Rostul României în Europa
0
S-a încheiat o săptămână în care, după ce, anterior, ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie mai degrabă favorabilă federalizării Republicii Moldova, celălalt stat românesc, taman diplomatul nr.1 al SUA, la Bucureşti s-a trezit, politicos, dar confuz, cu mâna pusă, delicat, pe un steag informal, în spaţiul intracarpatin.
Instituţiile statului de drept, din România, pur şi simplu nu au reacţionat, cu excepţia unui minister, care ne-a explicat rostul prezenţei ambasadorului american, pe tărâm transilvan, adică românesc.
În mod vizibil există o opţiune, la nivelul administraţiei prezidenţiale şi la cel al executivului actual, de la Bucureşti, de a repeta clişee publice ce ţin de stabilitatea NATO, de dezbaterile din Uniunea Europeană, deşi, în spatele uşilor închise şi înainte de tradiţionalele fotografii de familie, ale preşedinţilor şi premierilor, cu oficiali precum cei ai UE, prezenţi la Bratislava, discuţiile sunt extrem de concrete şi nu totdeauna cu un final pe măsura dorinţei unor lideri, precum cancelarul Germaniei şi preşedintele Franţei, care îşi asumă singuri rolurile de antemergători în comunitatea europeană.
În chestiunea cu conduitele surprinzătoare ale ambasadorilor SUA, la Chişinău şi Bucureşti, opinia publică din România nu a fost informată dacă vreun oficial român a întreprins un demers firesc, la Departamentul de Stat, din Washington D.C., pentru a lămuri aceste situaţii stranii, pe baza relaţiei speciale existente între România şi SUA, în baza celebrului Parteneriat Strategic.
Românii cu studii peste Ocean cred că nu sunt conduite hazardate, ci reflectarea unor tatonări gândite la departamentul amintit.
Din nefericire, tatonările vizate de aceste rânduri par mai mult a face jocul unor state cu viziuni mai degrabă opuse actualei şi viitoarei statalităţi a României.
În mod paradoxal, există şi informaţia că, în acelaşi spaţiu intracarpatin, pare să fi poposit şi un emisar al Perfidului Albion, dar fotografia făcută cu acel prilej, comparabilă cu cea a ambasadorului american la Bucureşti, cu mâna politicos aşezată pe un stindard controversat, nu a ajuns în presa dâmboviţeană, din raţiuni care nu ţin totuşi de Brexit.
Sigur, oficiali pe care nu îi mai numesc au vrut să se remarce, aici, pe Dâmboviţa, prin lipsa lor de reacţie, similară, în viziunea lor, cu refuzul unor atitudini emoţionale, specifice unui popor latin, precum cel român.
Niciun observator atent, de bună credinţă, nu poate da vreun credit modului spăşit în care atât ambasadorul SUA la Chişinău a rectificat declaraţia sa, afirmând ulterior, în dialogul cu Mihai Ghimbu, că înţelege aspiraţia reîntregirii naţionale, cât şi ambasadorul SUA la Bucureşti a explicat că este confuz cu privire la evoluţiile intracarpatine, de o anumită factură.
Ambasadorul SUA la Chişinău a dorit să fie cunoscută partciparea sa la un exerciţiu de acordare a primului ajutor, celor din generaţia următoare, pe plan imagologic fiind posibilă şi explicaţia că măcar acum a înţeles că aidoma celor două păpuşi identice, prin extrapolare, cele două state din stânga şi din dreapta Prutului au aceeaşi mamă, Patria Română.
Dacă Ministerul român de Externe pare lipsit de iniţiativă, ar fi făcut o bună impresie, în opinia publică românească, dacă ambasadorul României în SUA ar fi poposit la Departamentul de Stat, indiferent de rezultatul discuţiei de acolo, cu cei atenţi la spaţiul mioritic. Chiar dacă nu ar fi urmat un comunicat de presă sau o declaraţie scurtă, la un post de televiziune.
Cum lunile care vin vor mai fi marcate de diferenţe de temperatură geopolitică, în această parte a lumii, unde România este un străjer la graniţa NATO şi a UE, un act reparatoriu minimal, pe plan diplomatic, încă se impune, după ce ambasadorii SUA, la Bucureşti şi Chişinău au dat impresia publică conform căreia au devenit avocaţii unor opţiuni ce sunt contrare istoriei noastre naţionale. Indiferent de circumstanţe, acestea sunt gesturi diplomatice impardonabile.
Din această raţiune am abordat cu trei conaţionali cerebrali, cu experienţe complementare, o temă care preocupă pe cei care nu sunt indiferenţi la rostul României în Europa, distanţa dintre declaraţii frumos pieptănate şi realităţile nu prea plăcute, din teren, indicând sincope deloc liniştitoare. Inserez mai jos câteva din gândurile compatrioţilor Liviu Mureşan, Stan Petrescu şi Răzvan Munteanu.
*Discursul lui Jean-Claude Juncker a încercat să dea un semnal că această construcţie europeană a ajuns într-o situaţie extrem de sensibilă. Este nevoie de un efort de a reinventa U.E., în condiţiile în care mediul internaţional de securitate este atât de provocator, iar la nivelul unor ţări europene au apărut o serie întreagă de forţe care, până acum, nu erau luate în considerare.
*Am sentimentul că marele nostru aliat, SUA, principalul nostru sprijin în această lume în schimbare, este într-o fază de reaşezare şi aş vrea să văd continuitate, perspectivă şi garanţie pentru România, în ceea ce vrem să facem împreună. La nivel strategic să dăm substanţă acestui parteneriat pe care îl avem. Pentru mine rămâne o întrebare deschisă cea vizând faptul că s-a menţionat că a fost o surpriză, un act de politeţe, o chestiune care a apărut, aşa, în cadrul acelei vizite şi o recentă declaraţie, a unui reprezentant al UDMR, în care spunea că s-a pregătit cu grijă vizita respectivă, pentru ca să se poată prezenta toate aspectele care nu sunt luate în calcul de autorităţile române, de ani de zile.
*Să ne uităm la ceea ce avem de făcut, mai important, şi pentru noi şi pentru SUA, să căutăm şi alte puncte comune, la cele pe care le-am construit până acum, şi să ţinem cont că aspectele sensibile, care există pe teritoriul nostru există şi în alte părţi.
*În timp ce alţi şefi de state, din ţări învecinate, fac regulat vizite, în România, noi avem agenda mult prea încărcată ca să mergem să vedem pe românii care sunt în apropierea graniţelor noastre şi acolo nu numai să facem nişte declaraţii, dar chiar să rezolvăm nişte probleme.
*Totuşi noi am declanşat această dezbatere, sau zbatere, pentru Centenarul Unirii. Suntem datori să producem şi noi, la 100 de ani, de la Marea Unire, nişte construcţii care să fie lăsate, să consolideze statul nostru. Este un proces, un proiect neterminat – România.
*Cum ar arăta România dacă Alba Iulia ar fi Capitala ei?
*Cum ar arăta România, dacă ar avea o elită care să treacă de faza în care zilnic să fie în postura asta, nu numai de umilinţă, faţă de străini, dar incapabilă, de dialog şi de producţie de idei, scenarii, proiecte, strategii pentru generaţiile viitoare?
*M-aş uita la ceasul biologic, al poporului român. Este un ceas care trebuie urmărit cu atenţie. Şi în momentul când ajunge la acel punct, care este important, am găsit soluţii la problemele cu care ne confruntăm.
*Chestiunea care îi pune, într-o situaţie dificilă pe toţi liderii U.E. este construcţia uniunii politice. La provocarea numită migraţie, frontierele au fost extrem de vulnerabile, astfel încât a pus în dificultate pacea acestei construcţii, de 27 de state, care au mai rămas în U.E.
*S-a simţit nevoia apărării europene mai demult şi nişte construcţii, pe această idee, s-au făcut în această U.E. şi anume există un stat major al uniunii, un comitet politico-militar, o structură de analiză şi sinteză a informaţiilor primite din cadrul U.E., pe care statele o alimentează cu date de interes comun, pentru a stăpâni şi a cunoaşte şi a gestiona unele ameninţări, precum migraţia.
*Noi, întotdeauna suntem sensibili, la aceste pricini, pentru că suntem un popor emoţional, ne emoţionăm foarte repede, după aceea ne revenim şi intrăm pe linia reflecţiilor. Analizele la rece sunt foarte importante. Cultura apuseană, sub patronajul bisericii apusene, a inoculat în educaţia liderilor alte precepte morale decât ale noastre, cei care venim din spaţiul ortodoxiei. Acest conflict se vede imediat, ca şi în chestiunea acelui steag, care este o pricină, un rezultat al şcolilor de vară de la Balvanyos, de la Tuşnad, acolo unde s-au discutat pe faţă, nişte chestiuni vizând direct unele instituţii ale statului. S-a atacat istoria Transilvaniei. S-a atacat istoria celor trei provincii româneşti, cu o libertate neasemuită.
*Nu ştiu dacă noi am fi mers la Debreţin, să facem o şcoală de vară, ce reacţii ar fi fost la Budapesta. Elitele maghiare sunt mult mai prezente în cancelariile occidentale.
*Sigur că geopoliticile sunt, în general, la îndemâna marilor puteri. Federaţia Rusă şi-a atins obiectivele sale strategice. A făcut un cap de pod în Kaliningradul de azi. Acum, alegerile din Republica Moldova constituie un mare pariu pentru transnistrizarea statului dintre Prut şi Nistru.
*Unde sunt elitele noastre? Undeva, în bucătăria acestui neam, undeva în bucătăriile instituţiilor strategice, trebuie să se gândească la relaţionările fireşti dintre europenii aflaţi în stânga şi în dreapta Prutului.
*Românii au trăit sub aripa providenţei şi întotdeauna s-au creat conjuncturi internaţionale, care au fost favorabile revenirii la vatra comună.
*Eu am încredere că tocmai KILOMETRUL 0 va fi pe Axa Chişinău-Bucureşti şi că acel superb ceas, din Piaţa Marii Adunări Naţionale, din Chişinău, va arăta ora românilor. Am încredere că providenţa va fi de partea noastră şi va reveni minutul astral să ne găsim în aceeaşi vatră.
*Proiectul acesta, al unei armate europene, este unul prezent de mult timp, în discursul unor oficiali de la Bruxelles. Sunt câteva provocări pe care trebuie să le luăm în seamă. După cum se vede această armată, rămâne de observat cât de complementară va fi aceasta cu structura militară a NATO. Asta pentru că nu am vrea să vedem, în viitor, un ministru german de externe – precum cel actual, care a propus acest proiect, în urmă cu două săptămâni – că devine un oficial al GAZPROM, în anii următori, aşa cum alţi lideri de la Berlin au ajuns.
*Proiectul armatei europene este unul care trebuie mai bine gândit, în perspectiva sa amplă, fie complementar cu NATO, sau care este gândit ca să scoată OTAN din Europa, inclusiv SUA. Din punctul meu de vedere, Washingtonul nu are niciun interes să părăsească Europa şi Orientul Mijlociu.
*Eu cred că ambasadorul SUA, la Bucureşti, nu ştie mai multe lucruri. Am observat reacţia pe care a avut-o după popasul intracarpatic. Prima sa afirmaţie a fost că are nevoie de timp, pentru a reflecta asupra evenimentelor. După aceea a revenit şi a afirmat că a fost un gest de politeţe şi că doar drapelele României şi SUA contează pentru el.
*Eu aş presupune, ca un posibil scenariu, că în momentul în care domnul Hans G. Klemm a fost pregătit în Departamentul de Stat, pentru a prelua postul la Bucureşti, nu prea a fost informat despre această chestiune, sensibilă pentru România. Ceea ce ar putea să însemne că este un subiect aproape inexistent, în ceea ce priveşte Departamentul de Stat, în relaţia cu România.
*Pe de altă parte, România este singurul stat din regiune, unde există, fără echivoc, o coeziune între populaţie şi clasa politică, în ceea ce priveşte relaţia cu SUA, NATO şi UE.
*Dacă astfel de gafe se vor repeta - în contextul actual avem şi declaraţia ambasadorului SUA la Chişinău, avem şi fotografia cu steagul secuiesc al ambasasorului SUA la Bucureşti – ar putea să şubrezească imaginea cetăţenilor români privind relaţia noastră cu SUA. De aceea consider că ar trebui mai multă atenţie în relaţia aceasta a Washingtonului cu Bucureştiul.
*Republica Moldova este un teritoriu românesc şi cred că şi ambasadorul SUA la Chişinău cunoaşte acum, mai bine, istoria României. Pe de altă parte, subiectul Republicii Moldova este aproape inexistent în presa de la Bucureşti, deşi este unul de interes naţional. Republica Moldova este foarte puţin cunoscută de opinia publică din România, iar acest lucru nu este unul tocmai productiv.
*Republica Moldova este un stat aflat la periferia a două blocuri geopolitice. Avem blocul euroasiatic, unde Federaţia Rusă are o anumită viziune. Şi blocul euroatlantic. Aflându-se la această confluenţă, Republica Moldova este sfâşiată identitar, între fracţiunea care vrea Unirea cu România, fracţiunea statalist-naţionalistă, mai ales acei care vor să promoveze noul drapel, cu culorile roşu şi albastru, eliminând culoarea galbenă şi depărtându-se tot mai mult de istoria şi valorile comune cu România şi mai avem şi o tabără pro-asiatică, care militează pentru integrarea României în Uniunea Euroasiatică. Peste Prut este un câmp de luptă geopolitic.
Se încarcă comentariile...
