SUA impun sancţiuni împotriva a doi oficiali de la Phenian, coordonatori ai programului de rachete balistice nord-coreean

SUA impun sancţiuni împotriva a doi oficiali de la Phenian, coordonatori ai programului de rachete balistice nord-coreean

Steven Mnuchin FOTO Arhivă

Secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin a anunţat marţi sancţiuni împotriva a doi oficiali nord-coreeni, despre care afirmă că ar coordona programul de rachete balistice al Phenianului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform anunţului lui Mnuchin, este  vorba despre Kim Jong Sik and Ri Pyong Chol, cărora nu le vor mai fi permise tranzacţii cu cetăţeni sau cu firme din SUA.

„Trezoreria vizează lideri ai programului nord-coreean de rachete balistice, în cadrul campaniei având ca scop exercitarea uneri presiuni maxime pentru a izola Coreea de Nord, astfel încât Peninsula Coreeană să fie complet denuclearizată", a declarat secretarul american al Trezoreriei.

El a precizat că decizia vine ca urmare a sancţiunilor impuse de ONU în vederea blocării oricărei modalităţi prin care Coreea de Nord ar putea obţine fonduri ilicite.

Departamentul Trezoreriei a înscris deja pe lista sancţiunilor opt bănci nord-coreene şi peste 20 de cetăţeni nord-coreeni care lucrează în state precum China, Rusia şi Libia, precizează CNN.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările