Statele Unite, în război cu trolii ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au lansat o campanie cibernetică care vizează agenţi ruşi în încercarea de a reduce dezinformările înainte de alegerile din 6 noiembrie pentru Congres, relatează „New York Times“, precizând că este prima astfel de operaţiune cunoscută pentru a proteja alegerile americane.

Cotidianul, care citează oficiali americani din domeniul apărării, a afirmat că US Cyber Command, comandamentul cibernetic american, foloseşte mesaje directe către indivizi aflaţi în spatele campaniilor de influenţare în încercarea de a-i descuraja să răspândească informaţii false. Deşi Statele Unite nu ameninţă în mod direct niciun individ, sancţiunile şi inculpările anterioare ar putea ajuta la descurajarea agenţilor ruşi odată ce aceştia realizează că au fost identificaţi, conform „New York Times“. 

Potrivit unor surse, experţii americani din domeniul securităţii în spaţiul cibernetic au identificat mai mulţi suspecţi şi le urmăresc activităţile. Comandamentul cibernetic a trimis mesaje directe agenţilor din spatele campaniilor. 

Oficialii de rang înalt ai apărării au declarat că nicidecum nu se pune problema unor amenintari directe a acestor  agenti. Publicaţia nu precizează dacă operaţiunea a fost realizata prin e-mail, chat sau prin alte canale de comunicare. „Operaţiunile Comandamentului Cibernetic al SUA sunt destul de echilibrate, în special în comparaţie cu încercările Rusiei de a folosi metode de dezinformare din ce în ce mai sofisticate pentru a semăna controverse în Statele Unite”, subliniază ziarul. 

Serviciile de informaţii americane au ajuns la concluzia că entităţi susţinute de Kremlin au intervenit în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2016 în sprijinul candidatului republican Donald Trump, o acuzaţie pe care Moscova şi liderul de la Casa Albă au respins-o în mod repetat. Oficiali ai serviciilor de informaţii americane au declarat că Moscova rămâne în continuare o ameninţare pentru alegerile din SUA. Guvernul american a acuzat vinerea trecută un cetăţean rus că a jucat un rol financiar într-un plan sprijinit de Kremlin de a purta un "război informaţional" împotriva Statelor Unite, inclusiv încercări de a influenţa alegerile de luna viitoare pentru Congres. 

US Cyber Command a trimis de asemenea echipe în Europa pentru a ajuta aliaţii SUA să lupte împotriva amestecului Moscovei, au declarat oficiali pentru cotidianului american.Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, aflat în această săptămână la Moscova pentru discuţii, le-a spus luni oficialilor ruşi că amestecul Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA a provocat neîncredere între cei doi aliaţi.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite