Scandal la Washington. O proaspăt- aleasă în Congresul american vrea să-şi poarte pistolul la noul loc de muncă: Cum îşi motivează decizia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lauren Boebert încărcându-şi pistolul Captură Twitter
Lauren Boebert încărcându-şi pistolul Captură Twitter

O nouă aleasă a Partidului Republican a iscat un scandal în toată regula după ce a declarat că îşi va purta pistolul în Congres.

Lauren Boebert, în vârstă de 34 de ani, este membră a Camerei Reprezentanţilor de numai o zi, dar a reuşit deja să-şi întărâte adversarii politici anunţând că vrea să-şi poarte pistolul la noul loc de muncă.

„Am fost aleasă pentru a proteja acest drept aici”, spune Boebert, reprezentantă a statului Colorado, într-un filmuleţ distribuit pe pagina sa de Twitter.

„Chiar dacă lucrez acum într-unul dintre cele mai liberale oraşe ale Americii, refuz să-mi abandonez drepturile, în special dreptul la Al Doilea Amendament”, afirmă Boebert în timp ce se plimbă prin Washington DC.

În calitate de mamă a patru copii, „aleg să-mi apăr familia cu toată puterea pe care ne-o oferă Constituţia”, adaugă ea.

Lauren Boebert face constant declaraţii pro-arme. Luna trecută, ea declarat că preferă să strige şi să poarte un Glock în locul unei vorbe bune şi unui baston.

„Dacă dispui de argumente bune, nu ai nevoie de arme. Ce bandă de laşi”, a reacţionat Ryan Scott, director de tehnologie pentru aplicaţia CrimeDoor.

Districtul Columbia are legi stricte în privinţa armelor de foc. Autorităţile interzic purtarea armei de foc în public şi deţinerea uneia fără o licenţă locală. Totodată, un membru al Congresului are dreptul să aducă o armă de foc la Capitoliu, cu condiţia să fie descărcată în momentul accesului şi să fie lăsată în birou.

Pe de altă parte, autorităţile din Washington le-au transmis manifestanţilor pro-Trump aşteptaţi în aceste zile în capitala Statelor Unite să îşi lase armele de foc acasă.

Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, printre care membri ai unor grupări naţionaliste şi de extrema dreaptă care au obiceiul să poarte arme de foc la manifestaţii, şi-au dat întâlnire la Washington începând de marţi pentru a manifesta împotriva certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale. Congresul urmează să valideze alegerea lui Biden într-o şedinţă programată pentru miercuri.

În acest context tensionat, Garda Naţională a anunţat mobilizarea a peste 300 de soldaţi în sprijinul forţele locale de ordine. Serviciile secrete americane vor fi de asemenea pe teren.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite