Stormy Daniels îl dă în judecată pe Donald Trump pentru defăimare

Stormy Daniels îl dă în judecată pe Donald Trump pentru defăimare

Stormy Daniels

Actriţa de filme pornografice Stormy Daniels a pus gaz pe foc în litigiul cu Donald Trump, pe care l-a dat în judecată, de această dată pentru defăimare, a anunţat avocatul său, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Stormy Daniels - pe numele ei adevărat Stephanie Clifford - s-a lansat într-o bătălie judiciară cu preşedintele american, cerându-ii unui judecător de la Los Angeles să anuleze un acord de confidenţialitate prin care a acceptat să nu vorbească despre relaţia despre care spune căa avut-o cu Trump în 2006-2007.
 
În această procedură, care se desfăşoară la un tribunal din Los Angeles, actriţa subliniază că acordul de confidenţialitate, în cadrul căruia a primit 130.000 de dolari despăgubiri, nu este valabil, pentru că Donald Trump nu l-a semnat el însuşi.
 
Unul dintre avocaţii preşedintelui, Michael Cohen, a declarat că l-a negociat singur şi a plătit cei 130.000 de dolari din buzunar.
 
Michael Cohen este vizat, de asemenea, într-o anchetă penală în Manhattan.
 
Plângerea de defăimare depusă luni de Michael Avenatti, avocatul lui Stormy Daniels, la tribunalul federal de la New York, adaugă astfel o nouă parte poveştii tot mai complexe dintre preşedinte şi această fostă presupusă amantă.
 
Într-un interviu televizat spectaculos, la sfârşitul lui martie, actriţa a dezvăluit detalii despre relaţia sa cu Donald Trump în 2006-2007.
 
Ea a declarat că a fost ameninţată, în 2011, într-o parcare din Las Vegas, de către un necunoscut, care a evocat posibilitatea de a o viza pe fiica sa, în cazul în care actriţa evoca public această relaţie.
 
Stormy Daniels a pus să se realizeze şi a difuzat, la jumătatea lui aprilie, un portret-robot al acestui necunoscut.
 
Portretul a fost ridiculizat a doua zi de Trump, într-un tweet. Preşedintele a afirmat atunci că este vorba despre un crochiu realizat ”ani mai târziu al unui bărbat care nu există”, catalogând demersul lui Stormy Daniels drept o ”înşelătorie absolută”.
 
În plângerea de luni, actriţa în vârstă de 39 de ani îl acuză pe preşedintele Statelor Unite de defăimare şi estimează, având în vedere cele aproximativ 50 de milioane de persoane care-l urmează pe Twitter, pagubele suferite la ”peste 75.000 de dolari”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările