Obama a căzut într-o capcană. Se confruntă acum cu o alegere dificilă între a-şi pierde credibilitatea ca lider politic care respectă normele internaţionale şi a-şi pierde statutul de lider prin acţiuni care nu ar fi conforme declaraţiilor sale. Ceea ce a demonstrat această situaţie dificilă este că, chiar dacă Obama ar fugi de conflictul sirian, acesta va veni la el. Iar aceasta, alături de faptul că războiul din Siria este incubatorul viitoarei generaţii de islamişti radicali şi a distrus atâtea vieţi omeneşti, sugerează în mod limpede de ce este nevoie de un rol mai proactive pentru a limita pierderile şi evita şi mai multe distrugeri

Hassan Mneimneh, cercetător ştiinţific principal, German Marshall Fund of the USA, Washington

1.        Care sunt bazele militare de unde poate pleca atacul SUA împotriva Siriei ?

2.        Care este capacitatea de luptă a forţei navale din Mediterană susţinută de Flota din Oceanul Indian ?

3.        Care sunt ţintele aflate pe lista de priorităţi ?

4.        Există riscuri majore pe care le-ar prespune o intervenţie militară ?

Trei baze militare situate în Iordania şi, respectiv, Turcia ar putea servi pentru susţinerea atacului aerian, simultan cu lansarea de rachete Tmahawk de pe cele 4 distrugătoare şi aflate în Mediterană, în apropierea coastelor siriene. Este vorba despre bazele de la Izmir şi Ingirlik, aceasta din urmă în sud-estul Turciei, cu 48 de avioane de luptă şi un număr de peste 1.200 de soldaţi americani. Mai aşteaptă ordinul de luptă şi avioanele de vânătoare de pe baza Al Rawishad, fiind acum în alertă de luptă şi cele două baze americane specializate în culegerea de informaţii (situate în apropierea frontierei siriano-irakiană). 

În Bahrein se află concentrate elementele componente ale Flotei a V-a americane, acesta fiind punctul de unde vor fi coordonate acţiunile eventuale în Marea Roşie, Marea Oman şi Canalul de Suez. În Bahrein se află bazele de unde pot decola bombardierele strategice B2, iar în Iordania se află avioane F 16 care au rămas pe teritoriul iordanian, la cererea guvernului iordanian, după exerciţiile militare comune efectuate cu SUA în primăvara acestui an. Mai există două baze aeriene în Azerbadjian şi Uzbekistan, plus altele şapte în Afganistan, dintre care active sunt cele de la Baghram, Khost şi Mazare Sharif. Mai adăugăm la această listă bazele aeriene din Europa, cea de la Neapole şi cea aflată în Spania, în apropierea strâmtorii Gibraltar.

Pentru a întări forţa atacului aerian, există şi susţinerea oferită de grupul naval din jurul celor două port-avioane. Harry S. Truman şi Nimitz. Multe dintre fregatele de însoţire având capacitatea de a lansa rachete de croazieră... Dacă oferta franceză se va concretiza, atunci se mai adaugă fregatele purtătoare de elicoptere de care dispune în Mediterana, cele 6 avioane Mirage 2000 pe la baza din Djibouti şi cele 6 avioane Raphale de la baza din Abou Dhabi, precum şi aducerea în zonă a port-avionului Charles de Gaulle aflat deocamdată în rada portului Toulon.

Nuclear Threat Initiative vă oferă o foarte interesantă suită de hărţi interactive care prezintă în amănunt locaţiile prezumate ale depozitelor şi lansatoarelor de arme chimice, precum şi bazele aeriene de unde pot decola elicopterele şi avioanele care pot fi folosite pentru lansarea de asemenea atacuri. Pe lista potenţialelor ţinte mai se află şi palatul lui Bashar al-Assad de la Damasc, cartierul general al forţelor armate siriene, comadamentul forţelor speciale şi cazărmile Gărzii Republicane. Pe aceeaşi hartă veţi găsi şi locaţiile centrelor de comandă şi control, dar există posibilitatea aproape de certitudine ca, folosind saptamâna de răgaz lăsată de Obama, ele să fi fost deja mutate în locaţii de rezervă…

Există însă şi riscuri majore? Da, răspunde Anthony H.Cordesman de la CSIS (Center for Strategic & International Studies):

Armele chimice nu sunt un motiv pentru folosirea forţei. Chiar şi cele mai eficiente lovituri cu rachete de croazieră nu vor distruge capacităţile siriene. Nu există o şansă credibilă ca SUA să poată localiza sau distruge totalitatea capacităţilor respective fără o campanie aeriană masivă şi o prezenţă terestră oarecare. Chiar dacă regimul Al-Assad nu a făcut ceea ce este cel mai evident şi a folosit ultimele luni pentru a disemina pe ascuns o mare parte a capacităţilor sale militare, rachetele de croazieră pur şi simplu nu posedă această capacitate de destrucţie. Chiar dacă SUA vor reuşi cumva să oprească orice folosire pe viitor a armelor chimice, impactul militar va fi, în cel mai bun caz, unul marginal…Americanii trebuie să-şi mai amintească faptul că SUA au mai făcut alegeri militare greşite în Siria, precum şi lipsa de eficienţă a unor lovituri aeriene simbolice. Ineficienţa folosirii navelor de luptă pentru a bombarda poziţiile druzilor şi sirienilor în Siria în 1983 a dus la bombardarea cazarmilor de Marines şi la un atac similar asupra forţelor francize pe 23 octombrie 1983. Greşelile SUA şi dezbaterile dinlăuntrul Pentagonului au făcut ca SUA să oprească brusc contribuţia sa la ceea ce ar fi putut fi un plan eficace de bombardament aerian americano-francez, asta fără să se comunice nimic aliatului francez, aceasta ducând la un bombardament francez totalmente ineficient asupra ţintelor siriene pe 16 noiembrie 1983. Dar, într-un final, pe 4 decembrie 1983, americanii au lansat 28 de lovituri aeriene deoarece apărarea antiaeriană siriană ripostase la o serie de misiuni de recunoaştere executate de avioane F 14. Cu toate acestea, rezultatul final a fost un atac ineficace asupra ţintelor siriene, finalizat cu pierderea a două avioane, cu moartea unui pilot şi a altuia luat prizonier, eliberat doar după intervenţia Reverendului Jesse Jackson ”.

Este o opinie care, însă, nu face deloc unanimitate deoarece există analize ale serviciilor de informaţii militare care vorbesc despre posibilitatea reală ca un atac aerian masiv să distrugă la sol o mare parte parte a aviaţiei de luptă siriene şi ca, în acelaşi timp, să se obţină şi o anihilare a celei mai mari părţi a sistemului de comunicaţii militare ca rezultat al unui atac cibernetic.

În contextul în care a apărut o variantă de proiect de rezoluţie pe care-l va dezbate Congresul American, document în care se acceptă o campanie aeriană de 60 de zile (posibil de prelungit cu încă 30 de zile), presupunere credibilă, ştiindu-se că întreaga campanie în Kosovo a durat 72 de zile, iată o estimare care contrazice varianta pesimistă a celor de la CSIS .

ISW (Institute for the study of War) afirmă că pentru a asigura succesul intervenţiei militare, americanii ar avea nevoie doar de trei distrugătoare şi 24 de avioane de vânătoare ale US Air Force şi US Navy (F-15  utilizând JASSM – Joint Air-to-Surface Standoff Missiles şi F-18 folosind JSOW (Joint Stadoff Wapon). Institutul a identificat drept ţinte imediate 27 de baze aeriene siriene dintre care estimează că doar şase ar susţine cu adevărat operaţiunile militare ale lui Al-Assad. „Pentru a neutraliza forţele aeriene siriene, este necesar să fie neutralizate mai întâi avioanele de transport L-39 şi IL-76”, afirmă Christopher Hammer de la ISW, poate luând în calcul o mişcare necesară pentru a întrerupe o eventuală contraofensivă terestră, lipsită de susţinerea aeriană dacă raidul american ar fi complet reuşit şi, apoi, s-ar stabili o zonă de interzicere aeriană eficientă deasupra Siriei.

ISW vorbeşte despre o lovitură iniţială cu 24 de rachete Tomahawk, 24 JASSM şi 24 JSOW, apoi un al doilea val de 109 rachete Tomahawk. Un al treilea val ar fi de „menţinere a situaţiei”, unul la fiecare şapte sau zece zile, pentru a nu exista riscul repunerii în funcţiune a bazelor sau infrastructurilor siriene. Pentru această a treia etapă, ISW dă o estimare de 36 de rachete pentru fiecare val de bombardament (12 Tomahawk, 12 JASSM şi 12 JSOW).

Mai există însă şi o altă variantă, un alt scenariu al ostilităţilor, un scenariu care să implice forţele armate europene, unul în care să se evite repetarea situaţiei jenante în care Parlamentul britanic a interzis participarea trupelor într-o ofensivă împotriva Siriei? Există acest scenariu, vorbim mâine dimineaţă despre el, asta pentru că, de mâine, acesta va fi subiectul care va intra în dezbaterea politicienilor din spaţiul euro-atlantic.