SUA au emis mandate de arestare pentru 12 membri ai echipei de securitate a lui Erdogan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile americane au anunţat joi că au emis mandate de arestare pentru 12 membri ai echipei de securitate a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, acuzaţi că au agresat manifestanţi în faţa reşedinţei ambasadorul turc de la Washington, relatează AFP.

Şeful poliţiei din Washington, Peter Newsham a spus că cei 12 au fost identificaţi în imaginile filmante în cursul atacului din 16 mai care a vizat manifestanţi kurzi şi armeni, în marja vizitei lui Erdogan în capital SUA.

Suspecţii, toţi cetăţeni turci, includ nouă body-guarzi ai lui Erdogan şi trei poliţişti turci.

„În Statele Unite şi în special în Districtul Columbia considerăm capacitatea noastră de a protesta paşnic un drept sacru”, a subliniat Newsham.

„Nu ne pasă în mod deosebit care sunt opiniile tale, ce susţii sau ce nu susţii”, a adăugat el.

Newsham nu a precizat cum speră poliţia să îi aresteze pe cei 12, limitându-se să spună că Departamentul de Stat va stabili cum vor fi puse în aplicare mandatele.

Pe lângă cei 12, autorităţile au emis mandate de arestare pentru doi cetăţeni canadieni care au luat parte la bătaie.

Doi americani de origine turcă au fost arestaţi la faţa locului, pe 16 mai, iar alţi doi miercuri.

Imagini video ale ciocnirilor arată membri ai echipei turce de securitate bătând şi lovind manifestanţii. Nouă oameni au fost răniţi.

Departamentul de Stat a protestat oficial pe lângă Ankara, în urma atacului. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite