Statele Unite îi cer Rusiei să respecte „suveranitatea“ Belarusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lanţ uman format din femei în jurul bisericii Sfinţii Simon şi Elena din Minsk Belarus FOTO EPA-EFE / Tatyana Zenkovich
Lanţ uman format din femei în jurul bisericii Sfinţii Simon şi Elena din Minsk Belarus FOTO EPA-EFE / Tatyana Zenkovich

Statele Unite i-au solicitat luni Rusiei „să respecte suveranitatea“ Belarusului, răspunzându-i preşedintelui rus Vladimir Putin care a afirmat că este pregătit să intervină dacă protestele faţă de putere degenerează, scrie AFP.

„Rusia trebuie să respecte suveranitatea Belarusului şi dreptul poporului de a-şi alege conducătorii în mod liber şi corect“, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Kayleigh McEnany.

Aleksandr Lukaşenko este vizat de o contestare fără precedent după anunţul realegerii sale în scrutinul prezidenţial de la 9 august, denunţat drept fraudulos de opoziţie, care a manifestat din nou în masă, duminică, la Minsk.

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţa săptămâna trecută că organizează o unitate specială de poliţie care să-l susţină pe Lukaşenko, la cererea acestuia. Liderul de la Kremlin sublinia însă că o asemenea forţă va fi desfăşurată numai dacă situaţia în Belarus scapă de sub control.

Rusia este pregătită să ajute Belarusul să-şi modifice Constituţia, în cazul în care Minskul îi cere acest lucru, a spus un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite