Statele Unite. Despăgubire de 12 milioane de dolari pentru familia unei tinere de culoare ucise de poliţie

Statele Unite. Despăgubire de 12 milioane de dolari pentru familia unei tinere de culoare ucise de poliţie

Manifestanţi aducând omagii Breonnei Taylor FOTO EPA-EFE

Oraşul Louisville, din statul american Kentucky, va despăgubi cu 12 milioane de dolari familia Breonnei Taylor, o tânără afro-americană ucisă în propria casă în cursul unei intervenţii a poliţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Era trecut de miezul nopţii şi Breonna Taylor dormea atunci când trei poliţişti au spart uşa apartamentului său în cadrul unei anchete de trafic de droguri implicându-l pe fostul ei iubit. Crezând că are de-a face cu hoţi, noul său partener a deschis focul. Poliţia a ripostat de 20 de ori, opt dintre gloanţe atingând-o şi ucigând-o pe tânăra infirmieră afro-americană. Marţi, oraşul a anunţat că va despăgubi cu 12 milioane de dolari familia sa în cadrul unui acord amiabil care pune capăt procesului în civil, dar nu şi în penal.

Această sumă, una dintre cele mai importante acordate vreodată rudelor unei victime a poliţiei americane, reflectă emoţia provocată în Statele Unote de acest dosar devenit emblematic pentru mişcarea „Black Lives Matter”, al cărei nume a fost scandat toată vara în cadrul manifestaţiilor declanşate de moartea afro-americanilor George Floyd sub genunchiul unui poliţist alb, relatează AFP.

„Este o zi importantă în direcţia justiţiei pentru Breonna. Dar nu este decât începutul”, a declarat mama sa, Tamika Palmer, în cadrul unei conferinţe de presă. Cu faţa acoperită de o mască inscripţionată cu o imagine a fiicei sale, ea a cerut inculparea agenţilor implicaţi în moartea ei, care rămân în libertate la şase luni de la această dramă.

Acordul amiabil pune capăt procedurii în civil, dar nu şi anchetei penale. „Cerem ca procurorul general de Kentucky, Daniel Cameron, să anunţe imediat inculpările” în acest dosar, a adăugat Ben Crump, avocatul familiei.

„Reformele globale ale poliţiei sunt de asemenea importante, ele dau un exemplu”, a subliniat avocatul.

Reformele trebuie să prevadă o mai bună încadrare a mandatelor de arestate, implementarea unui sistem de recenzare a plângerilor contra agenţilor, incluziunea lucrătorilor sociali în rândul poliţiştilor precum şi acordarea de stimulente financiare pentru cei care se instalează în cartiere defavorizate”, a precizat primarul democrat de Louisville Greg Fischer.

Cei trei poliţişti s-au prezentat la apartamentul Breonnei Taylor cu un mandat de arestare numit „no knock”, care permite accesul în casa unui suspect fără o înştiinţare. Forţele de ordine afirmă că au bătut la uşă şi au strigat „poliţia”, dar prietenul Breonnei Taylos susţine că nu s-a întâmplat aşa. În faţa mobilizării, autorităţile din Louisville au concediat pe unul dintre agenţi impllicaţi şi i-au suspendat pe ceilalţi doi, dar fără a-i pune sub acuzare. Oraşul a interzis de asemenea mandatele „no knock”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările