Trump se amestecă în justiţie şi cere anularea proceselor declanşate de ancheta procurorului Mueller. Procurorul general ameninţă cu demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pre;edintele SUA, Donald Trump ;i procurorul general William Barr FOTO Getty Images
Pre;edintele SUA, Donald Trump ;i procurorul general William Barr FOTO Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a cerut marţi ca toate procesele declanşate de ancheta procurorului special Robert Mueller asupra amestecului Rusiei în alegerile din 2016 din SUA să fie anulate şi a sugerat că ar putea sesiza justiţia în legătură cu această chestiune, relatează Reuters.

„Tot ce are de-a face cu această investigaţie frauduloasă este puternic pătat şi, în opinia mea, ar trebuie anulat”, a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter. „Dacă nu eram preşedinte, aş da în judecată pe toată lumea de peste tot. Dar poate că încă o voi face”, a adăugat liderul de la Casa Albă. Trump a făcut aceste comentarii cu câteva ore înainte de o conferinţă telefonică între avocaţii unui fost consilier al preşedintelui, Roger Stone, şi procurori.

 Stone a fost găsit vinovat pentru că a minţit Congresul, dar şi pentru obstrucţionarea justiţiei şi corupere de martori. Procurorii au cerut iniţial ca Stone să fie condamnat la o pedeapsă cuprinsă între şapte şi nouă ani de închisoare în acest caz, dar după ce Trump a condamnat public solicitarea, spunând că este „nedreaptă”, Departamentul de Justiţie a diminuat-o. 

Acest fapt a declanşat o undă de şoc la Washington şi i-a determinat pe toţi cei patru procurori să renunţe la caz, iar unul chiar să părăsească procuratura. Şase persoane din anturajul mai mult sau mai puţin apropiat al lui Donald Trump au fost inculpate sau condamnate în urma anchetei privind Rusia pe care a condus-o procurorul special Robert Mueller şi care a tulburat prima jumătate a mandatului miliardarului american. În primăvara lui 2019, Robert Mueller a prezentat un raport de aproape 450 de pagini care l-a exonerat pe Trump de suspiciunile de înţelegere secretă cu Moscova. Însă el a spus că nu poate să îl exonereze pe preşedinte şi de suspiciunile că a obstrucţionat justiţia.

Procurorul general ameninţă cu demisia

Procurorul general, William Barr, intenţionează să demisioneze în urma criticilor făcute de preşedintele SUA, Donald Trump, în urma investigaţiilor departamentului de justiţie, a declarat o sursă pentru Reuters. Barr şi-a împărtăşit îngrijorarea cu persoane apropiate de Donald Trump, a relatat Washington Post, fără a putea să stabilească dacă Barr a abordat problema direct cu  Trump. Preşedintele american a declarat marţi că are o încredere deplină în William Barr, după acesta a spus săptămâna trecută că utilizarea repetată Twitter de către preşedintele american ăi face „munca” imposibilă.

Mai mult de 1.000 de foşti angajaţi ai Ministerului Justiţiei american au cerut duminică demisia lui Bill Barr, care conduce această instituţie de un an, reproşându-i că a intervenit în dosarul penal al unui apropiat al lui Donald Trump, potrivit AFP.

"Nimeni nu trebuie să primească un tratament de favoare în urmăriri penale pentru că este un aliat politic apropiat preşedintelui", au scris peste 1.100 de foşti funcţionari, care au lucrat pentru administraţii democrate şi republicane, într-o scrisoare deschisă publicată pe internet.

Fostul consilier şi prieten al lui Donald Trump, Roger Stone, a fost recunoscut vinovat că a minţit în Congres şi a influenţat un martor în cadrul anchetei asupra ingerinţelor Moscovei în alegerile prezidenţiale din 2016, iar în prezent aşteaptă pronunţarea sentinţei.

Procurori federali au recomandat luni o sentinţă cuprinsă între 7 şi 9 ani închisoare, atrăgându-şi mânia lui Donald Trump, care a apreciat pe Twitter că propunerea ar fi "foarte nedreaptă". A doua zi, ministrul justiţiei a dezavuat propunerea procurorilor şi a sugerat o pedeapsă "mult mai mică" în numele "intereselor justiţiei".

Bill Barr a asigurat în continuare că afirmaţiile prezidenţiale nu au avut niciun impact asupra deciziei serviciilor sale, invitându-l totodată pe Donald Trump să evite acest gen de mesaje pe Twitter care îi fac munca "imposibilă".

"Salutăm recunoaşterea tardivă de către ministrul Barr că deciziile ministerului trebuie să fie independente de politică", comentează foştii funcţionari în scrisoarea lor. "Dar acţiunile sale pentru a se plia ordinelor preşedintelui vorbesc mai mult decât cuvintele sale", conchid ei, cerându-i să demisioneze.

"Cum noi avem puţine speranţe că el o va face, revine fiecăruia angajat al ministerului misiunea de a lua măsurile necesare pentru a apăra o justiţie apolitică", adaugă ei, invitându-i să denunţe eventuale noi ingerinţe la nivel ierarhic, să se retragă din dosare politizate, ba chiar să demisioneze şi să facă publice astfel de situaţii.

Consiliera Casei Albe, Blanche Kellyanne Conway a apărat la rândul său, duminică, dreptul preşedintelui de a "comenta dosare penale". "Aceasta diferă de a lua telefonul şi a cere ministrului său să intervină într-un dosar, iar preşedintele Trump nu a făcut asta", a declarat ea pentru Fox. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite