Sprintul lui „Joe Adormitul”: 100 de zile cât un mandat şi o binecuvântare pentru stângişti
0
În primele 100 de zile de la preluarea mandatului, Joe Biden s-a mişcat rapid, poate ca niciun alt preşedinte în patru ani, într-o mişcare de distanţare de neoliberalism şi salvare a democraţiei, având parte de un început de vis, scrie Der Spiegel într-un articol-analiză.
Democraţii nu l-au ales pe experimentatul Biden pentru a fi spectaculos, ci pentru că putea oferi votanţilor predictibilitate şi, cel mai important, era candidatul ideal pentru înfrângerea lui Donald Trump.
Nimeni nu aştepta din partea lui Biden să fie un Franklin Delano Roosevelt al vremurilor moderne şi, totuşi, în campania sa, s-a încumetat să se poziţioneze în acest rol.
Alegerea lui Biden, cel mai vârstnic viitor preşedinte şi predispus la gafe, a fost o soluţie de avarie şi un compromis pentru democraţi - o figură a establishmentului care nu dădea motive de entuziasm, dar nici de opoziţie.
Totuşi într-o zi de august călduroasă, Biden l-a amintit pe uriaşul democrat Roosevelt, cel care a conceput un program social fără precedent de combatere a Marii Depresii, comparându-se cu el. FDR a arătat că suntem capabili să ne recuperăm şi să fim biruitori:, „Putem şi noi asta”, promitea Biden, scrie Der Spiegel.
La acel moment, cuvintele s-a pierdut în tumultul zilelor de campanie, fiind atunci luate drept preamărirea de sine a unui om cu evidente slăbiciuni, mai ales că până la urmă, în secret, chiar şi consilierii săi s-ar fi folosit de porecla conferită lui de Trump, Joe Adormitul.
Contrarevoluţia lui Biden
Dar la capătul a 100 de zile de la învestire, Joe se poate mândri cu mai multe realizări decât alţi preşedinţi poate în tot mandatul. „Unchiul Joe”, cum le place democraţilor să-i spună cu un amestec de afecţiune şi răutate, a pus America pe un curs al lichidării nu doar a pandemiei, ci şi a neoliberalismului demarat de Ronald Reagan la începutul anilor 1980.
Între 1979 şi 2017, puterea de cumpărare a muncitorului cu venituri medii american a scăzut cu 13%, în ciuda faptului că venitul pe locuitor a crescut cu 85%. Cauza:o acumulare a averii elitelor în dauna muncitorilor din fabrici care şi-au pierdut slujbele şi au câştigat mai puţin.
Situaţia l-a avantajat pe Trump - votanţii îi asociau pe democraţi mai curând cu bancherii de pe Wall Street şi miliardarii internetului decât cu instalatorii sau asistentele din Midwest.
Joe Biden şi-a propus să schimbe asta cu planul său de ajutor în valoare de 1900 de miliarde de dolari prin care fiecare american cu un venit anual sub $75,000 primeşte un cec de 1,400 de dolari, în timp ce pragul de beneficii pentru copii reduce practic la jumătate şansa de sărăcie.
Biden a anunţat şi un buget de 2.000 de miliarde pentru infrastructură - drumuri, poduri şi staţii de încărcare pentru maşini electrice.
Intervenţia nu este doar o pansare a rănilor, ci o modelare democratică a societăţii mai apropiată de stilul european, chiar dacă America nu va ajunge niciodată la forma sa plină, având în vedere credinţa înrădăcinată americană în forţa individualităţii.
În 2016, 60% din muncitorii albi credeau că bogaţii şi corporaţiile au puterea de decizie şi nu are rost să mai meargă la vot. Or, în opinia expertului în ştiinţe politice de la Harvard Daniel Ziblatt, Biden a înţeles că repararea democraţiei trebuie să înceapă cu redresarea economică. În mod ironic, era o promisiune a predecesorului său, nu tocmai un republican din establishment.
„Putem recompensa munca, să reconstruim clasa de mijloc”
Spunea Biden, în discursul său de inaugurare, pe 20 ianuarie.
Biden vrea să implementeze o schimbare de direcţie economică pe care Trump a promis-o fără a reuşi să o ducă la capăt. Biden s-a inspirat din povestea tatălui său, un om de afaceri care a prosperat până în anii 1950 şi apoi norocul i s-a terminat.
Discursul său a fost scris cu ajutorul istoricului Jon Meacham, autor al biografiilor lui Roosevelt şi premierului britanic Winston Churchill.
FDR a scris viitorul ţării mai curând prin stabilirea sistemului de pensii şi servicii sociale, a venitului minim şi dreptului de înfiinţare a sindicatelor decât prin politica sa externă. Dacă Biden vrea să continue această tradiţie este în măsură să contrapună o revoluţie erei lui Reagan, care în 1986, remarca că nu există cuvinte mai cumplite decât: „Sunt de la guvern şi sunt aici să te ajut”.
Dispreţul lui Reagan pentru intervenţia guvernamentală s-a răsfrânt şi asupra preşedinţilor democraţi precum Bill Clinton care a deschis şi mai mult comerţul liber slăbind sistemul de beneficii sociale.
Guvernul trebuie să lase cetăţenii să fie arhitecţii propriei soarte, o convingere puternic clătinată însă de pandemie.
Acum proprietarii de restaurante şi oamenii de afaceri depind de cecurile de la Washington. În acelaşi timp, guvernul a investit 20 de miliarde de dolari în dezvoltarea şi distribuirea de vaccinuri astfel încât, urmând logica anterioară, programările la vaccin sunt o antiteză la conceptul cetăţenilor liberi.
Americanii sunt vaccinaţi peste tot - pe stadioane, supermarketuri, în apropierea rafturilor cu alimente - iar în unele zile au fost imunizaţi patru milioane de americani odată.
Biden a promis ca până la sfârşitul lunii mai pandemia să fie istorie, cu populaţia adultă imunizată.
Spre deosebire de Roosevelt, Biden e dispus la împrumuturi guvernamentale şi deficit pentru stimularea economiei, ceva ce fostul preşedinte american n-a putut concepe. Înainte de începutul celui de-la Doilea Război Mondial, valoarea datoriei SUA nu depăşea 65 din produsul intern brut, ceea ce a prelungit criza economică din anii 1930.
Biden vrea să acţionez altfel, plănuind să se împrumute cu peste 10% deficit economic, un pas care în vremuri normale ar atrage opoziţia înverşunată a republicanilor.
Totuşi, în ultimul an de mandat, Trump a răsturnat şi acest crez republican al neîndatorării, cu un deficit de 15%. Biden vrea însă mărească taxele pentru cei cu venituri anuale de peste $400,000.
Avantajul centristului Biden
Biden pare a-şi fi învăţat lecţiile din epoca Obama - votanţii taxează ezitarea. El a promis bipartizanism, dar, în realitate, a recurs la o manevră procedurală pentru a-şi trece pachetul de ajutor prin Congres.
Biden apare ca un politician nou-nouţ după ce ani la rând a cultivat imaginea unui centrist căruia nu-i pasă de ideologie cât de ce e posibil.
Alexandria Ocasio-Cortez, lidera progresiştilor din partid, spunea: „În orice altă ţară, eu şi Joe Biden nu am fi în acelaşi partid”.
Şi tocmai că centristul Biden se dovedeşte mai reformist decât orice altul în istoria recentă americană, spre încântarea detractorilor săi din partid, scrie Der Speigel.
„Cred că preşedintele Biden înţelege ceea ce progresiştii au tot repetat: că Trump nu a fost o ruptură de statu quo ci un produs al acestuia”, spune stângistul şi consilierul senatorului Bernie Sanders Matt Duss.
Neoficial, mulţi de stânga admit că Biden a fost o binecuvântare pentru ei în măsura în care votanţii albi cu salarii bune din suburbii i-au întors spatele lui Trump şi în niciun caz nu l-ar fi susţinut pe Sanders cu agenda sa socialistă.
„Doar Nixon s-ar fi putut duce în China”, este o vorbă la americani care i se potriveşte şi lui Biden, deoarece e nevoie de un centrist care să impună un program de redistribuire a avuţiei în SUA pe modelul celui din Europa.
Obama nu şi-a putut ţine promisiunile inclusiv pe partea de politică externă unde aşteptările erau mari, dar avea carisma şi elocvenţa care îi lipsesc lui Biden. Totuşi, ca şi FDR, Biden nu are nevoie de discursuri strălucite pentru „a lua lucrurile în propriile mâini şi a-şi face treaba”, spune Max Bergmann de la Centrul pentru Progres American.
Se încarcă comentariile...
