Statele Unite adoptă reguli mai stricte pentru acordarea vizelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Trump a adoptat un nou chestionar pentru solicitanţii de viză din întreaga lume, transmite Reuters, adăugând că, potrivit noilor reguli, cei care vor să călătorească în SUA trebuie să furnizeze informaţii biografice din ultimii 15 ani.

Aceste noi reguli, care au fost adoptate pe data de 23 mai de Biroul pentru Management şi Buget, permit oficialilor consulari să le ceară celor care doresc să obţină viză pentru SUA numerele tuturor paşapoartelor deţinute anterior, informaţii despre modul în care au utilizat în ultimii cinci ani mediile sociale online, adresele de e-mail şi numerele de telefon din această perioadă, dar şi informaţii biografice privind ultimii 15 ani, inclusiv adresele, locurile de muncă şi călătoriile făcute.

Un oficial din Departamentul de Stat a afirmat că informaţii suplimentare vor fi cerute în cazul în care autorităţile consideră că acestea sunt necesare pentru a confirma identitatea unei persoane sau pentru verificări mai riguroase legate de securitatea naţională. 

Deşi răspunsurile la întrebări sunt voluntare, în formulare se precizează că în absenţa furnizării informaţiilor solicitate procesarea cererilor de viză poate fi întârziată sau chiar împiedicată, notează Reuters în pagina sa electronică.

Aceste noi reguli vor fi aplicate de urgenţă timp de şase luni, în loc de termenul obişnuit de trei ani, adaugă sursa citată.

Noile măsuri privind modul în care se acordă vize pentru SUA vin în contextul în care, încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, Donald Trump, actualul lider al Casei Albe, a promis că va acţiona pentru întărirea securităţii naţionale şi pentru protejarea graniţelor.

De altfel, la scurt timp după preluarea mandatului, el a încercat să implementeze o interdicţie temporară de călătorie pentru persoanele din şase state majoritar musulmane, ordinul fiind însă blocat de o instanţă americană. Foarte multe voci au criticat vehement acel ordin prezidenţial, acuzând faptul că este discriminatoriu.

Şi noile măsuri privind modul de acordare a vizelor au fost criticate, pe motiv că sunt deosebit de dificile şi că pot duce la întârzieri în procesarea cererilor. Totodată, au afirmat criticii, aceste reguli pot descuraja studenţii şi oamenii de ştiinţă care vor să intre pe teritoriul Statelor Unite.

Potrivit mai multor avocaţi, solicitarea unor informaţii biografice detaliate din ultimii 15 ani şi a unor informaţii despre modul în care au fost utilizate mediile sociale online în ultimii 5 ani i-ar putea pune pe cei care doresc să obţină viză în situaţia de a face greşeli nevinovate sau de a nu-şi aminti toate datele solicitate.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite