SUA, alegeri 2020. Ultima săptămână de campanie. Cum stau cei doi candidaţi în sondaje

SUA, alegeri 2020. Ultima săptămână de campanie. Cum stau cei doi candidaţi în sondaje

Candidatul republican pentru Casa Albă, Donald Trump şi cel democrat, Joe Biden

Preşedintele Donald Trump şi fostul vice-preşedinte Joe Biden au strategii diferite pentru ultima săptămână a campaniei electorale. Donald Trump străbate ţara, în lung şi în lat pentru mitinguri electorale.Biden mizează pe prezenţa mediatică şi în spaţiul virtual.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
După statul Pennsylvania, unul din aşa-numitele state „indecise”, preşedintele Trump are în restul săptămânii mitinguri preconizate în Arizona, Nevada, Wisconsin, Michigan şi Nebraska. Preşedintele le-a spus reporterilor că spre sfârşitul săptămânii va avea câte cinci adunări electorale pe zi.
 
Biden a rămas în statul unde locuieşte – Delaware – fiind acolo şapte din ultimele zece zile. Marţi va fi în statul Georgia, urmând ca joi să se deplaseze în Florida. Programul foarte plin al preşedintelui – cu excepţia zilelor în care a fost bolnav de COVID-19 – nu l-a ajutat, cel puţin aparent, să reducă diferenţa din sondajele de opinie, care indică preferinţa electoratului, în multe state cheie, pentru Biden. O media a diferitelor sondaje naţionale arată că Biden conduce cu o diferenţă de 8 procente, dar fireste ceea ce contează este votul în statele cheie.
 
Până acum, campania lui Biden a cheltuit mult mai mult pe prezenţe mediatice decât cea a lui Trump, dar în această ultimă săptămână, cifrele sunt comparabile. La începutul lunii, Biden şi Comitetul Naţional Democrat aveau cu 180 de milioane de dolari mai mult de cheltuit, decât Trump şi Comitetul National Republican.
 
Campania lui Trump susţine că prezenţa mare la adunările electorale demonstrează nivelul ridicat de energie în sprijinul candidatului, la care se adaugă o adevarată armată de 2,5 milioane de voluntari, care îndeamnă la vot în favoarea preţedintelui. Ei spun că Biden face campanie la televizor şi că prezenţa pe teren este mai eficace.
 
Trump il ironizează şi critică pe Biden pentru faptul că „stă închis în casă” de teama virusului, dar pe de altă parte, mulţi îl critică pe preşedinte pentru că adună mulţi oameni, majoritatea fără să poarte măşti, la mitingurile sale electorale, expunându-i la o posibilă contaminare.
 
Echipa lui Biden argumentează că în condiţiile pandemiei şi cu tehnologia actuală, campaniile virtuale sunt eficiente, mai ales că oamenii apreciază că se ţine cont de sănătatea lor.
 
Ambele campanii îşi concentrează spoturile de televiziune în state cheie: Carolina de Nord, Florida, Michigan, Arizona şi Pennsylvania. În plus, campania lui Trump e activă meditatic în Minnesota, unde Hillary Clinton a câştigat în 2016.
 
Biden îşi păstrează avansul în Wisconsin şi Pennsylvania
 
Democratul Joe Biden, adversarul republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane îşi păstrează un avantaj solid în Wisconsin şi un avans mai slab în Pennsylvania - două state-cheie care pot stabili peste opt zile rezultatul scrutinului, arată un sondaj Reuters/Ipsos.
 
 Reuters/Ipsos efectuează cu regularitate anchete de opinie în rândul alegătorilor din şase state-cheie - Wisconsin, Pennsylvania, Michigan, North Carolina, Florida şi Arizona - care pot juca un rol decisiv în alegeri.
 
În Wisconsin, Joe Biden este creditat cu 53% din intenţiile de vot, iar Donald Trump cu 44%, potrivit unui sondaj efectuat în perioada 20-26 octombrie.
 
Democratul îl devansa pe republican săptămâna trecută cu 51% la 43%.
 
O treime dintre persoanele intervievate în sondaj au declarat că au votat deja.
 
În Pennsylvania, fostul vicepreşedinte democrat este creditat cu 50% din intenţiile de vot, iar preşedintele republican în exerciţiu cu 45%.
 
Săptămâna trecută, scorul era de 49% la 45% în favoarea democratului, însă se afla în marja de eroare a anchetei.
 
Peste 20% dintre persoanele intervievate au declarat că au votat în Pennsylvania.
 
Pe de altă parte, Donald Trump a participat luni la trei mitinguri de campanie în Pennsylvania, în timp ce Joe Biden a făcut o vizită discretă.
 
”Dacă câştigăm Pennsylvania, câştigăm meciul”, a declarat Trump la al treilea miting de luni, la Martinsburg, preconizând o victorie în acest stat, în pofida faptului că majoritatea sondajelor îl creditează în urma rivalului său.
 
Joe Biden a venit la rândul său în Pennsylvania, unde s-a întâlnit cu voluntari şi a discutat cu jurnalişti.
 
Candidatul democrat a declarat că ”nu este prea sigur”, dar speră că ”cu graţia divină” să obţină o victorie în statul său natal.
 
El l-a criticat pe Trump şi mai ales felul în care miliardarul gestionează pandemia covid-19 în ţară.
 
”Ceea ce trebuie să reţinem este că Donald Trump este cel mai rău preşedinte, cea mai rea persoană care să ne ghideze în această pandemie”, a denunţat el.
 
În pofida unui avans al lui Joe Biden în sondaje la nivel naţional, înfruntarea se anunţă mai strânsă în mai multe state-cheie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările