Washingtonul sancţionează şapte oficiali ruşi în cazul Navalnîi. Oficial american: Opozantul regimului Putin a fost otrăvit de FSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi adus într-un tribunal din Moscova FOTO EPA-EFE
Aleksei Navalnîi adus într-un tribunal din Moscova FOTO EPA-EFE

Statele Unite au anunţat marţi că sancţionează mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt în dosarul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Aceste sancţiuni vizează şapte oficiali ruşi de rang înalt, informează AFP.

Ele au fost impuse „în coordonare strânsă cu cele ale partenerilor noştri din UE” şi sunt „un semnal clar” transmis Moscovei, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului.

„Ne reiterăm apelul la eliberarea imediată şi fără condiţii a domnului Navalnîi”, a adăugat el.

Comunitatea de informaţii apreciază cu un grad înalt de încredere că responsabili ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) au utilizat agent neurotoxic cunoscut sub numele de Noviciok pentru a-l otrăvi pe liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi în 20 august 2020

, spune oficialul american

Uniunea Europeană a oficializat luni sancţionarea a patru oficiali ruşi de rang înalt în cazul Navalnîi.

Sancţiunile prevăd interdicţii de vize şi blocări de active în UE. Oficialii ruşi sancţionaţi luni sunt Aleksandr Kalaşnikov, directorul serviciilor penitenciare, Aleksandr Bastrîkin, directorul Comitetului de anchetă, procurorul general Igor Krasnov şi Viktor Zolotov, comandantul Gărzii Naţionale.

UE a instituit primele sancţiuni în cazul Navalnîi în octombrie, vizând atunci şase oficiali ruşi, inclusiv apropiaţi ai lui Vladimir Putin.

Presiuni la ONU pentru o anchetă internaţională

Luni, două experte în drepturile omului au cerut „eliberarea imediată” a opozantului rus Aleksei Navalnîi şi o anchetă internaţională în cazul otrăvirii sale cu un agent neurochimic din gama Noviciok.

„Dat fiind răspunsul inadecvat al autorităţilor naţionale (ruse) şi folosirea unor arme chimice interzise (prin tratate internaţionale, n. red.), credem că o anchetă internaţională se impune urgent în vederea stabilirii faptelor şi clarificării tuturor circumstanţelor cu privire la otrăvirea domnului Navalnîi”, au anunţat luni, într-un comunicat, raportoarea specială ONU pentru execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare Agnès Callamard şi raportoarea specială ONU privind promovarea şi protejarea libertăţii de opinie şi de exprimare Irene Khan.

„Credem că otrăvirea domnului Navalnîi cu Noviciok a fost comisă în mod deliberat, pentru a transmite un avertisment clar şi sinistru cu privire la care va fi soarta oricui ar critica şi s-ar opune Guvernului (rus). Noviciok a fost ales expres cu scopul de a provoca frică”, apreciază Callamard şi Khan.

Cele două experte, a căror opinie nu angajează ONU, cer din august Guvernului rus să se asigure ca „o anchetă credibilă, transparentă şi care să respecte normele internaţionale să fie efectuată rapid, iar concluziile acesteia să fie făcute publice”.

Considerând răspunsul autorităţilor ruse ca fiind nesatisfăcător, ele subliniază că o anchetă internaţională este „deosebit de crucială acum, când domnul Navalnîi este deţinut de către Guvernul rus şi că este supus controlului său”.

Închis într-o colonie penitenciară

Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a fost arestat pe 17 ianuarie, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a petrecut aproape cinci luni de convalescenţă după ce a fost otrăvit cu Noviciok. O anchetă jurnalistică internaţională arată că opozantul rus a fost otrăvit de o echipă specială a Serviciului Federal rus de Securitate. Navalnîi este convins că ordinul lichidării sale a fost dat de preşedintele rus Vladimir Putin.

Pe fondul creşterii mişcării politice a lui Navalnîi, regimul Putin a decis să-l condamne pe opozant la doi ani şi jumătate de închisoare sub pretextul încălcării termenilor unei liberări condiţionate în perioada în care s-a aflat în Germania pentru tratament. Navalnîi s-a apărat în van în instanţă. În opinia sa, dosarul în baza căruia a fost condamnat este motivat politic. Numeroase capitale occidentale şi ONG-uri au denunţat arestarea şi condamnarea opozantului lui Putin, apreciind că opozantul rus este victima unor represalii politice.

Aleksei Navalnîi a fost condamnat totodată la plata unei amenzi pentru faptul că ar fi defăimat un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial. El mai este anchetat pentru escrocherie, riscând până la zece ani de închisoare. În prezent se află într-o colonie penitenciară din regiunea Vladimir, situată la 200 de kilometri est de Moscova. Potrivit unor martori, colonia în care a fost transferat opozantul rus are şi o secţie specială pentru tortură.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite