„Talibanul american“ John Walker Lindh, eliberat după 17 ani de închisoare pentru bună purtare

„Talibanul american“ John Walker Lindh, eliberat după 17 ani de închisoare pentru bună purtare

John Walker Lindh

„Talibanul american” John Walker Lindh a fost eliberat joi, după 17 ani de detenţie, însă aleşi îşi exprimă îngrijorarea, apreciind că acesta nu a renunţat la ideologia extremistă care l-a dus în Afganistan, relatează AFP.

Prins la sfârşitul lui noiembrie 2001, în timpul ofensivei militare a Statelor Unite, în urma atentatelor de la 11 septembrie, el a părăsit Închisoarea de maximă securitate Terre Haute, în Indiana (nord), la vârsta de 38 de ani, în timp ce Afganistanul este în continuare devastat de lupte zilnice între armată şi insurgenţi talibani.
 
Născut într-o familie catolică, John Walker Lindh s-a convertit la islam în adolescenţă, pe care şi-a petrecut-o în apropiere de San Francisco, în California.
 
El a plecat în Yemen la vârta de 17 ani, în 1998, pentru a studia araba, după care s-a dus în Pakistan, iar apoi a intrat în rândul talibanilor din Afganistan în 2001, cu patru luni înainte de atentatele de la 11 septembrie, pentru a lupta, spune el, împotriva Alianţei Nordului a comandantului Ahmad Shas Massoud.
 
El a petrecut mai multe săptămâni într-o tabără de antrenament Al-Qaida, pentru a se iniţia în mânuirea unor arme şi explozivi.
 
După ce a fost prins, el a fost încarcerat împreună cu alţi talibani într-o închisoare în apropiere de Mazar-i-Sharif (nord). Tânărul a fost interogat atunci de către un agent dintr-o unitate de elită a CIA, Johnny Spann. Acesta a fost ucis la puţin timp după aceea, într-o revoltă a deţinuţilor, devenind primul american mort în ”războiul împotriva terorismului” lansat de către George W. Bush.
 
REMUŞCĂRI
 
Rănit în revoltă, John Walker Lindh a fost trimis în Statele Unite, pentru a fi judecat, şi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în octombrie 2002.
 
Afirmând că nu a luat arma împotriva ţării sale, el a pledat vinovat de faptul că le-a ”făcut servicii talibanilor” şi că a luptat cu arma în mână alături de insurgenţi.
 
La sfârşitul procesului său, el a recunoscut că a comis ”o greşeală” alăturându-se unor combatanţi islamişti şi a condamnat ”fără ambiguitate” terorismul.
 
Potrivit lui Karen Greenberg, o directoare a Centrului pentru Securitate Naţională de la Universitatea Fordham, condamnatul şi-a ”dedicat anii de închisoare studierii unor texte islamice”.
 
Însă, în 2017, revista Foreign Policy a citat un raport al Centrului Naţional Antiterorist potrivit căruia, în martie 2016, el ”continua să propovăduiască războiul sfânt mondial şi să scrie şi traducă texte extremiste violente”.
 
Iar Alexander Meleagrou-Hitchens, un specialist în extremism de la Universitatea George Washington, subliniază, într-un raport din 2018 că el a devenit un ”apropiat al lui Ahmad Musa Jibril, cel mai influent dintre predicatorii salafo-jihadişti americani în viaţă”, după ce acesta a fost încarcerat la Terre Haute, în perioada 2005-2012.
 
Potrivit unor informaţii citate NBC miercuri, John Walker Lindh ar fi declarat, într-o scrisoare scrisă de mână în februarie 2015, răspunzând întrebprilor unui jurnalist, că gruparea Statul Islamic (SI) face o ”treabă incredibilă”.
 
”NESPĂŞIT”
 
Eliberarea sa anticipată, pentru comportament bun, este dublată de condiţii stricte pe o perioadăde trei ani.
 
Activităţile sale pe Internet urmează să fie supravegheate în permanenţă, nu va putea să comunice online în altă limbă decât engleza fără permsiune şi nu va putea să intre în contact cu extremişti sau să consulte ”conţinuturi care vehiculează extemismul sau opinii teroriste”.
 
John Walker Lindh, care a obţinut în 2013 naţionalitatea irlandeză, nu va putea nici să călătorească în străinătate fără autorizare unui judecător.
 
Avocaţii şi familia sa au păstrat tăcerea cu privire la viitorul său, după eliberare.
 
Însă aleşiamericani consideră că fostul combatant islamist rămâne o ameninţare la adresa societăţii şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de absenţa unuiprogram federal de supraveghere menit să împiedice foşti condamnaţi să revină la violenţa extremistă.
 
”Trebuie să analizăm implicaţiile în domeniul securităţii pentru cetăţenii noştri şi comunităţile care primesc indivizi ca John Walker Lindh, care continuă să îndemne în mod deschis la violenţă extremistă”, au scris senatorii Richard Shelby şi Maggie Hassan într-o scrisoare adresată conducătorului închisorilor federale, Hugh Hurwitz.
 
Alison Spann, fiica agentului CIA ucis în 2001, i-a cerut lui Donald Trump să-i blocheze eliberarea anticipată, apreciind că acesta ”nu este un deţinut spăşit”.
 
”Combatantul american din Al-Qaida ar trebui să-şi ispăşească totată pedeapsa, care nu este comparabilă cu ceea ce trăiesc numeroase familii care au plătit preţul luptei împotriva terorismului a radicalilor islamici”, a scris ea într-o scrisoare trimisă preşedintelui.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: