Cine este suspectul arestat în cazul coletelor cu bombe din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria neagră a coletelor cu bombe artizanale adresate unor personalităţi anti-Trump a continuat vineri, cei vizaţi fiind un senator democrat şi fostul director al comunităţii americane de informaţii. Un suspect a fost arestat în legătură cu aceste incidente, care survin cu câteva zile înainte de alegerile de la mijloc de mandat.

Potrivit The Huffington Post, un suspect a fost arestat vineri în apropiere de Miami, statul Florida. Un anunţ în acest sens a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Justiţiei. 

Suspectul se numeşte Cesar SayocJr. (foto mai jos), are 56 de ani, s-a născut la New York, este înregistrat ca alegător republican şi locuieşte în Aventura (Florida).

El are un cazier şi antecedente judiciare vechi în Florida, fiind condamnat pentru furt, infracţiuni rutiere, iar în 2002  a ameninţat să arunce o bombă, în timpul unei discuţii cu un reprezentant al serviciilor publice din Florida.

El era culturist, la acea vreme, şi nu manifesta vreo înclinaţie politică, în afară de acoperirea unui vehicul pe care-l deţinea cu simboluri amerindiene, a mai declarat avocatul.

Potrivit unor documente judiciare, Sayoc a fost condamnat în ani '90, în comitatul Broward, unde a fost găsit vinovat de furt calificat şi furt de bunuri personale.

În 2004, el a fost condamnat după ce a fost găsit vinovat de rambursare frauduloasă şi falsificare de probe materiale.

Imagine indisponibilă

Cesar Sayoc Jr. suspectul arestat în Florida FOTO Twitter @MylesMill

FBI a anunţat pe Twitter că a identificat 11 colete până acum, ultimul fiind găsit în Florida şi vizându-l pe senatorul Cory Booker.

Senatorul din New Jersey face parte printre democraţii consideraţi drept potenţiali candidaţi la scrutinul prezidenţial american din 2020, notează AFP.

Pe de altă parte, FBI nu a confirmat încă informaţiile legate de al 12-lea colet suspect, divulgate de CNN. Potrivit CNN, acest colet a fost trimis la sediul său din New York şi l-a vizat pe James Clapper, care apare frecvent în emisiuni ale acestui post de televiziune.

Poliţia din New York a confirmat însă că a intervenit la o alertă legată de un colet suspect la postul CNN, dar nu a făcut nicio referire la Clapper.

Fostul director al serviciilor secrete americane a calificat aceste incidente drept un act de „terorism intern“.

CNN a mai primit un colet cu o bombă artizanală miercuri, fiind destinat fostului director al CIA John Brennan, notează AFP.

FBI a deschis o anchetă şi întreprinde investigaţii la nivel naţional pentru a identifica autorul sau autorii acestei acţiuni.

O dubă albă, ridicată în Florida

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunile americane, o dubă albă, ale cărei geamuri sunt acoperite cu abţibilduri, a fost ridicată la Plantation, în Florida.

Unele abţibilduri reprezintă steagul american, sigla Comitetului Naţional Republican şi CNN, relatează AP, citată de news.ro.

Membri ai forţelor de ordine au acoperit vehiculul cu o prelată albastră, după care l-au luat din cartierul în care se afla.

Autorităţile nu au precizat dacă duba respectivă (foto mai jos) are legătură cu persoana reţinută.

Imagine indisponibilă

FOTO local10.com

Primul care a primit un colet cu o bombă artizanală este multimiliardarul George Soros. Au urmat, printre alţii, fostul preşedinte american Barack Obama, fostul său vicepreşedinte Joe Biden, fosta secretară de Stat Hillary Clinton, actorul Robert de Niro, fostul secretar al Justiţiei Eric Holder şi aleasa democrată de California Maxine Waters.

În timp ce poliţia desfăşoară ancheta, susţinătorii şi criticii preşedintelui american Donald Trump se acuză reciproc pe reţele de socializare în legătură cu aceste incidente.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite