SUA se retrag de pe frontul european, dar ameninţă China

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xi Jinping trump

Informaţia pe care v-am dat-o ieri s-a confirmat: americanii dau înapoi şi abandonează frontul european al unui potenţial război comercial, perspectivă anunţată belicos de Donald Trump, care anunţa pe 8 martie o suprataxare a importurilor americane de oţel şi aluminiu din ţările UE în scopul protejării propriilor producători.

Tentativă de a provoca discuţii divergente şi de a crea fricţiuni majora în Europa, slăbind eventual frontul unitar compus din principalele puteri economice ale continentului nostru? Nu cred, mai degrabă încercarea de a demonstra că se ţine de promisiunile din campanie. Nu cred însă, aşa cum subliniază mulţi comentatori, că se aştepta la o asemenea reacţie rapidă venită de la Bruxelles pe două paliere.

În primul rând, a apărut, „pe surse“, o foarte amplă listă cu diversele produse agricole americane ce ar fi intrat deja în discuţie ca primă măsură de retorsiune a UE. În al doilea rând, la modul cel mai oficial, s-a anunţat că pe agenda Summitului european care se încheie azi în capitala europeană, figura o discuţie specială pe acest punct, pregătită deja cu multă grijă şi fermitate, tocmai pentru a produce un răspuns coerent şi imediat după eventualul anunţ american de impunere de măsuri super-protecţioniste. În fine, pentru a explica foarte clar determinarea europenilor de a institui la rândul lor un embargou dur, a fost trimisă la Washington doamna Ceceilia Malstrom, Comisarul european renumit pentru modul foarte inteligent şi inflexibil în care conduce negocierile. Iar rezultatul a fost obţinut exact în timpul scontat, adică înainte ca liderii europeni să abordeze punctul respectiv de pe agendă.

Trump se reorientează fulgerător, revenind la una dintre ţintele sale preferate din campania electorală: China. A lansat ieri ofensiva comercială împotriva Beijingului pentru a răspunde „practicilor necinstite“ ale gigantului mondial aflat acum în plină ascensiune economică, politică şi militară. Mai precis, Donald Trump a semnat un „memorandum prezidenţial“ în care sunt invocate o serie de măsuri punitive împotriva Chinei şi care ar putea, dacă vor fi aplicate, să ajungă la o valoare de 60 miliarde de dolari. Nu se spune foarte clar ce anume va fi suprataxat, adică fie valoarea importurilor sau taxele pe importuri, dar este foarte clar că ne aflăm în faţa unei decizii care ar putea însemna un război comercial de mari proporţii. Dar ne vom lămuri foarte repede, mai precis în două săptămâni, căci aceasta este perioada de care dispune acum Robert Ligthizer, reprezentatul pentru comerţ al SUA care mai are la îndemână şi posibilitatea de a recurge la mecanismul de reglementare a conflictelor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Desigur, procedură logică şi de ultimă instanţă, dar greoaie şi implicând negocieri multiple şi cu rezultat destul de nesigur.

Robert Ligthizer a menţionat deja că măsurile respective ar avea ca scop primar protejarea sectorului tehnologiilor de vârf care, cum sublinia el, „reprezintă poate cea mai importantă parte a economiei noastre... industrie care, cu cele 44 de milioane de persoane care lucrează în cadrul ei, este cu adevărat punctul central al viitoarei economii americane“.

Ce-i supără foarte tare pe americani? Sau, mai corect, ce-i supără în primul rând? Poate se uită la aceste disproporţii absolut reale şi sunt obligaţi să îşi pună câteva întrebări.

Comparatie Statele Unite China

Poate şi faptul că văd acum, în practică, rezultatul unei mai vechi atitudini de neglijare a capacităţilor reale ale Chinei de a putea deveni un actor economic şi militar global, mizând exclusiv pe faptul că liderii chinezi aveau să se mulţumească cu veniturile (adevărat foarte consistente) obţinute prin deschiderea uriaşei lor pieţe interne pentru companiile occidentale, punând la dispoziţie o forţă de muncă enormă, conştiincioasă şi ultra-confortabilă deoarece totalmente subplătită în raport chiar cu cele mai joase standarde imaginabile din Europa sau SUA. Numai că au subestimat - şi acum pot măsura adevăratele consecinţe - efectele unei măsuri adoptate de mai mult timp de chinezi, adică un sistem de cointeresare impus occidentalilor pe cât de politicos, pe atât de ferm: în contrapartidă cu accesul la piaţa chineză, companiile sunt obligate să ofere partenerilor lor locali o parte din portofoliul lor de tehnologii de înalt nivel. Pe care acestea le reproduc în mare viteză, eventual le îmbunătăţesc pentru obţinerea unor produse plasate la preţuri mici sau foarte mici pe pieţe de pe traseul viitoarelor centrui ale Noului Drum al Mătăsii sau transferate prin acorduri de nivel înalt către ţări sărace din Asia Centrală. Africa sau America de Sud care nici nu visau să aibă posibilitatea de a le achiziţiona de la americani.

Ca răspuns la ameninţările americane, chinezii, deocamdată, au afirmat că au şi ei o listă de produse (carne de porc, soia, sorg) cu care ar putea să răspundă măsurilor americane, îndemnând însă responsabilii de la Washington să nu acţioneze sub imperiul emoţiei, „căci rezultatele unui război comercial nu ar fi benefice niciuneia dintre părţi“.

Unde lucrurile sunt deja extrem de interesante şi multe dintre aşezările geopolitice ulterior vor putea depinde de acest lucru, este anunţul făcut de americani cum că în perspectiva unui război comercial cu China nu vor fi singure, ci vor urmări crearea unui front împreună cu principalii lor aliaţi. Asta - dacă acest anunţ se va conforma şi nu reprezintă o simplă retorică „Trump made“ - deja ne trimite în alt raţionament şi reprezintă , în sine, o schimbare de palier.

În ce sens? Este transmis un mesaj nou. Sancţiunile economice americane, anunţate iniţial, pe 8 martie, drept indiscriminatorii, acum nu mai sunt aplicate „ţărilor aliate SUA“, adică statelor membre UE, Australia, Coreea de Sud, Canada şi Mexic. Rămân celelalte? Care anume? Iar acum, care vor fi ţările cu care SUA vor negocia o eventuală susţinere internaţională pe frontul împotriva Chinei? Cu ce consecinţe globale dacă, şi de partea cealaltă, fie şi numai ţările din Organizaţia de cooperare de la Shanghai se unesc în jurul Beijingului pentru a aplica măsuri de retorsiune comune?

Drept care, iată o nouă hartă de puteri posibile şi zone de influenţă. Să fie acest raţionament valabil?

Harta zone de influenta

Nu ştiu. Nu cred că ştie cineva cu mare precizie. Se flexează muşchii, se înaintează pachete de argumente pentru o negociere cu foarte puţini actori dar cu mize uriaşe de supravieţuire. Dar mizele acelea nu sunt deloc cele vizibile, acelea fiind doar argumente pentru impresionarea audienţei. Despre câteva dintre mizele acestea, în articolele viitoare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite