Secretarul de Stat Pompeo spune că Hong Kong nu se mai califică pentru statut special, aşa cum era în timpul administrării britanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat Mike Pompeo a afirmat miercuri în Congresul SUA că Hong Kongul nu se mai califică pentru statul economic special în conformitate cu legislaţia americană, aşa cum era în timpul administrării britanice, fiind posibil ca această afirmaţie să reprezinte o lovitură pentru statutul său de centru financiar major, transmite Reuters.

Declaraţia făcută de Pompeo în Congres a avut loc după anunţarea de către China a unui proiect de lege privind securitatea naţională referitor la Hong  Kong, din cauza noilor tuburări din teritoriu, poliţia trăgând gaze lacrimogene şi cu tunuri de apă.

Decizia de a retrage parţial sau total privilegiile economice americane de care se bucură în prezent Hong Kongul revine preşedintelui Donald Trump.

Pompeo nu a făcut recomandări de măsuri în urma declaraţiei sale, dar persoane apropiate situaţiei au declarat că administraţia Trump analizează suspendarea tarifelor preferenţiale pentru exporturile în Statele Unite, în cadrul reacţiei la planul Chinei.

Trump ar mai putea opta pentru sancţiuni punctuale, împotriva unor oficiali chinezi, entităţi guvernamentale şi companii implicate în aplicarea noii legi, potrivit unei surse.

Washingtonul a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, pe care Beijingul a refuzat-o

Statele Unite au solicitat miercuri o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe tema controversatei legi de securitate dorite de Beijing pentru Hong Kong, dar China a refuzat, potrivit unor surse diplomatice, menţionate AFP.

Ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun, a notat că solicitarea Statelor Unite este „lipsită de fundament", într-un mesaj scris pe Twitter miercuri seară. „Legislaţia privind securitatea naţională pentru Hong Kong ţine doar de afacerile interne ale Chinei şi nu are nicio legătură cu mandatul Consiliului de Securitate", a menţionat el.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite