SUA pun sub acuzare 12 cetăţeni ruşi pentru că au spart conturile de e-mail ale unor politicieni ai Partidului Democrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Mueller FOTO EPA
Robert Mueller FOTO EPA

SUA au pus sub acuzare 12 cetăţeni ruşi pentru că au spart şi au făcut publice ilegal email-urile unor politicieni democraţi în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, notează The Guardian.

Cei 12 agenţi ai serviciilor secrete ruse au fost puşi sub acuzare în cadrul investigaţiei aflate în desfăşurare privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Acuzaţiile, formulate de procurorul special, Robert Mueller, au fost anunţate în timp ce preşedintele american, Donald Trump, este primit de Regina Elisabeta a Marii Britanii şi se pregăteşte să se întâlnească cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Mii de email-uri luate din conturile membrilor staff-ului Comitetului Naţional Democrat şi ale lui John Podesta, şeful echipei de campanie a lui Hillary Clinton, au fost publicate de organizaţii precum WikiLeaks în 2016.

Scurgerea de informaţii a dus la haos în Partidul Democrat şi a forţat-o pe Debbie Wasserman Schultz, preşedinta Comitetului Naţional Democrat, să îşi dea demisia cu o zi înaintea convenţiei în care Clinton a fost numită oficial candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale.

Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că spargerea conturilor a făcut parte dintr-o operaţiune a lui Vladimir Putin de a o discredita pe Clinton.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite