Trump ameninţă că îi va elibera pe teroriştii din Statul Islamic capturaţi în Siria la frontierele Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jihadişti din Statul Islamic FOTO Tasnim
Jihadişti din Statul Islamic FOTO Tasnim

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că va dispune eliberarea jihadiştilor din Statul Islamic (SI) deţinuţi în Siria la frontierele Europei dacă Franţa, Germania şi alte ţări europene nu îşi repatriază cetăţenii, relatează AFP.

„Am învins califatul“, a afirmat Trump în timp ce îl primea la Casa Albă pe premierul australian Scott Morrison.

„Acum avem mii de prizonieri de război, combatanţi SI“, a adăugat el, referindu-se la luptătorii jihadişti străini care au ajuns în mâinile Forţelor Democratice Siriene (FDS), o coaliţie arabo-kurdă sprijinită de Statele Unite în ofensiva împotriva Statului Islamic.

„Le cerem ţărilor europene de unde au venit să îşi recupereze aceşti prizonieri de război“, a continuat liderul republican de la Casa Albă.

„Până acum au refuzat“, a insistat el, numind Franţa şi Germania.

„Le voi spune în cele din urmă: «Îmi pare rău, dar fie vi-i recuperaţi, fie vi-i lăsăm la frontiera voastr㻓, a avertizat Trump.

„Nu vom ţine prizonieri la Guantanamo timp de 50 de ani“, ceea ce ne-ar putea costa „miliarde şi miliarde de dolari“, a precizat preşedintele american.

Nu este pentru prima oară când Trump transmite o astfel de ameninţare către europeni. Luna trecută, preşedintele american a avertizat că îi va elibera în ţara de origine pe toţi jihadiştii europeni capturaţi în Siria dacă aceştia nu sunt repatriaţi în mod benevol.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite