Scandalul Epstein: „doamna de casă“ a magnatului pedofil instruia fetele cum să facă sex oral

Scandalul
Epstein: „doamna de casă“ a magnatului pedofil instruia fetele cum să facă sex oral

Jeffrey Epstein FOTO Gregory P. Mango/ pagesix.com

Alte trei femei au depus plângeri în dosarul Jeffrey Epstein, denunţând faptul că au fost agresate sexual de omul de afaceri găsit mort în închisoare. Una dintre ele o acuză pe Ghislaine Maxwell, fosta parteneră de viaţă şi racolatoare a lui Epstein, că i-a oferit un tutorial cu instrucţiuni despre cum să-i facă sex oral miliardarului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi, a doua zi de la apariţia informaţiilor privind testamentul semnat de Jeffrey Epstein, trei femei au depus plângeri în dosarul său la Tribunalul Federal Manhattan, din New York.

Toate cele trei femei descriu metode similare de racolare, precizând că au ajuns în casa lui Epstein pentru servicii de masaj şi au sfârşit prin a fi abuzate sexual ani întregi.

Două dintre ele, Katlyn Doe şi Lisa Doe, l-au cunoscut pe Epstein pe când erau minore, la 17 ani, iar a treia, Priscilla Doe, pe când avea 20 de ani. Au fost recrutate printr-o serie de asociaţii şi companii, conform avocatului lor, care evocă o „schemă vastă“.

Potrivit lor, prima întâlnire cu omul de afaceri a avut loc înainte de condamnarea lui la 13 ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unor minore şi înscrierii în registrul infractorilor sexuali. Epstein a primit această sentinţă în urma unui găsirii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei în 2007 cu procurorul general al statului Florida de la acea vreme, Alex Acosta. Însă el s-a bucurat de libertate, putând ieşi din închisoare în interes de serviciu. Cu toate că era înregistrat ca infractor sexual, Epstein nu avea nicio reţinere în a-şi continua agresiunile, acuză Katlyn Doe, Lisa Doe şi Priscilla Doe.

Katlyn Doe spune că a intrat în anturajul lui Epstein în 2006 şi a fost forţată să lucreze pentru el, inclusiv să-l satisfacă sexual, timp de şapte ani. Ea susţine că a ţinut-o în preajma sa cu diverse promisiuni false, cum ar fi plata unor îngrijiri medicale de care avea nevoie. Totodată, mai spune că s-a văzut obligată să se căsătorească cu una dintre partenerele lui de afaceri, care avea nevoie de acest de aranjament pentru a obţine rezidenţă în Statele Unite. Potrivit ei, asociata respectivă recruta fete pentru el.

Lisa Doe a visat la o carieră de dansatoare şi a văzut în Epstein o cale de a-şi atinge visul. Însă, spune ea acum, miliardarul nu şi-a îndeplinit promisiunea. Mai mult, a abuzat-o sexual pe când avea 17 ani, folosindu-se inclusiv de jucării erotice.

Şi Priscilla Doe a visat să ajungă dansatoare, dar în van. Ea acuză faptul că s-a trezit în 2006 blocată pe insula lui Epstein din Caraibe, supranumită „Insula pedofiliei“, întrucât miliardarul i-a luat paşaportul. Acolo, susţine ea, Ghislaine Maxwell, „doamna de casă“, conform unor angajaţi, i-a oferit un tutorial cu instrucţiuni despre cum să-i facă sex oral lui Epstein. Priscilla mai spune că Epstein a impus-o să facă sex cu o femeie şi să asigure companie pentru sultanul Dubaiului şi regizorul Woody Allen.

Avocaţii lui Epstein nu au răspuns acestor acuzaţii.

Ghislaine Maxwell

Arestat la 6 iulie, Jeffrey Epstein a pledat nevinovat la acuzaţiile de trafic cu minore şi abuzuri sexuale. El a fost găsit mort în închisoare la 10 august, la vârsta de 66 de ani. Autopsia concluzionează că s-a spânzurat.

Cu două zile înainte de moartea sa, Esptein, considerat un miliardar, a semnat un testament în valoare de 578 de milioane de dolari. Şi-a lăsat averea pentru „Trust 1953“, o metodă folosită pentru ascunderea beneficiarilor.  

Moartea lui Epstein a declanşat numeroase anchete. Procurorul general William Barr a criticat gravele neregularităţi din închisoare şi l-a demis pe director.

Preşedintele american Donald Trump, care a fost văzut de mai multe ori în compania lui Epstein, la fel ca fostul preşedinte Bill Clinton, promite o anchetă completă.

În ceea ce-l priveşte pe Alex Acosta, acesta a fost nevoit să demisioneze din postul de secretar al Muncii, fiind criticat pentru indulgenţa de care a dat dovadă faţă de Epstein în executarea pedepsei.

Căutată de presa americană, Ghislaine Maxwell preferă să nu iasă în public. Ea a transmis prin intermediari că neagă toate acuzaţiile aduse împotriva sa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: