SUA: Generalizarea organismelor modificate genetic poate produce supraconsum de pesticide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu publicat în noiembrie, de ''The Organic Center'', un centru american de cercetare opus biotehnologiilor, reaprinde dezbaterea privind consumul de pesticide, afirmând că generalizarea soiei, a porumbului şi bumbacului OMG în Statele Unite din 1996 a dus la un supraconsum de pesticide, de 144.000 de tone, relatează Le Monde.

Datele colectate în fiecare an de Ministerul american al Agriculturii, privind suprafeţele tratate şi cantităţile aplicate pe hectar, au fost analizate de directorul ştiinţific al centrului, Charles Benbrook, fost director al biroului pentru agricultură al Academiei americane de ştiinţe. Fiindcă aceste date nu fac diferenţa între plantele transgenice şi cele convenţionale, Benbrook a estimat impactul biotehnologiilor punând în ecuaţie cifrele de la USDA şi estimările tratamentelor aplicate în medie în funcţie de modurile de cultură.

Argumentul potrivit căruia organismele modificate genetic ar duce la reducerea consumului de pesticide este contestat de ecologişti şi pus în evidenţă de întreprinderile de seminţe transgenice.

Folosirea porumbului şi bumbacului modificate genetic pentru stimularea secreţiei unei toxine mortale pentru insectele dăunătoare ar fi permis economisirea a 29.000 de tone de insecticide din 1996. În schimb, generalizarea soiei Round Up Ready, de la Monsanto, ar fi dus la un supraconsum de 173.000 de tone de erbicide. Soia i-a cucerit pe agricultorii americani: ea reprezintă 90% din suprafeţele cultivate cu soia.

Este un succes care a generat creşterea cantităţilor de pesticide folosite, afirmă Charles Benbrook. Utilizarea unui singur ierbicid a favorizat apariţia buruienilor rezistente.

Raportul lui Benbrook este contestat de cabinetul britanic de consulting PG Economics, specializat în analizarea impactului biotehnologiilor - în general favorabil acestora.

Benbrook foloseşte date incomplete în mod eronat, rezumă Graham Brookes, de la PG Economics. Prima dificultate: datele USDA se opresc la 2007 pentru bumbac, la 2006 pentru soia şi la 2005 pentru porumb. Ele au fost completate prin extrapolare de către Benbrook. A doua critică se referă la faptul că acesta ar subevalua tratamentele aplicate de cultivatorii de soia tradiţionali, puţin numeroşi în SUA, deci consideraţi nereprezentativi.

PG Economics foloseşte datele comercializate de organismul privat DMR Kynetec şi face diferenţă între modurile de cultură. Potrivit datelor, Benbrook supraestimează folosirea a 28.000 de tone de erbicide în perioada studiată. Aceleaşi date confirmă o tendinţă de creştere a folosirii erbicidelor la soia MG american de la începutul anilor 2000, de la 10% la 15%, în raport cu perioada anterioară anului 1996. Aceeaşi creştere şi la bumbac, de la 18% la 22%, dar o scădere la porumb.

La această dezbatere privind cantităţile în tone folosite se adaugă controversa referitoare la glifosat, molecula activă din Round Up, prezentată ca mai puţin periculoasă decât cele pe care le-a înlocuit. Este una din cele mai puţin nocive folosite în prezent, dar nu este lipsită total de riscuri, afirmă Benbrook

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite