SUA: Pompeo spune că nu ştie încă dacă summitul dintre Trump şi Kim Jong-un va avea loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat joi că nu ştie încă dacă un summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un va avea loc pe 12 iunie, relatează CNN..

Pompeo a avut două întâlniri cu un înalt oficial nord-coreean, generalul Kim Yong Chol, în urma cărora şeful diplomaţiei americane a spus că cele două părţi au făcut progrese în ceea ce priveşte o întâlnire între Trump şi Kim Jong-un, însă rămân o serie de provocări ce trebuie soluţionate.

„Am făcut progrese în ultimele 72 de ore, în ceea ce priveşte stabilirea condiţiilor întâlnirii, dar mai este mult de muncă,” a declarat Pompeo. „Am încredere că mergem într-o direcţie bună,” a adăugat el.

Washingtonul vrea o „denuclearizare completă, verificabilă şi ireversibilă“ şi intenţionează să slăbească sancţiunile internaţionale abia după ce procesul - complex şi îndelungat prin natura sa - va fi încheiat sau cel puţin avansat.

Phenianul a acceptat, la rândul său, să vobească despre o „denuclearizare”, dar refuză ca ea să fie unilaterală, iar definiţia sa riscă să fie îndepărtată de cea a americanilor, având în vedere că Nordul şi-a prezentat până acum arsenalul nuclear drept o garanţie a suprevieţuirii regimului.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite