SUA au suspendat execuţiile decise la nivel federal. UE salută decizia lui Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook
FOTO Facebook

Departamentul de Justiţie al SUA a anunţat impunerea unui moratoriu privind execuţiile federale care denunţă aspectul lor ''arbitrar'' şi ''impactul disproporţionat asupra persoanelor de culoare'', contrar administraţiei Trump, care a executat un număr record de condamnări la moarte, informează Agerpres.

  "Au fost semnalate îngrijorări serioase cu privire la utilizarea continuă a pedepsei cu moartea în ţară", a indicat secretarul american al Justiţiei Merrick Garland într-o notă. "În special caracterul arbitrar al aplicării sale, impactul disproporţionat asupra persoanelor de culoare şi numărul tulburător de scutiri în cazurile de pedeapsă capitală şi alte cazuri grave”, a detaliat responsabilul american. El a ordonat un moratoriu asupra oricărei execuţii federale, în timp ce departamentul său ''revizuieşte politicile şi procedurile în materie de pedeapsă capitală''.

În SUA, în mod tradiţional, statele execută cele mai multe condamnări la moarte şi nu puterea federală. În general, justiţia federală intervine numai în cazurile legate de droguri, terorism sau spionaj.

UE salută decizia administraţiei Biden

Uniunea Europeană a salutat sâmbătă decizia SUA de a impune un moratoriu privind execuţiile federale, informează dpa, potrivit Agerpres. "Acesta reprezintă un prim pas promiţător care sperăm să ducă la o încetare definitivă a acestei practici la nivel federal şi să deschidă calea pentru abolirea la nivel naţional a pedepsei capitale în SUA”, a declarat un purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

"Uniunea Europeană se opune ferm pedepsei cu moartea în orice moment şi în orice circumstanţe”, a adăugat sursa citată.

Oficialitatea europeană a apreciat că o condamnare la moarte reprezintă o formă de pedeapsă crudă şi inumană care nu acţionează ca o descurajare şi reprezintă "o negare inacceptabilă a demnităţii şi integrităţii umane".

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite