SUA. Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi în schimburi de focuri în Sunrise, Florida

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi în schimburi de focuri în Sunrise Florida 2 februarie 2020 FOTO EPA-EFE
Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi în schimburi de focuri în Sunrise Florida 2 februarie 2020 FOTO EPA-EFE

Doi agenţi FBI au fost ucişi şi alţi trei răniţi, marţi dimineaţă, în schimburi de focuri cu un suspect în Sunrise, Florida, anunţă un comunicat al FBI, citat de CNN.

Schimbul de focuri a avut loc în jurul orei 6.00, în timp ce o echipă de ofiţeri executau un mandat de percheziţie al unei instanţe federale ca parte a unui caz de infracţiuni violente care a implicat copii, potrivit agentului FBI Michael D. Leverock de la Biroul Federal de Investigaţii din Miami şi purtătorului de cuvânt Jim Marshall. 

Doi dintre agenţii FBI răniţi au fost transportaţi la spital şi sunt în stare stabilă iar starea celui de-al treilea agent este incertă. 

Suspectul a murit, se arată în comunicat. FBI a precizat că Divizia de inspecţie investighează incidentul. "Procesul este amănunţit şi obiectiv şi se desfăşoară cât mai rapid posibil în aceste condiţii", a subliniat comunicatul. 

Schimbul de focuri a avut loc într-un apartament din complexul Water Terrace din Sunrice, la ora 6.04 dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Sunrise, Otishia Browning-Smith. Persoana pe care o căutau ofiţerii s-a baricadat, a spus Smith. 

Poliţia a spus că au fost prezenţi foarte mulţi ofiţeri în zona incidentului. 

Cu cinci agenţi împuşcaţi, schimbul de focuri de marţi este asemănător cu un incident mortal de acum 35 de ani, care a avut loc lângă Miami. Pe 11 aprilie 1986, doi hoţi de bănci care erau urmăriţi de agenţi FBI au început să tragă cu arme de foc, doi agenţi fiind ucişi şi alţi cinci răniţi înainte ca suspecţii să fie ucişi. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite