Scotland Yard: Spionaj şi operaţiuni speciale în cazul notelor diplomatice despre Trump

Scandalul comunicaţiilor diplomatice britanice ale Ambasadorului Marii Britanii în SUA a făcut epocă şi e departe de a se încheia. El ridică multe probleme de etică, dar acoperă, printr-o făcătură glamuroasă, un caz mult mai grav, care a ajuns deja în mâinile Scotland Yard-ului, fiind vorba despre spionaj şi operaţiuni speciale menite să submineze relaţiile americano-britanice şi să arunce în aer credibilitatea Foreign Office-ului britanic.

Etica jurnalistică şi traficul de informaţii clasificate în spaţiul public

La nivel etic, discuţia vizează modul de raportare a jurnaliştilor la informaţiile clasificate, secrete sau confidenţiale, în orice caz nedestinate publicului, pe care le primesc de la terţi anonimi sau cunoscuţi. Este cazul ca acele materiale să fie publicate?

Adepţii libertăţii absolute a presei ar spune că da. Jurnaliştii care au avut de a face cu instituţiile ce lucrează cu documente din sfera securităţii naţionale sau cu elemente secrete de stat sigur s-ar gândi de două ori, mai întâi la responsabilitatea manevrării unor asemenea documente – juridică şi în spiritul interesului naţional – apoi la responsabilitatea publicării lor.

Cazurile în materie sunt numeroase: Wikileaks, Snowden, Manning doar câteva cazuri în care secrete, bunuri naţionale, elemente de avantaj strategic în care s-a investit enorm sau chiar simple comunicaţii diplomatice ajung în public, în unele cazuri ele soldându-se nu numai cu costuri de imagine şi prestigiu, dar şi cu costuri de vieţi omeneşti. Nu degeaba e atât de important procesul lui Snowden şi e cerută extrădarea în SUA, pentru că partea militară a telegramelor Wikileaks din Afghanistan şi Irak au dus la pierderi de vieţi omeneşti - soldaţi americani şi aliaţi, dar şi surse locale - în timp ce aceleaşi telegrame diplomatice de pe terţe spaţii au dus la încheierea prematură a carierei unor oameni politici, responsabili în diferite instituţii sau şefi de cabinete care au colaborat cu SUA şi au fost expuşi public.

A doua problemă de natură etică se leagă tot de activitatea jurnalistică, respectiv de surse şi mai ales de modul în care sunt procurate documentele ce sunt publicate, fără a mai vorbi despre conţinutul lor. Dacă ele vin din hackingul şi atacurile cibernetice ale unei puteri străine, menite să submineze propria ţară, publici documentele? Dacă documentele au drept conţinut referiri în măsură să provoace moartea sau să lezeze oameni concreţi, eventual persoane nepublice, se publică în întregime documentul? Nu mai vorbim despre recenta lege europeană a protecţiei datelor cu caracter personal ce poate avea impact şi aici.

Spionaj, operaţiune specială, cine profită din scandalul anglo-american?

Sir Kim Darroch a plecat, şi-a dat demisia, după ce a fost atacat de către preşedintele Donald Trump, care a anunţat că administraţia sa nu mai colaborează cu el, fiind vorba despre evaluările sale cu care preşedintele american nu era de acord. Ce precedent creează aici un asemenea gest? Sau cel al lui Boris Johnson, de a-l ataca şi nu de a-l apăra?

În mod normal, ambasadorul nu a greşit comunicând Centralei evaluarea sa clară şi fără distorsiuni. A-l sancţiona e echivalent cu a transmite ambasadorilor să scrie în limbaj diplomatic, încifrat, lăsând Centrala să descifreze conţinutul real al comunicării. Sau să nu scrie realitatea crudă constatată la faţa locului pentru a nu leza statul gazdă dacă telegrama e descoperită şi dată publicităţii. O adevărată inepţie, ca să folosim limbajul din telegrama cu cântec. Nu mai spunem că responsabilitatea protejării comunicaţiilor nepublice nu revine ambasadei.

Poate trebuie să punem azi accentul pe sursa scurgerii: spionaj, operaţiune specială, în care instrumentul media care a dat publicităţii a fost doar un accesoriu utilizat. E o publicare legitimă, chiar dacă imorală şi care ar reclama ceva mai multă responsabilitate, după gustul meu. Dar nu e o ilegalitate. Şi, totuşi, dacă documentul a fost obţinut în urma unei operaţiuni de spionaj? Dacă l-a expus din interior un slujbaş al Foreign Office-ului britanic?

Ministrul pentru Foreign Office, sir Alan Duncan, a spus că investigaţia internă arată că scurgerea nu vine de la un computer, ci indică, mai degrabă, că e vorba despre cineva din sistem care a extras ilegal documentul sau conţinutul acestuia. La spălarea de bani este condamnată persoana implicată dacă banii folosiţi într-o operaţiune legitimă provin dintr-o activitate ilegală. Cum ar arăta un asemenea principiu când în loc de bani sunt informaţii clasificate?

Boris Johnson şi Donald Trump la Summitul NATO din 2017 FOTO EPA

Competiţia internă pentru postul de premier britanic în prim planul scandalului scurgerii de informaţii diplomatice britanice

O altă linie de dezvoltare a discuţiei vizează momentul şi scopul acestei scurgeri. Şi aici lucrurile sunt amestecate, contextul este complex şi la nivel intern în Marea Britanie, şi la nivelul relaţiilor bilaterale, anglo-americane.

Chiar în aceste momente se desfăşoară bătălia electorală din cadrul Partidului Conservator pentru desemnarea viitorului prim-ministru. E vorba despre un vot al celor 160.000 de membri de partid pentru persoana ce va fi preşedinte şi va asuma şi postul de premier al Marii Britanii până la proximele alegeri la termen. În cursă se află Ministrul de Externe Jeremy Hunt, un pro-european, şi favoritul Boris Johnson, un Hard-Brexiter.

Acest episod antrenează probleme pentru Hunt? Reacţia dură a lui Donald Trump a fost un ajutor pentru Boris Johnson, cu care e prieten şi pe care şi-l doreşte la Downing Street nr. 10, reşedinţa premierului britanic? Prea a fost dură reacţia şi disproporţionată pentru un document scurs în presă când SUA e deja celebra „beneficiară“ a costurilor venite din tonele de telegrame Wikileaks date publicităţii, faţă de care administraţia americană şi diplomaţia a fost obligată atunci să nu le citească, să nu le cunoască, să le ignore, să nu le comenteze niciodată?

Pe relaţia bilaterală anglo-americană, dificultăţile se conturează foarte clar după acest moment. Donald Trump a avut reacţia de a reproşa premierului May această luare de poziţie a Ambasadorului britanic, în timp ce agenda bilaterală (ce include şi extrădarea lui Assange) a fost blocată de acest scandal, iar demisia ambasadorului britanic şi plecarea acasă a determinat o scădere a nivelului de reprezentare a Regatului în SUA, cu consecinţe la fel de importante pentru relaţia bilaterală dintre cele două state.

Cred, însă, că problema cea mai importantă este cea a operaţiunii care a adus în media acest document. Că e vorba de spionaj, cum ne spune cea mai recentă variantă a investigaţiilor interne ale Ministerului britanic de Externe, că e vorba despre o operaţiune specială de altă natură, pe care oricum o va descoperi Scotland Yard-ul, sigur în planificare s-a luat în considerare apetenţa pentru senzaţional a publicaţiei utilizate, Daily Mail, sau reacţiile prompte şi vocale, complet necenzurate ale lui Donald Trump. Poate lecţiile învăţate ar putea să fie trase şi din această operaţiune, de către toată lumea. Până nu ajungem la costuri şi mai importante ale unor asemenea scurgeri publice de documente diplomatice.