SUA continuă cu Obama, preşedintele care se află într-o permanentă căutare a normalităţii

SUA continuă cu Obama, preşedintele care se află într-o permanentă căutare a normalităţii

Preşedintele american, Barack Obama

Necunoscut publicului în urmă cu patru ani, Barack Obama a devenit, primul preşedinte de culoare al SUA, care a câștigat un al doilea mandat, într-o perioadă în care americanii aşteaptă un salvator pentru a-i scoate din cea mai gravă criză economică de după anii '30.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ascensiunea politică meteorică a lui Barack Obama a început în iulie 2004, când americanii au descoperit carisma noului senator de Illinois prin discursul tulburător susţinut de el în faţa Convenţiei democrate din 2008. „Nu există o Americă de stânga şi una conservatoare, există doar Statele Unite ale Americii. Nu există o Americă neagră, una albă şi una latină sau asiatică, există Statele Unite ale Americii (...) suntem un întreg", declara Obama, provocând lacrimi în rândul audienţei.

Mitt Romney, mormonul învins de afro-americanul democrat, în cursa la şefia Casei Albă

Fiul unei mame albe şi al unui tată kenyan, venit să studieze în Hawaii, Barack Hussein Obama s-a născut la 4 august 1961, la Honolulu. "Are aspectul fizic al unui afroamerican, dar a crescut într-un mediu al albilor, cu multe influenţe asiatice în jurul său, întâi în Hawaii, apoi în Indonezia", spune biograful său. Rezultatul acestui melanj face ca "Obama să nu se simtă incomod nicăieri", într-un stat în care albii şi afroamericanii locuiesc în continuare în mare parte separat, explică Mendell.

Tatăl său îşi părăseşte familia când Barack Obama are numai doi ani. Mama lui se recăsătoreşte cu un student indonezian care duce întreaga familie în Jakarta, unde copilul locuieşte până la vârsta de zece ani, după care va pleca la Honolulu. Aici va fi crescut de bunicii din partea mamei. În autobiografia sa intitulată Visurile tatălui meu, Obama povesteşte ca a încercat să găsească răspunsul la problema identităţii sale în alcool şi droguri. Este perioada când ia decizia să renunţe la porecla "Barry" şi să folosească prenumele de origine africană "Barack".

După ce studiază la Los Angeles şi apoi la New York, unde îşi ia diploma în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, Obama se implică în viaţa comunităţilor din cartierele defavorizate din Chicago, implementând programe de educare şi ajutorare a localnicilor. În 1988 este admis la Universitatea Harvard, cea mai bine cotată din Statele Unite, şi devine redactor-şef la prestigioasa revistă de drept din cadrul facultăţii. O întâlneşte pe viitoarea sa soţie, jurista Michelle Robinson, în timpul unui stagiu la Chicago.

Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale

Cariera sa politică începe în 1996, când devine senator de Illinois. În 2004, este singurul afroamerican din Senatul american. Îşi lansează oficial campania prezidenţială la 10 februarie 2007 printr-un discurs susţinut în acelaşi loc în care eroul său, Abraham Lincoln, a rostit celebrul discurs împotriva sclavagismului. De atunci începe lupta din alegerile primare democrate, împotriva rivalei sale Hillary Clinton, care renunţă în iunie 2008. Îi mai rămăsese un singur adversar, pe republicanul John McCain, pe care l-a şi învins.

Dacă accederea, în urmă cu patru ani, a unei persoane de culoare la cea mai importantă funcţie a primei puteri mondiale, după 150 de ani de la abolirea sclaviei şi o jumătate de secol de la adoptarea legislaţiei privind drepturile civice, a fost salutată ca un eveniment istoric, Obama, care a albit mult de la preluarea funcţiei, pare să se afle într-o căutare permanentă a normalităţii.

Apare jucând golf, bea bere şi îşi plimbă câinele, făcând o datorie de onoare, după cum spune el, din a-şi întrerupe ziua de lucru pentru a merge să ia masa cu familia. Michelle Obama, o strălucită avocată cu care s-a căsătorit în urmă cu 20 de ani, i-a dăruit două fiice: Malia, 14 ani, şi Sasha, 11 ani.

Ce a realizat în primul mandat

Barack Obama a preluat postul de la Casa Albă, în urmă cu patru ani, de la George W. Bush în timpul celei mai mari crize financiare de după Marea Depresiune. Prima decizie importantă în postul de preşedinte a fost votarea unui pachet de măsuri pentru a opri declinul economiei. Planul de 831 miliarde de dolari a inclus reduceri de taxe şi fonduri pentru proiecte de infrastructură şi energie regenerabilă. Programul a salvat, afirmă economiştii, până la câteva milioane de locuri de muncă pe o perioadă de mai mulţi ani.

Rata şomajului a coborât de la 10% sub 8%, iar numărul de persoane angajate în SUA este cu circa 1 milion mai mare decât în prima lună a primului mandat al lui Obama.

Marii producători auto americani General Motors şi Chrysler se aflau în pragul falimentului în urmă cu patru ani. Obama a investit zeci de miliarde de dolari şi a susţinut restructurarea şi stabilizarea companiilor, care în prezent au o situaţie bună.

În mare parte din cauza recesiunii, Obama nu a reuşit să-şi respecte promisiunea de a reduce la jumătate deficitul bugetar, aflat în prezent la peste 1.000 de miliarde de dolari. Este, totuşi primul preşedinte al SUA în mandatul căruia ţara şi-a pierdut ratingul maxim „AAA" din partea agenţiei Standard & Poor's. Preşedintele nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Partidul Republican în Congres pentru reducerea datoriei federale, după ce părţile nu s-au putut pune de acord în privinţa necesităţii creşterii veniturilor din taxe.

Ce şi-a propus pentru al doilea mandat

Barack Obama vrea să să reducă deficitele bugetare cu peste 5.000 de miliarde de dolari în următorii 10 ani, scop care va necesita creşterea taxei pe câştigurile de capital şi a taxelor pentru gospodăriile cu venituri mai mari de 250.000 de dolari pe an, precum şi alte măsuri. El preferă susţinerea cu fonduri de stat a reducerii ratei şomajului prin acordarea de deduceri companiilor care angajează, precum şi prin sprijinirea autorităţilor locale să creeze mai multe locuri de muncă în sectorul public. Preşedintele în exerciţiu promovează penalizarea companiilor care delocalizează locuri de muncă în afara SUA. El a promis cheltuieli de 210 miliarde de dolari în şase ani pentru reabilitarea de drumuri, poduri şi căi ferate.

Şi în cel de-al doilea mandat s-a angajat că va continua să promoveze comerţul liber la nivel internaţional, bineînţeles în beneficiul SUA. Obama susţine acordarea de credite cu dobândă scăzută cumpărătorilor de bunuri produse în SUA, parte a unui plan de a dubla exporturile ţării până în 2014.
A declarat că va apăra companiile şi angajaţii din SUA la Organizaţia Mondială a Comerţului de practicile comerciale incorecte ale Chinei şi ale altor state. De asemenea, va continua presiunea asupra Chinei pentru aprecierea monedei, astfel încât importurile de bunuri americane să devină mai uşoare. Nu intenţionează să declare China drept manipulator de monedă, situaţie care ar permite impunerea de tarife bunurilor chinezeşti.

În sectorul financiar, Obama vrea să continue politica de întărire a supravegherii şi de protejare a consumatorilor. Reglementarea mai strictă vizează în principal marile instituţii financiare, de importanţă sistemică, dar şi segmente de piaţă care au avut în trecut o libertate prea mare din partea autorităţilor, precum instrumente financiare derivate şi fonduri speculative.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările