SUA fac acuzaţii grave, fără precedent. Ei zic, ei aud? Noua real-politik

Unitate a rebelilor sirieni susţinuţi de Turcia, în zona de frontieră Tal Abyad

Realmente fără precedent sunt acuzaţiile americane deoarece fără precedent este numărul de ţări acuzate că încalcă principiile sacrosante ale drepturilor omului, nu fac destul sau nimic în privinţa traficului de persoane.

Încă nimeni nu poate estima care va fi efectul în planul relaţiilor internaţionale, dar şi al credibilităţii diverşilor aliaţi strategici, al NATO şi al unor dintre alianţele militare vitale pentru noi toţi. 

Astfel, pentru prima oară, Statele UNITE au adăugat Turcia, ţară membră NATO, pe lista ţărilor care recrutează minori pentru a-i folosi în conflicte militare. Este o listă a ruşinii globale în care un stat membru al Alianţei Atlanticului de Nord apare alături de ţări despre care adesea s-a vorbit ca despre "state eşuate" sau "state teroriste" precum Yemen, Irak sau Iran care încalcă rezoluţiile succesive ale Consiliului de Securitate (1261 din 1999 şi 2143 din 2014 ) , adică cele mai serioase poziţii comune pe plan mondial pentru interzicerea practicii inumane şi totuşi încă larg răspândită de folosire a copiilor în conflictele armate.  

Supriza este enormă deoarece fie şi numai menţionarea Turciei într-un asemenea raport oficial pe această temă ar trebui, pe timpuri şi în condiţii tradiţionale, să provoace o reacţie din partea NATO la nivel de organizaţie cât şi din partea statelor din regiune în cazul în care s-ar dovedi că se confirmă acuzaţiile americanilor privind susţinerea dă către Turcia a recrutării de copii-soldaţi de către brigada turkmene Sultan Murad care opereză în Siria. Sau acuzaţiile în ce priveşte acţiuni similare ale Turciei în cadrul conflictului din Libia unde, luptând de partea trupelor Mareşalului Khalif Haftar. 

Şi astfel, firesc, instantanu, s-a retensionat (oare în ce scop s-a făcut mişcarea?) relaţia SUA-Turcia, de-abia revenită în mod spectaculos sub orizonturi trandafirii după refacrea legăturilor personale Biden-Erdogan. Ministerul de Externe de la Ankara a transmis că "raportul este inacceptabil" şi conţine "alegaţiuni fără niciun fel de bază reală", acuzând autorităţile de la Washington că ignoră total activităţile miliţiilor kurde din Siria şi Irak care, spun autorităţile turce, oferă bani, arme şi pregătire militară adevată copiilor care doresc să meargă pe front. 

 Dar, totuşi, ce se întâmplă în cazul în care acuzaţiile din acest Raport s-ar dovedi reale?  

Nimic. Sau nimic grag deoarece vorbim despre real-politik. Mai precis, chiar dacă Raportul Departamentului de Stat vorbeşte în termeni extrem de duri despre fenomenul traficului de persoane şi ţările unde asta este sport naţional, discuţia despre reacţii şi sancţiuni posibile este cu totul şi cu totul altceva. Să vedem de ce. 

Sunt nominalizate în acest Raport ţări din "categoria 3 de monitorizare", 17 la număr, cele care nu îndeplinesc standardele minimale şi se află în ceea ce Secretarul de Stat Blinken numea "un ciclu inuman de discriminare şi nedreptăţi": "este vorba despre o criză globală şi este o sursă enormă de suferinţă umană...Este o acţiune criminală împotriva drepturilor omului. Este un afront la demintatea umană". 

În aceastâ grupă de ţări se află Malaezia, Guineea-Bissau, Afganistan, Algeria, Burma, China, Commore, Cuba, Eritreea, Iran, Nicaragua, Coreea de Nord, Rusia, Sudanul de Sud, Siria, Turkmenistan şi Venezuela.  

Ok, dar problema uriaşă de-abia urmează. Este vorba despre este "grupa 2 de montitorizare" în care se află ţări aliate SUA, cu enormă valoare strategică şi, unele dintre ele, la fel ca Turcia, membre NATO sau altor alianţe militare esenţiale pentru situaţia stragecică a Statelor Unite în alte zone ale lumii. Nu mă rfer neapărat la faptul că România, aliatul strategic al SUA, se află în această categorie pentru al patrulea an consecutiv, dar tot aici se află Cipru, Israel, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia şi Elveţia. O sursă de satifacţie o poate considera că, spre deosebire de Turcia, noi nu suntem acuzaţi în problema "copiilor-soldaţi" ci rămânem, adevărat cu cinstea de a ocupa primul lor în Europa, în zona noastră tradiţională de maximă competenţă. 

Astfel, în Raport se arată că România rămâne o sursă principală pentru victimele traficului sexual şi exploatarea prin muncă din Europa. Majoritatea victimelor în 2020 (72%) sunt victime ale traficului sexual. Traficanţii sunt cetăţeni români implicaţi în organizaţii criminale bazate pe criterii familiare şi etnice, care folosesc femei şi copii pentru traficul sexual din România şi alte ţări europene, incluzând Finlanda, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie 

Revenind acum la cazul care ne procupă azi, alături de Turcia care este specificată pentru că oferă "sprijin financiar, operaţional şi echipament" miliţiei din Siria care recrutează copii, mai sunt citate şi alte 14 naţiuni (inclusiv Pakistanul şi Afganistanul) care sunt acuzate şi ele de acelaşi lucru, ceea ce poate duce la anularea asistenţei militare americane. 

Deci şi în consecinţă, noi ce înţelegem? Că ar urma ruperea relaţiilor diplomatice între SUA şi Turcia, vor reacţiona cumva celelalte ţări puse la stâlpul infamiei, se va supăra cumva România? Absolut deloc deoarece, în paralel cu prezentarea concluziilor Raportului, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a spus foarte convingător, pragmatic şi serios: "În ceea ce priveşte traficul de persoane, nu aş dori să leg acest Raport de discuţiile constructive pe care le avem cu Turcia în contextul Afganistan sau de orice altă zonâ de interes comun". 

Sigur că da, până aici merg principiile căci, altfel, cine rămâne să păzească Aeroportul din Kabul, cu cine face contract SUA şi NATO dacă nu cu Turcia, acum că baza strategică de la Bagram e părăsită definitiv de trupele SUA şi poate să rămână sub semnul întrebării sercuritatea unicei mari legături aeriene cu Afganistanul? Mai contează copiii-soldaţi sau nu? 

Tot despre înalte principii de morală politică se va vorbi intens în Parlamentul European unde se doreşte formarea unei Sfânte Alianţe între partidele extremei drepte şi conservatori, îndeplinind visul formulat de echipa lui Trump în Europa de a-i reuni pe toţi admiratorii săi săi din epoca trecută. 

Printre cei care-şi unesc forţele sunt nume celebre: Marine Le Pen, italianul Matteo Salvini, nelipsitul Viktor Orban, Jaroslav Kaczynski, şeful partidului polonez Dreptate şi Justiţie, Santiago Abascal, conducătorul partidului ultra-conservator VOX din Spania precum şi Georgia Meloni, preşedinta partidului neo-fascist italian Fratelli d'Italia. 

Este absolut firească această nouă construcţie, cu oameni doritori ca, pe bani europeni, beneficiind de largile subvenţii pe care PE le-a decis în susţinerea gruprurile reprezentative policie, să ducă mai departe, în indiferenţa condamnabilă a parlamentarilor europeni, idealul lor de a închie porţile actualului edificiu european.  

Ca răsuns, partidele politice tradiţionale vor acum să încerce din nou o operaţiune care, adevărt, le-a reuşit de minune în trecut, izolând etanş un asemenea grup în cazul în care se va constitui. Nu e forte greu, având în vedere ce imagine deţin în propriile lor ţări cei mai mulţi dintre participanţii la noua mişcare, cu excepţia Poloniei în cazul căreia se cere Comisiei, foarte insistent, trecerea la un nivel superior de sancţiuni. Ca şi în cazul Ungariei.  

Şi? Nimic grav şi nimic relevant, Exact ca în cazul raportului american, discursul va fi auzit doar de cine vrea să audă şi, eventua, va fi folosit ca formă de presiune în alegeri. În rest, în indiferenţa generală, Europa o ia înainte pe căi pregătite pentru cazuri cănd aşa nu se mai poate, vezi revirimentul brusc al relaţiei de amor politic Macron-Putin. 

Da, asta este real politik şi spune ceva cu adevărat important. Spusă acum, povestea capătă un caracter geo-strategic care implică o altă Europă, cu alte deschideri şi cu alte orizonturi de cooperare.