Summitul NATO din iulie, încotro?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Summitul NATO din iulie ar putea fi un moment de linişte între cei 29 de aliaţi, dar din păcate nu va fi aşa. Preşedintele Donald Trump a transmis o serie de scrisori către aliaţii săi din NATO, cu un mesaj clar: summitul va fi despre cei care dau 2% din PIB şi despre cei care nu dau. Scrisoarea trimisă către PM Erna Solberg fost publicată de media norvegiană.

În scrisoare, preşedintele SUA notează că Norvegia este „singura ţară din NATO care are graniţă cu Rusia, care nu are un plan credibil de a cheltui 2% din PIB pentru apărareÎnţeleg presiunile politice interne, aşa cum eu personal am cheltuit capital politic considerabil pentru a creşte cheltuielile noastre de apărare“, se arată în scrisoare.

„Cu toate acestea, va deveni tot mai dificil să justificăm cetăţenilor americani de ce unele ţări continuă să nu îndeplinească angajamentele noastre comune privind securitatea colectivă.“

Norvegia alocă 1,57% din PIB pentru armată şi nu va creşte rata până în 2024. Declinul previzionat în cheltuielilor pentru apărare umbreşte o serie de programe de mare anvergură, inclusiv achiziţionarea a 52 de avioane F-35, a patru submarine şi a 6 avioane de cercetare P-8 Orion care sunt destinate să acopere zona de nord a Norvegiei, pe fundalul unei acumulări de tehnică militară a Rusiei în regiune. Liderii opoziţiei norvegiene critică „planificarea proastă“ şi întârzierile în furnizarea echipamentelor necesare forţelor armate norvegiene precum ar fi un sistem avansat de apărare aeriană cu rază lungă de acţiune. Scrisoarea preşedintelui Donald Trump vine odată cu consolidarea prezenţei SUA în Norvegia. Aproximativ 285 de infanterişti marini din Camp Lejeune, Carolina de Nord, au sosit în Norvegia la jumătatea lunii ianuarie, prima rotaţie a ceea ce se numeşte acum Forţa Rotaţională a Infanteriei Marine - Europa. Obiectivul acestei forţe este acela de a îmbunătăţi capacitatea trupelor americane de a lupta în zona rece a Arcticii şi de a consolida parteneriatele cu aliaţii NATO, atât în ​​Norvegia, cât şi în alte regiuni, prin exerciţii de comune.

Corpul de infanterie marină are în prezent o altă misiune permanentă, Forţa de Rotaţie a Mării Negre, 400 de infanterişti, fiind situată la 2.000 de mile de la Vaernes la Mihail Kogălniceanu, România. Dar, în aşteptarea aprobării norvegiene, această locaţie se poate schimba în curând, potrivit generalului maior Niel E. Nelson, comandantul Forţelor Corpului de Infanterie Marină din Europa şi Africa, iar Norvegia poate să devina centrul european pentru infanteria marină americană în Europa. Din ultimele informaţii guvernul norvegian a aprobat creşterea numărului de infanterişti marini de la 330 la 700. Aceştia vor opera în apropierea graniţei cu Rusia în regiunea Troms. Lucrurile se complică odată ce Ambasada Rusiei la Oslo a avertizat guvernul norvegian că a încălcat acordul din 1949 când Norvegia a intrat în NATO şi a agreat să nu instaleze baze străine permanente pe teritoriul ei numai dacă este ameninţată sau atacată.

Iohannis la summitul NATO FOTO Presidency.ro

Priorităţile SUA la summitul NATO de la Bruxelles din 11-12 iunie

La summitul NATO din 2018 mesajul Statelor Unite către membrii Alianţei ar putea părea destul de familiar. Într-un discurs la Consiliul Atlantic, pe 13 iunie, oficialii administraţiei Trump au subliniat primele trei priorităţi ale ţării pentru summit-ul bianual, care va avea loc în perioada 11-12 iulie la Bruxelles.

Cheltuielile pentru apărare - prima prioritate pentru care preşedintele Donald Trump a făcut apeluri repetate către ţările aliate de a planifica şi cheltui 2% din PIB pentru armată. „Angajamentul de împărţire a sarcinilor este un angajament de alianţă“, a declarat Thomas Goffus, Asistentul Secretarului Apărării pentru Europa şi NATO. „Acestea sunt angajamentele pe care le-am făcut unul altuia, după care alţii vor judeca credibilitatea alianţei noastre“.

Contraterorism - este a doua prioritate. Oficialii americani au subliniat necesitatea de a face NATO mult mai relevant în lupta împotriva terorismului, în special în Irak, Afganistan şi în lupta globală împotriva ISIS şi a afiliaţilor săi. „Actorii nonstatali folosesc capacităţi din ce în ce mai sofisticate şi rămân o ameninţare persistentă, condusă de ideologie şi de structuri politice şi economice instabile“, a spus Goffus. „La summitul NATO, anticipăm că aliaţii îşi vor întări angajamentele faţă de aceste eforturi cu contribuţii tangibile“ (aici, România va creşte numărul de militari din Afganistan la 1775 cu 286 de militari mai mulţi decât numărul din 2017).

Capabilităţile sunt cea de-a treia prioritate. „SUA doresc, de asemenea, ca NATO să-şi consolideze capacităţile de descurajare şi de apărare“, a spus Goffus. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, este interesat în mod deosebit de modalităţile prin care naţiunile membre pot creşte viteza de luare a deciziilor, pot spori mobilitatea forţelor şi pot readuce în prim plan o cultură de pregătire militară la nivel naţional. Lipsa de pregătire „este un simptom al insuficienţei investiţiilor în capacităţile noastre de apărare“, a spus Goffus.


Donald Trump FOTO AFP

Donald Trump FOTO AFP

G7 versus NATO

Summit-ul NATO nu va putea fi folosit pentru a vindeca eventualele rupturi deschise între SUA şi Europa în timpul reuniunii G7 de luna trecută şi, de asemenea, nu va pune capăt speranţelor ţărilor occidentale că problema de 2% nu ar fi tema dominantă la întâlnirea de la Bruxelles (SUA alocă 685,9 mld. dolari adică 3,57 din PIB). Măcar la noi băieţii de la PSD au înţeles repede acest lucru şi au alocat 2% din PIB pentru armată. Diferenţa între a cheltui tot şi a cumpăra tehnică performantă este esenţială. Grecia, care alocă 2% din PIB pentru apărare, consumă peste 75% (normal ar fi undeva între 30-40%) din bugetul său pentru cheltuielile de personal în timp ce ţări cum ar fi Danemarca îşi cheltuiesc direct fondurile pe marile programe de modernizare. Să dea Dumnezeu şi la noi să fie ca în Danemarca, să-i cheltuiască cu folos!

Să privim cu atenţie relaţiile dintre liderii G-7 nu sunt la fel ca relaţiile dintre ţările lor. Iar G-7 nu este NATO. NATO nu este politică pe Twitter sau o masă rotundă. Nu este un club economic. NATO este o alianţă militară a guvernelor confirmată de tratate, cu trupe instruite să lupte şi să moară pentru a se proteja reciproc de atacurile străine. NATO este o alianţă de 70 de ani care a rezistat vânturilor politice şi demonstraţiilor împotriva arsenalelor nucleare în timpul Războiului Rece. Este un pact între naţiunile democratice. NATO a depăşit divergenţele dintre Kennedy şi Hruşciov, Brejnev şi Reagan. NATO le va depăşi şi pe acelea dintre Trump, Putin şi Merkel mai ales că preşedintele Trump se va întâlni cu preşedintele Putin în Finlanda pe 16 iulie.

Relaţiile militare nu sunt ca cele politice. Luaţi exemplul Turciei. Presa a titrat acum cinci luni ceva de genul: „Relaţiile dintre SUA şi Turcia sunt la cel mai jos nivel de la intrarea acesteia în NATO“. Dar ce se întâmplă în subteranele politicii militare? Liderii militari turci sunt în contact permanent cu cei din SUA şi din ţările aliate, şi îşi susţin angajamentul faţă de NATO. Este o preocupare americană/europeană faţă de mişcările confuze ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în Siria şi iubirea lui faţă de Rusia, dar relaţiile militare funcţionează în timp ce relaţiile politice şi retorica uneori încălzită a oficialilor aleşi o ia pe arătură. Politicieni vin şi pleacă militarii rămân.

Insistenţa preşedintelui Donald Trump că membrii europeni ai NATO să cheltuiască mai mult pentru propriii militari nu este o retragere, este o încercare intenţionat nediplomatică de a echilibra un dezechilibru.

Dacă relaţiile militare dintre SUA şi China ar fi reci atunci va fi un dezastru mult mai mare decît orice recesiune din sfera economică, politică sau comercială. În anii de început ai mandatului lui Obama, când China a îngheţat comunicarea cu armata americană, liderii Pentagonului au cerut PLA să se deschidă dialogul, spunând în repetate rânduri că SUA vroiau ca ambele părţi să „evite greşeli de interpretare“ care s-ar putea transforma în război. China a deschis canalul de comunicarea, dar au accelerat progres tehnologic militar şi au creat noi insule în Marea Chinei de Sud pentru a-şi extinde puterea. Relaţiile militare au fost ajustate, acest fenomen fiind într-o continuă derulare. 

Când Bashar al-Assad în Siria se războia cu rebeli sirieni, unii lideri americani, şi nu numai, au dorit ca Obama să intervină cu trupe. În acel moment, un titlu îţi atrăgea atenţia în Defense news „Vrei Siria? Convingeţi-l pe generalul Dempsey“. Ideea a fost că, indiferent de voinţa politică a administraţiei de la Washington, militarii au fost precauţi în a dezvolta un nou front militar în Siria care să conducă SUA într-o altă intervenţie militară nesigură în Orientul Mijlociu, la doar doi ani după ce au ieşit din Irak.Acum, gândiţi-vă la amploarea unei retrageri din partea SUA din NATO. Preşedintele Donald Trump a tot amânat, la sfatul generalilor, în mod repetat, retragerea din Siria, Afganistan sau închiderea bazei de la Guantanamo. Chiar credeţi că cel mai bun sfătuitor militar al preşedintelui, Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Joseph Dunford ar susţine ideea retragerii din NATO? Ar fi vreun conducător militar american care s-o facă? Ar fi generalul John Kelly? Ar fi Congresul? Desigur că acest lucru nu se va întâmpla niciodată.

Datele arată că Statele Unite nu s-au opus vreodată dorinţei Europei să-şi asigure securitatea cu forţe militare proprii. Insistenţa preşedintelui Donald Trump că membrii europeni ai NATO să cheltuiască mai mult pentru propriii militari nu este o retragere, este o încercare intenţionat nediplomatică de a echilibra un dezechilibru. Declaraţia Cancelarului Merkel conform căreia Europa nu mai poate “să se bazeze pe deplin“ pe sprijinul american şi britanic este o reflectare a ceea ce preşedintele Trump şi mulţi alţi lideri americani au spus de ani de zile: Europa nu ar trebui sa se bazeze numai pe sprijinul militar american. Dar, în timp ce noua ordine în Europa se constituie la nivel politic, nu există niciun sprijin pentru militarii ţărilor Aliate. Am văzut mai multe, nu mai puţin, exerciţii militare ale aliaţilor americani şi ale ţărilor NATO, desfăşurări şi rotaţii de trupe şi o atenţie atenţie politică sporită asupra flancului estic al Europei. Relaţiile militare continuă! Nu ştim ce va spune preşedintele Trump în următoarele săptămâni din jurul summitului sau acolo la NATO. Acesta va fi un alt test pentru Cancelarul Merkel, pentru Prim-Ministrul Theresa May, pentru Preşedintele Emmanuel Macron şi Prim-Ministrul Justin Trudeau. Cu toate că sunt lideri politici niciunul nu contează, prea mult, pentru NATO. Alianţa nu se va desfiinţa!

Imagine indisponibilă

Argument: modernizarea infrastructurii militare a Europei de Est de către SUA

Conform bugetului Pentagonului în 2018 SUA va investi peste 200 milioane de dolari pentru renovarea şi modernizarea unor facilităţi europene - între care baze aeriene - înainte de utilizarea lor de către forţele aeriene americane, în principal pentru transportul de întăriri sau stocarea de materiale pentru a „descuraja“ o eventuală agresiunea a Rusiei. De asemenea investiţiile vor continua şi în 2019 cu cheltuirea a peste 828 de milione de USD în cadrul Iniţiativei de Descurajare Europene-EDI („European Deterrence Initiative“ fosta „European Reassurance Initiative“). Jumătate din aceste fonduri vor merge către infrastructura pentru aeroporturile militare. Aceste fonduri vor permite renovarea sau modernizarea unor aeroporturi militare, precum Amari (Estonia), Sliac şi Malacky (Slovacia), Lielvärde (Letonia), Kecskemet (Ungaria) sau Câmpia Turzii (România), dar de asemenea şi Keflavik (Islanda). EDI a crescut la 6,5 miliarde de la 4,8 miliarde în 2018 în timp ce fondurile pentru prepoziţionarea de tehnică a sărit de la 2,2 miliarde la 3,2 miliarde. Din aceste fonduri aviaţia SUA va folosi 368 milioane USD pentru prepoziţionarea de echipamente şi 363,8 milioane USD pentru construcţii militare (în 2018 au primit 31,2 milioane USD pentru prepoziţionare şi 85,4 milioane USD pentru construcţiile militare. Suma de 67 de milioane de dolari va fi cheltuită pentru proiectul „Central Region Storage Facility“, un depozit logistic instalat la Sanem, în apropiere de Luxemburg. Respectivul sit găzduieşte cea de-a 86-a escadră de mentenanţă a forţelor aeriene americane. 

Ideea este că dacă Rusia va invada un stat din Europa de Est, de exemplu Letonia, Forţele Aeriene ale SUA vor fi capabile să răspundă rapid datorită bazelor aeriene unde vor putea realimenta şi repara eventualele defecţiuni ale avioanelor. De asemenea, armata americană a decis, în urma anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi a tensiunilor cu Rusia, reactivarea mai multor depozite abandonate după Războiul Rece în Belgia, Olanda şi în Germania, în special a celui din Zutendaal (Limburg, în Olanda) pentru a stoca echipamente militare convenţionale. Acesta ar urma să devină pe deplin operaţional până la 1 mai anul curent. Pentru a face acest lucru, SUA pre-poziţionează tehnică de aviaţie la bazele NATO din Germania şi Marea Britanie. SUA nu doreşte să construiască noi baze în fostele ţări din blocul sovietic, dar face îmbunătăţiri la infrastructura existentă pentru a se asigura că aceasta susţine cerinţele specifice ale armatei americane (depozite de muniţie, piste de aviaţie corespunzătoare avioanelor americane şi puncte de alimentare cu combustibil). 

Şeful Comandamentului European al SUA (SACEUR), generalul Curtis Scaparrotti, a recunoscut în depoziţia sa, din martie 2018, din faţa Comisiei pentru Serviciile Armate a Congresului, că bugetul cerut pe exerciţiile financiare FY18 şi FY19 „ar permite o desfăşurare în Europa a avioanelor din generaţia a patra şi a cincea, a avioanelor de sprijin trupe, a bombardierelor în cazul unei situaţii de criză“.

Bugetul pe 2018 pentru baza aeriană de la Amari, în Estonia, asigură infrastructura de alimentare cu combustibil cât şi o platformă tactică de parcare şi de rulare a avioanelor de luptă astfel încât acestea să poată susţine avioanele de tip A-10, F-15, F-16, F-22 şi F-35. Cererea de buget din 2019 solicită mai mult de 16 milioane de dolari pentru Comandamentul Forţelor Speciale al SUA în vederea antrenării şi a pregătirii facilităţilor pentru operaţiuni speciale. La baza aeriană Kecskemet, în Ungaria, 56 de milioane de dolari în 2018 vor fi folosiţi pentru depozite de combustibil, construcţia de bretele de taxi pentru avioane şi alte facilităţi pentru F-15, A-10 şi avioanele de transport C-5. În 2019 se va construi un depozit de muniţie la baza aeriană Malacky în Slovacia în timp ce în 2018 se vor extinde facilităţile de parcare pentru a primele avioanele A-10 şi F-15. De asemenea, Forţele Aeriene ale SUA au cerut finanţare în valoare de 13,8 milioane de dolari pentru infrastructură la baza de aviaţie Rygge, din Norvegia.

„Nu ne-am mai uitat dincolo de graniţă (n.A.G graniţa NATO cu Federaţia Rusă) iar acum constatăm că trebuie să creştem capacităţile noastre de descurajare şi vrem să corectăm aceste deficienţe“, a declarat fostul Comandant al Forţelor Aeriene ale SUA în Europa (2013-2016), generalul Frank Gorenc. El a mai declarat pentru Defense News:

„Aceste îmbunătăţiri ale aerodromurilor sunt normale, dar ele implică abilitatea de a opera într-un mod atât de distribuit în toată Europa ceea ce oferă Forţei Aeriene din SUA o capacitatea reală de luptă, atât ca un mijloc de descurajare, cât şi participarea într-un potenţial conflict.“

Iniţiativa de Descurajare Europeană cere pentru 2019 poziţionarea de echipamente şi reabilitarea infrastructurii de aviaţie şi pentru două dintre cele mai mari baze ale forţelor aeriene ale SUA din Europa: Ramstein, Germania şi Royal Air Force Fairford, Marea Britanie.

În conformitate cu conceptul European de Operare Aeriană în caz de Urgenţă (ECAOS/European Contingency Air Operation Sets), Forţele Aeriene depozitează echipamente de sprijin - combustibil, apă, vehicule de transport, echipamente de control al zborului, echipamente de comunicaţii şi echipamente de război cibernetic, senzori meteo etc. - creând în fapt o unitate logistic de sprijin pentru un corp expediţionar într-un singur loc. Acesta este de fapt conceptul de Bază Aeriană Expediţionară. Acest concept de la Ramstein şi Fairford se doreşte dezvoltat şi în alte baze din Europa de Est. În timp ce forţele aeriene câştigă teren, Comandamentul European al SUA are un număr de proiecte de pre-poziţionare şi de construcţii militare menite să ofere vizibilitate efortului SUA în Europa. Cererea privind bugetul EDI pentru anul 2019 include construcţia de depozite pentru muniţii, zone de aşteptare, îmbunătăţirile ale căii ferate, instalaţiile de alimentare cu combustibil şi îmbunătăţirile pentru aeroporturi şi porturi. Totuşi, efortul financiar în Europa cade pe umerii trupelor de uscat ale SUA - US Army, 2,5 miliarde USD pentru prepoziţionarea de tehnică militară care să echipeze o divizie blindată a SUA şi 921 milioane USD pentru rotaţia unei brigăzii blindate SUA în Europa cuplată cu o forţa formată din Strykere (vehicule blindate ale infanteriei). De asemenea, 100 de milioane USD vor fi alocaţi pentru sprijinirea rotaţiei unei brigăzi de aviaţie în Europa. 

În loc de concluzie. Care este situaţia Forţelor Aeriene ale SUA în Europa faţă de 1990? 34 mii de militari, 6 baze operaţionale principale şi 204 avioane de la 72000 militari, 25 de baze principale şi 805 avioane în 1990.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite