Serviciile secrete americane au alertat din noiembrie autorităţile despre un virus misterios din China care ar putea deveni un eveniment „cataclismic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donald Trump şi şeful Pentagonului Mark Esper
Preşedintele SUA, Donald Trump şi şeful Pentagonului Mark Esper

Dacă Beijingul a început să comunice despre noul virus în decembrie, serviciile secrete americane începuseră să facă primele alerte despre un posibil eveniment „cataclismic” încă din noiembrie şi ar fi scris un raport, potrivit ABC News. Pentagonul spune însă că nu a primit nimic.

Încă de la sfârşitul lunii noiembrie, National Center for Medical Intelligence, (Centrul Naţional pentru Informaţii Medicale, NCMI) au avertizat că o contagiune străbate oraşul chinez Wuhan, informează ABC News, citând  surse apropiate dosarului.

Serviciile de informaţii ar fi redactat un raport care „a suna alarma cum că o boală necontrolată ar reprezenta o ameninţare serioasă pentru forţele americane din Asia”, precizează ABC News. Analiştii au concluzionat că ar putea fi un eveniment cataclismic ", a spus una dintre surse.

Potrivit interlocutorilor canalului american de televiziune, raportul fusese transmis „de mai multe ori” Agenţiei de Informaţii al armatei SUA,  Statului Major al Pentagonului şi Casei Albe.

De-a lungul lunii decembrie, au avut loc numeroase şedinţe în cadrul administraţiei Statelor Unite, inclusiv în cadrul Consiliul de Securitate Naţională. Apoi, la începutul lunii ianuarie, o „explicaţie detaliată a problemei” a apărut în cele din urmă în informarea zilinică a preşedintelui, şi anume în document prezentat preşedintelui Statelor Unite în fiecare dimineaţă, au spus sursele.

Pe 8 aprilie, Pentagonul a difuzat un comunicat prin care a negat existenţa acestui „produs / analiză”.

Mai devreme, pe 5 aprilie, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat într-un interviu pentru ABC News că „nu-şi aminteşte” dacă Pentagonul a primit la acea vreme o analiză despre noul virus din China.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite