de a bate recordul de 21 de zile înregistrat între sfârşitul lui 1995 şi începutul lui 1996, în timpul primului mandat al lui Bill Clinton.

Donald Trump şi democraţii nu reuşesc să se înţeleagă asupra noului buget al SUA. Trump condiţionează aprobarea bugetului de alocarea a peste cinci miliarde de dolari pentru ridicarea unui zid anti-imigranţi la graniţa cu Mexicul, în timp de democraţii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, se opun acestei solicitări.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat la rândul său că nu se va deplasa la Forumul de la Davos, care va reuni elita economică mondială în perioada 21-25 ianuarie.

În schimb, liderul de la Elysee se va întâlni pe 21 ianuarie la Versailles cu 150 de antreprenori francezi şi străini.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: