Schimb de replici între Donald Trump şi şeful Curţii Supreme din SUA pe tema independenţei justiţiei americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Donald Trump a primit replica de la şeful Curţii Supreme a SUA, judecătorul John Roberts
Preşedintele Donald Trump a primit replica de la şeful Curţii Supreme a SUA, judecătorul John Roberts

Judecătorul şef John Roberts, liderul Curţii Supreme din SUA, a criticat afirmaţia preşedintelui american Donald Trump prin care acesta l-a catalogat pe un magistrat ce a hotărât împotriva noilor politici ale Administraţiei Trump privind azilanţii ca fiind "judecător al lui Obama".

 Roberts, nominalizat de preşedintele republican George W. Bush, a declarat miercuri că Statele Unite nu au "judecători ai lui Obama, ori judecători ai lui Trump, judecători ai lui Bush, ori judecători ai lui Clinton", informează The Associated Press.

"Ceea ce avem este un grup extraordinar de judecători dedicaţi, care fac tot ce pot mai bine pentru a face în mod egal dreptate", a completat judecătorul şef.

"Justiţia independentă este ceva pentru care ar trebui să fim cu toţii recunoscători", a conchis Roberts.

 A fost pentru prima oară când şeful Curţii Supreme a contrazis o afirmaţie a lui Trump, care în mai multe rânduri a criticat judecătorii care au hotărât împotriva politicilor sale.

Replica lui Trump nu s-a lăsat mult aşteptată, liderul de la Casa Albă punând din nou la îndoială independenţa judecătorilor nominalizaţi de predecesorul său şi confirmaţi de Senatul SUA, făcând în mod specific referire la Curtea Federală de Apel a Circuitului IX.

 "Îmi pare rău, domnule judecător şef John Roberts, dar chiar avem «judecători ai lui Obama» şi ei au un punct de vedere mult diferit de cel al celor care sunt însărcinaţi cu siguranţa ţării noastre", a scris preşedintele pe Twitter.

Disputa între Trump şi Roberts a pornit de la decizia unui judecător de la Curtea Federală de Apel a Circuitului IX de a suspenda aplicarea noilor politici ale Administraţiei de la Washington privind azilanţii. Noile politici stipulau printre altele că imigranţii vor putea cere azil numai la un punct oficial de trecere a frontierei. Măsura ar însemna că imigranţii vor avea de aşteptat săptămâni, dacă nu chiar luni, până să poată aplica pentru drept de azil.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite