Studiu: Donald Trump foloseşte în discursuri un limbaj similar copiilor de sub 11 ani

Studiu: Donald Trump foloseşte în discursuri un limbaj similar copiilor de sub 11 ani

Donald Trump foloseşte în discursurile sale un limbaj similar elevilor de 11 ani FOTO Guliver/Getty Images

Gramatica şi vocabularul folosite în discursurile sale de Donald Trump, favorit să câştige nominalizarea republicanilor în cursa pentru preşedinţia SUA, este de nivelul unui copil de sub 11 ani, arată un studiu recent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miliardarul de 69 de ani nu este, totuşi, prea departe de contracandidaţii săi. Ted Cruz şi Marco Rubio folosesc în discursurile lor gramatică de nivelul elevilor între 11 şi 14 ani, iar vocabularul lor este similar elevilor între 13 şi 16 ani, relatează The Independent.
 
Concluziile se regăsesc într-un studiu realizat de cercetătorii de la Carnegie Mellon University’s Language Technologies Institute, care au analizat discursuri obişnuite ale candidaţilor, discursuri în urma unor victorii şi discursuri în urma unor înfrângeri.
 
Şi în tabăra democrată, Hillary Clinton şi Bernie Sanders folosesc o gramatică de nivelul elevilor între 11 şi 14 ani. Vocabularul folosit este, însă, unul mai avansat. Spre exemplu, Bernie Sanders foloseşte un vocabular similar elevilor cu vârste între 15 şi 18 ani. 
 
În ceea ce-i priveşte pe foştii preşedinţi ai Statelor Unite, cercetătorii spun că limbajul cel mai avansat a fost folosit de Abraham Lincoln, care a condus SUA între 1861 şi 1865 şi de Ronald Reagan, care a fost preşedinte între 1981 şi 1989.
 
Cea mai puţin avansată gramatică a fost folosită de fostul preşedinte al SUA George W. Bush, care este, însă, egalat de actualul preşedinte, Barack Obama, când vine vorba de vocabular.
 
Elliot Schumacher, unul dintre autorii studiului, spune că discursurile lui Donald Trump şi cele ţinute de Hillary Clinton prezintă cele mai mari variaţii ale nivelului limbajului, fapt care sugerează că cei doi le adaptează mereu publicurilor în faţa cărora vorbesc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: