Sondaj: Barack Obama a depăşit pragul de susţinere de 50% în trei state-cheie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA, Barack Obama, care vizează un nou mandat în fruntea Casei Albe, a depăşit pragul de susţinere de 50% în trei state-cheie. Este vorba despre Florida, Pennsylvania şi Ohio. Așa arată un sondaj de opinie publicat astăzi, relevă AFP.

Cu mai puţin de 100 de zile înaintea scrutinului prezidenţial, Barack Obama se bucură de 51% din intenţiile de vot în Florida (sud-est), comparativ cu 45% în cazul republicanului Mitt Romney.

În Pennsylvania, Obama are de partea sa 53% din intențiile de vot, în timp ce Romney are numai 42%, iar în cazul statului Ohio, actualul președinte întrunește 50% din opțiuni, adversarul său fiind preferat de 44% din americani.

„Dacă am fi pe 6 noiembrie, preşedintele Barack Obama ar câştiga clar în Florida, Ohio şi Pennsylvania, iar dacă ar fi să ne luăm după statistici ar obţine un nou mandat", notează Peter Brown, directorul adjunct al Institutului de sondare al Universităţii Quinnipiac, care a realizat ancheta sociologică.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite