A fost un vot care a reprezentat, în cea mai mare măsură, aşezările partinice între Democraţi şi Republicani, cu puţine, infime excepţii.

Republicanii nu au putut apăra moralitatea, cinstea, legalitatea şi constituţionalitatea acţiunilor prezidenţiale

Votul reprezintă o sancţiune politică puternică. Nu decisivă, însă. Nimeni nu poate spune că Donald Trump a fost lovit mortal şi că nu mai poate tracta politic sau că nu va fi reales. Din contra, sondajele de moment par să arate că nu avem de a face cu o înfrângere decisivă sau cu o pierdere de greutate electorală. Totuşi procesul nu este fără urmări, pentru că multe dintre acţiunile derulate sunt fără precedent.

Putem să vorbim despre faptul că Democraţii au jucat la risc maxim punerea sub acuzare a Preşedintelui. Pentru că Raportul Muller despre relaţiile nepotrivite ale Preşedintelui American cu Rusia nu a produs impact major – din lipsa unor elemente obligatorii din anchetă, care nu au ajuns publice – şi pentru că nu au avut depoziţiile la audiere ale unui număr important din angajaţii Casei Albe şi reprezentanţii administraţiei – care au ales să nu răspundă citaţiilor - au rezultat doar două capete de acuzare, abuzul de putere – perfect inteligibil şi lesne de probat prin cele prezentate în audierile publice – şi obstrucţionarea justiţiei chiar prin blocarea audierilor în procese juridice.

Nu trebuie uitat că au mai lipsit din rândul acuzaţiilor la dresa Preşedintelui Trump cele c ear fi rezultat din dosarul declaraţiilor de avere ale lui Donald Trump şi cel al discuţiilor din timpul mandatului său cu Vladimir Putin şi negocierile personale nepublicate şi nediscutate la nivelul administraţiei.

Ce putem spune despre procesul de dezbatere a capetelor de acuzare, uitându-ne la liniile de mesaj asumate, este că Republicanii au evitat să vorbească despre moralitatea şi corectitudinea acţiunilor preşedintelui, nu au apărat legalitatea acţiunilor sale în punctele incriminate şi cu atât mai puţin constituţionalitatea acţiunilor lui Donald Trump în acest caz. Republicanii au vorbit doar în termeni de comunicare strategică, calificând procesul de punere sub acuzare drept o glumă proastă, o ruşine, nu sunt fapte, refuzând să comenteze în orice fel faptele prezentate. Şi aici avem un indicator al limitelor capacităţii republicanilor de a-l apăra pe Donald Trump fără să se compromită definitiv în ochii alegătorilor.

Politicianism, propagandă şi bătălia politică a lăsat argumentele punerii sub acuzare în negură

Mizele democraţilor sunt multiple, aşa cum sau putut detaşa în urma întregului proces din Camera Reprezentanţilor: prima este relevanţa politică, iar aici Preşedintele Camerie, Nancy Pelosi a fost dublată de preşedinţii comitetelor de intelligence şi juridic, Adam Shiff şi Jarrold Nadler, dintre care se va alege, cel mai probabil, viitorul vicepreşedinte care-l va însoţi pe buletinul de vot democrat pe Joe Biden, cel mai probabil. A doua ţintă a actualului demers, în condiţiile în care şansele pentru o super-majoritate pentru demiterea lui Donald Trump sunt practic nule, este alterarea majorităţii camerei superioare la viitoarele alegeri din noiembrie 2020, în orice caz, dacă nu câştigarea majorităţii în Senat de către democraţi, impunerea unor costuri majore pentru Republicani.

Acţiunea are loc nu numai cu risc mare, ci şi cu perspectiva unor pierderi importante de către Democraţi. Deja o parte au fost asumate şi vizează reprezentanţi democraţi în state conduse de guvernatori republicani, respectiv care votează Trump. Aceştia şi-au asumat să nu mai fie realeşi dar să marcheze faptul că apără Constituţia Statelor Unite, Declaraţia de Independenţă şi mai ales principiul supremaţiei legii, nimeni nu e mai presus de lege.

În plus, se crează o presiune majoră asupra Senatului, majoritar republican, cel care organizează judecata preşedintelui pe cele două capete de acuzare, şi acest lucru în condiţiile reproşului unanim al republicanilor privind organizarea proastă şi neechilibrată a dezbaterilor din Camera Reprezentanţilor. O trecere pe repede înainte, fără martori şi fără dezbateri prin Senat, va pune presiune asupra publicului republican şi va aduce costuri importante partidului lui Donald Trump.

Pe de altă parte, nu cred că pot fi negate, în acelaşi timp, victoriile Republicanilor şi ale lui Donald Trump cu această ocazie: procedura de impeachment ar putea să-l împingă de preşedintele Statelor Unite către un al doilea mandat, potenţând realegerea prin victimizare, prin impulsul dat în urma procedurii finale, prin oferirea unei teme majore de campanie din acest proces. Apoi există două praguri pe care

Jocul la miză mare al Democraţilor: Congresul, apoi Preşedinţia! Replica Republicanilor: Preşedintele, apoi Congresul!

Republicanii nu au fost nevoiţi să le treacă, fapt care arată fragilitatea şanselor de a demite preşedintele: nu au renunţat la Rudy Giuliani, delimitând activităţile preşedintelui de cele ale avocatului personal, chiar dacă anumite semnale au apărut în ultimele 3 săptămâni în acest sens, fără ca Preşedintele să asume explicit pasarea responsabilităţii; apoi Republicanii nu au acceptat că Preşedintele a greşit/a încălcat legea, nici măcar la un nivel minor, nesemnificativ, care nu generează condiţiile punerii sub acuzare.

Atât timp cât pragurile care forţau sau măcar apropiau demiterea nu au fost încălcate, poziţia preşedintelui Trump rămâne solidă. Nu întâmplător mesajele sale sunt unele de aşezare a întregii retorici pe criterii partizane, acuzând un atac la sine şi la Partidul Republican.

Totuşi poziţiile şi liniile de mesaj aduc costuri la nivelul reprezentanţilor, dar mai ales a Senatorilor. Costuri majore, traduse în ipocrizie, lipsă de credibilitate şi mai ales plasarea apărării lui Donald Trump pe linii strict partinice, nu pe argumente şi contracararea elementelor faptice care susţin punerea sub acuzare. Aici e probabil ca Republicanii să-şi fi asumat costurile, estimându-le ca fiind acceptabile.

Dar cea mai probabilă analiză a vizat costurile derulării unui proces real sau asumării unor probleme în comportamentul preşedintelui versus respingerea lor de plano şi abordarea temei punerii sub acuzare de pe poziţii partizane, negaţioniste, propagandistice şi inflexibile. Vor fi sacrificaţi senatori republicani, aşa cum vor fi sacrificaţi reprezentanţi republicani, dar va fi salvat preşedintele!

Dacă va fi aşa sau nu, cum va curge procesul şi mai ales alegerile din începutul lui noiembrie 2020, vom vedea în perioada următoare. Deşi şi aici putem concluziona, la final, dacă sacrificiul congressmanilor republicani din ambele camere a fost unul justificat, dacă a meritat sau dacă nu cumva jocul aceste ipocrit şi necinstiti în discuţiile legate de impeachment nu va genera prăbuşirea majoră a Partidului Republican în alegerile de anul viitor pentru Congres şi Casa Albă. Oricum un an e drum lung până acolo!