"Tendinţele care încep să se ivească arată că ritmul spionajului economic şi al furtului de documente industriale se accelerează...Concurenţii străini ai companiilor americane, unii cu legături cu anumite guverne străine, au multiplicat încercările de a fura date şi informaţii legate de secretele industriale" se spune într-un document dat publicităţii ieri de Casa Albă. Chiar dacă nu se vorbeşte direct de China, sunt totuşi citate cazuri demonstrate de anchete recente care au dus la condamnarea unor persoane care au lucrat în favoarea unor entităţi sau companii din China.

Foarte interesant document şi foarte interesant moment pentru publicare. Pe de o parte, în ultimele luni, s-au multiplicat în întreaga lume marile atacuri cibernetice vizînd instituţii din reţeaua securităţii statului şi ele pot constitui şi o parte componentă a unei încercări de mascare a accesului la bazele de date ale unor companii. Pe de altă parte, acum au loc ultimele negocieri privind Acordul de liber-schimb între SUA şi Uniunea Europeană, cel care va va viza şi transferul de tehnologii de ultimă oră. Vom reveni pe larg asupra subiectului, dar, în acest context, este evident că mişcarea va duce la crearea unui pol de putere uriaşă în raport cu ceea ce va exista oriunde altundeva în lume. În traducere, alianţa dintre cei doi lideri majori ai moemntului în domeniul inovaţiei tehnologice, SUA şi UE, poate transforma zone foarte largi ale globului în pieţe de producţie sau cu înaltă dependenţă tehnologică.

China a făcut eforturi enorme pentru a reuşi să convingă lumea că depăşit stadiul de ţară cu forţă de muncă super-ieftină şi curtată exclusiv ca atare, cert cu câteva reuşite notabile (intrarea în clubul celor care stăpânesc tehnologia spaţială, producţie de armament vizibil performant şi în cantităţi care stârnesc o justificată îngrijoarare) dar este totuşi cu multe decenii în urmă faţă de ceea ce oferă liniile de producţie high-tech din SUA şi UE. O alianţă ar putea face, dar cu cine? Rusia îşi doreşte nu un acces la piaţă de tehnologii second-hand cum este, majoritar, cea asiatică (sigur, cu excepţia Japoniei şi Coreii de Sud, ambele aliate strategice ale SUA şi cu interese în primul rînd într-o piaţă comună SUA-UE).

Rămân oare spionii cărora li s-a găsit un nou mod de întrebuinţare revigorând tehnici şi procedee specifice perioadei războiului rece?

Nicidecum. Spaima reală a experţilor occidentali este că spaţiul euro-atlantic este dovedit ca extrem de vulnerabil în faţa atacurilor cibernetice, extrem, extrem de sofisticate, cu origine - unele dovedite, altele presupuse – tocmai din spaţiul care începe la est de noi şi se termină în China. Tenbsiunile sunt atât de mari încât purtătorul de cuvânt al Miniusterului chinez al apărării a declarat că, nici vorbă de ţara sa deoarece "atacurile cibernetice sunt prin natura lor transnaţionale, anonime şi înşelătoare şi există multe incertitudini privind originile lor".

Şi mai interesant chiar decât acuzaţiile, deoarece vine să suţină, cred complet involuntar, teoria foarte nouă că aceste atacuri nu sunt folosite decât extrem de rar şi în cazuri extreme (ca parte a unui atac militar în toată regula) de un guvern sau altul. Se spune că acum ne-am afla în stadiul în care se deleagă competenţe către reţele de hackeri amplasate strategic în diverse puncte ale lumii, organiate pe modelul celulelor teoriste. Cert, putând a fi folosite pe timpul unor crize militare, dar, între timp, accesând secrete tehnologice, de preferinţă cele cedate periodic de centrele de cercetări şi experimentări militare către zona civilă.Acestea sunt cele mai interesante ţinte, fiind vorba despre tehnologii care pot marca diferenţa în domeniul dezvoltării şi al creşterii economice.

Este foarte posibil deci, ca o urmare logică, să vedem că următoarele mişcări şi investiţii majore în spaţiul euro-atlantic (cel puţin la fel de spectaculoase ca scutul anti-rachetă) să fie concentrare pe acest domeniu al luptei împotriva atacurilor cibernetice şi spionajului inustrial aferent. La spioni cu un nou manual de folosinţă se construieşte o replică cu măsuri dure, transnaţionale, care sunt de-abia la început.