Pentru că, peste toate, este vorba despre efecte directe mai întâi asupra campaniei electorale de realegere a Preşedintelui Trump, pentru limitarea acţiunilor voluntariste, excesive şi originale din mandat şi, respectiv e o formulă de sancţionare a oricărui tip de încălcare a regulilor jocului democratic şi a legilor chiar şi de către Preşedinte.

Republicanii şi Casa Albă au blocat audierile şi prezentarea de documente în faţa comisiilor Camerei Reprezentanţilor

Bătălia curentă este şi despre a arăta că nimeni nu e mai presus de lege şi că nici Preşedintele american nu poate face ce vrea el, trebuie să se subordoneze legilor şi regulilor de conducere a unui stat democratic. Dincolo de această bătălie cu mare încărcătură politică, devine relevantă strategia fiecăreia dintre părţi, de data asta pentru un observator neutru, pentru a analiza strategiile şi abordările democraţilor, republicanilor şi a celor care se detaşează de abordările preşedintelui, toate în perspectiva alegerilor viitoare dar şi a sănătăţii statului american.

Şi aici spectacolul oferit de ambii competitori este unul sofisticat şi important, încleştarea are multe valenţe ale confruntării de putere, cu mult instrumente democratice desfăşurate cu multe lecţii de învăţat.

Astfel, dacă democraţii au îmbrăţişat procedura anchetei directe, după audierea în spatele uşilor închise a unui număr relevant de martori, care mai de care mai credibili, din zona nepartizană a funcţionărimii şi tehnocraţilor cu lungi state de activitate sub numeroase administraţii, mulţi dintre ei fiind numiţi în aceste poziţii chiar de republicani, sau unii chiar de către Donald Trump, republicanii lui Trump au replicat cu blocarea mărturiilor membrilor administraţiei curente şi refuzul răspunderii la citaţiile Congresului – lucru fără precedent, dar supus unei legislaţiei a privilegiului executiv al Preşedintelui.

E adevărat că suntem şi sub imperiul interpretărilor, respectiv al imunităţii absolute a Preşedintelui - inoperante şi inexistente constituţional – respectiv de extindere a acestui tip de imunitate asupra angajaţilor săi actuali, versus celebrul control parlamentar al Congresului asupra activităţii executive. Cum la aceste teme poate răspunde doar justiţia, iar aceasta are ritmul ei – fără a mai pune la socoteală că la Curtea Supremă subzistă dominaţia Republicanilor şi reprezentanţilor lor – lucrurile par într-o inerţie care favorizează actuala administraţie, pe termen scurt şi mediu, cel puţin.

A greşit, dar nu e motiv de demitere. Infracţiunile ce duc la destituirea Preşedintelui

În mare strategie de apărare a Republicanilor şi a Casei Albe pare a fi cea mai interesantă de urmărit. Asta pentru că faptele par să fie contra lui Donald Trump iar formulele sale de apărare vizează mult mai mult percepţiile publice şi părerile susţinătorilor săi – congressmani, reprezentanţi şi senatori, dar şi votanţi – decât componenta strict juridică sau factuală.

Şi e corectă abordarea, dacă fondul anchetei care va ajunge în Senat - unde se va judeca partizan iar votul majorităţii calificate de două treimi poate fi atins cu convingerea masivă a senatorilor republicani - este impactul asupra imaginii şi realegerii Preşedintelui, formula de combatere a atacului să fie tot la nivelul imaginii. Asta deoarece odată convins publicul american, el va presa masiv pe aleşi şi vor determina şi schimbarea de sens al susţinerii la congressmanii republicani. Şi asta o ştiu şi democraţii, de aceea au publicat mărturiile şi au trecut la faza publică, profund destructivă pentru preşedinte, acceptând şi o creştere a credibilităţii prin expunerea prestaţiei republicanilor şi a întrebărilor acestora.

În această fază, putem deja să decelăm strategiile republicanilor: pentru a nu ajunge la o destituire credibilă sau la un vot la limită, principala problemă e de a nu pierde bătălia de imagine. Iar aici contează să nu accepte anchete în Senat pe teme care pot fi baza procedurii de destituire – înaltă trădare, crime importante supuse acestei proceduri. Scopul este, deci, de a evita ca să se ajungă vreodată la acuzaţii care sunt în sfera anchetei de destituire. E ultima redută de apărare.

Quid pro quo – un eufemism pentru şantaj, abuz de putere, ingerinţa străină în alegeri

Însă lupta şi strategia e mai complexă, şi presupune linii de apărare mult mai departe decât această situaţie limită, de ultimă instanţă. Iar una din cele mai importante, care probează abordarea partizană, democrată, în Camera Reprezentanţilor, este de a ţine republicanii departe de susţinerea acestei proceduri de destituire, altfel creşte credibilitatea acuzaţiilor. Iar principala strategie pe această linie era cea a evitării probelor nepartizane, credibile, legitime şi evitarea temei şantajului – numită quid pro quo.

Strategia primei linii de apărare a aparţinut lui Donald Trump şi echipei sale. El a realizat pericolul major, şi a încercat să joace tema dând publicităţii convorbirea telefonică cu Vladimir Zelenski şi comentarii proprii dublate de o strategie foarte elaborată de a convinge că e o convorbire „perfectă”, fără probleme.

Dar gestul său s-a dovedit suicidar în raport cu realitatea faptică, mai mult, din declaraţiile celor care au asistat la convorbire rezultă că şi acest transcript are cuvinte lipsă, iar dorinţa de a-l ascunde în servere clasificate trădează acţiunea de a bloca ancheta şi, mai ales, faptul că administraţia Trump a realizat conţinutul periculos al convorbiri. De aceea linia a doua de apărare, după căderea primei strategii, a fost să evite quid pro quo.

Donald Trump a spus că nu a existat quid pro quo - adică schimbul, condiţionarea ajutorului militar pentru Ucraina de anchetarea lui Biden, contracandidatul democrat cel mai probabil şi/sau a fiului său în Ucraina, şi chiar dacă ar fi fost nu e o acuzaţie ce determină destituirea.

Suntem acum în această a doua bătălie, pe care republicanii par să o piardă. Simpla recunoaştere a faptului că o asemenea acţiune, chiar dacă avea loc, nu însemna că e o infracţiune sancţionată cu destituirea arată problema apropierii şi atingerii deja a ultimei linii de apărare. Mai mult, au apărut republicani – senatori şi reprezentanţi – care se pronunţă public şi a căror formă de apărare este că ceva e neregulamentar, ceva e complicat, ne-la-locul-său, că ei nu ar fi procedat aşa, dar nu e o infracţiune care să fie sancţionabilă cu demiterea Preşedintelui. Totuşi majoritatea republicanilor nu a acceptat încă varianta condiţionării, a quid pro quo-ului per se. Şi aici se duce bătălia.

Aruncarea peste bord a lui Rudy Giuliani

Blocarea datelor, documentelor, a mărturiilor făcute în faţa comisiilor Congresului e complicată de menţinut. Şi justiţia începe să-şi joace rolul – vezi amendarea lui Trump cu 2 milioane pentru încălcarea legilor finanţării cu fundaţia sa şi, respectiv, obligarea, tot în primă instanţă, ca Trump să depună dosarul plăţii impozitelor sale la fiscul american din ultimii 8 ani. Dar bătălia e lungă, şi totul e ca democraţii să nu-i plictisească deja pe alegători cu o temă veche şi supra uzitată, ci să vină cu elemente noi.

Şi republicanii sunt conştienţi că lucrurile sunt complicate, de aceea au încercat, pe zona de credibilitate, să vină cu propria listă de audieri, între care Hunter Biden, fiul fostului preşedinte. Se mizează pe o negociere şi o aducere la audieri în Congres, pe baza unui schimb şi a unei înţelegeri, a doar unei părţi din administraţie şi a unei părţi dintre cei ceruţi de republicani. Totuşi democraţii domină Camera Reprezentanţilor unde au loc acum audierile.

În schimb miza majoră rămâne pe Rudolph Giuliani, care nu are rol formal în administraţie şi care e cheia implicării în afacere, deşi Preşedintele are oricând – au existat deja semnale- strategia de a renunţa la acesta şi de a spune că ceea ce a făcut a făcut fără indicaţii directe, din ce a înţeles greşit, nicidecum pus de Preşedinte. Şi aici e o piatră grea de încercare a anchetei viitoare.

Oricum, peste toate, lucrul salutar de învăţat este forţa sistemului democratic american. Existenţa avertizorilor de integritate, funcţionarea sistemului direct, aici, la nivelul intelligence-ului şi a consilierului pentru securitate naţională Bolton, la nivelul biroului şi consilierilor Secretarului de Stat Pompeo - care au şi plecat când regulile au fost încălcate- toate arată forţa unui sistem de autoreglare şi control democratic inclusiv asupra unui preşedinte, oricât de voluntar, bogat şi puternic ar fi acesta.