Joe Biden (76 de ani) conduce în cursa din cadrul Partidului Democrat pentru candidatura la preşedinţia SUA, fiind urmat, la zece procente distanţă, de Bernie Sanders (78 de ani) şi Elizabeth Warren (70 de ani). Prestaţia din recenta dezbatere de trei ore a consolidat poziţia de favorit a lui Biden, fost vicepreşedinte al SUA în timpul administraţiei Obama, anterior senator timp de 36 de ani. Liberal moderat, puternic susţinut de comunitatea afro-americană, Biden îl devansează, de altfel, în sondaje şi pe preşedintele Trump (73 de ani). Faptul nu e, însă, foarte relevant încă, avînd în vedere că şi Hillary Clinton era cu 10% peste Trump cu un an înainte de alegerile din 2016.

Interesant, în această fază preliminară, mi se pare de observat vîrsta competitorilor de la vîrful politicii americane. Aceasta, în condiţiile în care trăim într-o epocă a exaltării tinereţii ca virtute axiomatică, inclusiv în politică. Bulversarea scenei globale după criza financiară a propulsat politicieni ca şefi de stat şi guvern înainte de a împlini 40 de ani: Emmanuel Macron a fost ales preşedinte la 39 de ani, Sebastian Kurz a devenit cancelarul Austriei la 30 de ani, Leo Varadkar conduce guvernul irlandez de la 38 de ani. Alexis Tsipras a fost prim-ministru al Greciei începînd de la 41 de ani, iar Matteo Renzi al celui italian de la 39. Mette Frederiksen este, la 42 de ani, noul premier danez, iar Luigi di Maio este, de la 32 de ani, viceprim-ministru la Roma. Alexandria Ocasio-Cortez a devenit, la 29 de ani, cea mai tînără femeie aleasă în Congresul american, viitorul comisar european din partea Lituaniei are 28 de ani, iar Suedia şi Australia au parlamentari aleşi la numai 22 de ani.

Observă Pascal Bruckner, într-un interviu pentru Le Figaro despre noua sa carte – O scurtă eternitate. Filosofia longevităţii (Grasset) –, că ceea ce era un obstacol într-o carieră şi un motiv de suspiciune, în „Lumea de ieri“ a lui Stefan Zweig, în Viena sfîrşitului de secol al XIX-lea, a devenit, prin definiţie, vîrsta excelenţei şi a geniului. Gravitatea respectabilă a lăsat loc impetuozităţii tinere. Iată, însă, că americanii fac excepţie. Să fie un reflex post-Obama (ales la 47 de ani)? Sau, încă o dată, America dă tonul unei noi tendinţe?

„Am împins iarna mai tîrziu între anotimpurile vieţii“ - Pascal Bruckner

Bruckner semnalează faptul că „jeunismul“ este simptomul unei societăţi care îmbătrîneşte şi aminteşte că, în ultimul secol, omul a cîştigat 20-30 de ani în plus de viaţă. „Am împins iarna mai tîrziu între anotimpurile vieţii“, spune filosoful francez, omenirea cucerind ceea ce el numeşte „o vară indiană“. Aceasta avînd drept consecinţă refuzul seniorilor de a mai fi invizibili; dimpotrivă, „ei vor să rămînă în cetate“ – şi nu oricum, ci activi. „A gîndi că de la 60-65 de ani ne retragem din societate şi trăim într-o lume de plăceri şi consumism pur, pe spatele urmaşilor, e o nebunie totală“, consideră Bruckner. Bătrîneţea nu mai e sinonimul renunţării, într-o lume în care „seniorii de azi umplu avioanele low-cost, urcă pe Machu Picchu şi îşi iau nepoţii pe trotinetă, demonstrînd că nu e ruşinos să fii activ la o vîrstă la care înaintaşii noştri erau cu un picior în groapă“.

Cvadragenar, am fost, în această vară, între cei mai tineri pasageri ai avionului Lima-Cusco şi ai trenului spre orăşelul de la poalele Machu Picchu, pentru a admira, apoi, cu stupoarea prejudecăţilor şi comodităţii, elanul şi agilitatea oamenilor cărunţi din jur în escaladarea zonelor celor mai dificile ce străjuiesc vestigiul incaş.

„Niciodată, cînd ne-am hotărît să facem ceva, nu ne-am dovedit incapabili să reuşim“, spunea despre Statele Unite Joe Biden la dezbaterea din tabăra democrată. E a treia sa cursă pentru desemnarea drept candidat la funcţia supremă. Şi chiar dacă un concurent în etate de 44 de ani, cotat cu 1% din opţiunile de vot, l-a luat peste picior („Aţi uitat deja ce aţi spus acum două minute?“), americanii îşi vor alege, anul viitor, un preşedinte septuagenar.

Apărut în Dilema veche, nr. 814, 26 septembrie – 2 octombrie 2019