Scurtă apariţie a lui Trump la reuniunea G20, înainte să plece la golf. A profitat de ocazie pentru a-şi lăuda mandatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE / Chris Kleponis
FOTO EPA-EFE / Chris Kleponis

Preşedintele american Donald Trump a participat, sâmbătă, pentru scurt timp, la reuniunea prin sistem de videoconferinţă a G20, pentru a vorbi despre bilanţul său, înainte de a pleca să joace golf, relatează AFP.

Trump, care în continuare este de părere că nu a pierdut alegerile din SUA, a luat cuvântul la ora 13.45, la scurt timp după discursul de deschidere a reuniunii, susţinut de regele saudit Salman.

Potrivit unui delegat, discursul său „a constat în a spune că a făcut o treabă incredibilă pe parcursul mandatului său, în plan economic şi în pandemie”. „Nu a spus niciun cuvânt despre problemele globale”, a precizat delegatul.

The Guardian notează că Trump a mai spus că abia aşteaptă să colaboreze o perioadă îndelungată cu liderii G20. „A fost o mare onoare să colaborez cu dumneavoastră şi abia aştept să colaborăm din nou, o perioadă lungă”, ar fi afirmat Donald Trump.

După ce şi-a încheiat alocuţiunea, Trump i-a cedat locul secretarului Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin. Apoi, preşedintele american a părăsit Casa Albă pentru a merge la clubul său de golf din apropiere de Washington.

Reuniunea G20 din 21-22 noiembrie are loc prin sistem de videoconferinţă şi este prezidată de regele Salman al Arabiei Saudite. Discuţiile sunt concentrate pe combaterea pandemiei şi relansarea creşterii economice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite