„Romeo şi Julieta“ – în afara legii?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum este asta – să spui că eşti apărătorul liberei exprimări şi a toleranţei şi apoi să dai o lege prin care practic ar putea fi interzise cărţile care prezintă învăţătura „tradiţională“ cu privire la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi la moralitatea sexuală? Se întâmplă în însorita şi progresista Californie şi va deveni, cel mai probabil, realitate săptămâna aceasta.

Conform noului amendament, va fi o „practică ilegală“ să te angajezi într-o „tranzacţie care are ca scop să rezulte în sau care constă din vânzarea sau închirierea unor servicii către orice consumator“ care promovează, oferă să se angajeze în, sau se angajează în „eforturile de schimbare a orientării sexuale a unui individ“.

Amendamentul defineşte „eforturile de schimbare a orientării sexuale“ care „orice practică ce caută să schimbe orientarea sexuală a unui individ. Acest fapt include eforturi de a schimba comportamentele sau expresiile de gen, sau să elimine sau să reducă atracţia sexuală sau romantică sau sentimentele faţă de indivizii de acelaşi sex“.

Amendamentul este extrem de radical, comentează David French în „National Review“. „Perspectiva ortodoxă creştină este simplă – indiferent de dorinţele unei persoane („orientarea“ ei), standardul în ceea ce priveşte conduita corectă este extrem de clar. Sexul este rezervat căsătoriei între un bărbat şi o femeie. Când vine vorba de «exprimarea genului», nu există nici o diferenţă dintre «sex» şi «gen», iar răspunsul creştin în faţa conflictului de gen este compasiunea şi tratamentul, nu urmarea impulsurilor de moment şi mutilarea chirurgicală.“ (link aici către articolul integral şi aici către textul amendamentului)

Dacă legea va trece săptămâna aceasta, sub auspiciul ei ar putea cădea toate marile texte creştine, începând cu Biblia. „Cântarea cântărilor“, superbul poem de dragoste din Vechiul Testament, şi Epistolele Apostolului Pavel din Noul Testament, de exemplu, ar putea să intre la indexul cărţilor interzise, în biblioteci sau în librării; la fel s-ar putea întâmpla cu omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur despre căsătorie; cu operele unor mari teologi precum Toma de Aquino şi Sfântul Augustin, şi chiar cu elegantele eseuri din „Creştinismul pur şi simplu“ a lui C.S. Lewis sau cu capodopere precum „Divina Comedie“ a lui Dante – de fapt, operele tuturor marilor teologii, filosofi sau scriitori occidentali care abordează problema dragostei şi a căsătoriei bazate pe complementaritatea contrariilor bărbat-femeie, cu scopul procreării, ar putea să intre sub interdicţia de a mai fi vândute sau închiriate, dacă acest amendament trece.  

Să luăm un exemplu din literatură – „Romeo şi Julieta“ de Shakespeare. Când Julieta spune „Romeo, ah! / De ce eşti tu Romeo? / Te leapădă de nume şi de tată. / (…) Doar numele ce-l porţi îmi e duşman. / Şi de n-ai fi Montagne, tu eşti tot tu“, vedem un oarecare relativism acolo şi o anume discuţie despre identitate. Dar discuţia nu este în sensul că Romeo ar putea decide să devină, peste noapte, din „he“ un „ze“ sau un „xe“ sau orice gen doreşte, sau că identitatea de gen a lui Romeo ar fi fluidă şi că definirea ei ar sta la latitudinea lui Romeo. Dimpotrivă, Romeo rămâne Romeo pentru că întruchipează toate calităţile lui Romeo – e frumos, inteligent, curajos, sensibil, e plin de pasiune şi de idealism. Romeo e viril într-un fel vulnerabil, care-l face cu atât mai atrăgător pentru Julieta. În fapt, pentru Julieta, Romeo este întruchiparea virilităţii, a principiului masculin – aşa cum pentru Romeo, Julieta este întruchiparea blândeţii, a delicateţei şi a inocenţei, pe scurt, este întruchiparea principiului feminin. Dragostea lor nu ar fi exemplară şi absolută dacă fiecare dintre ei ar fi, pentru celălalt, orice altceva în afară de întruchiparea principiului contrar – natural, cultural, intelectual şi spiritual.

Să luăm şi un exemplu din cinema – „Pe aripile vântului“. Când Rhett Buttler îi spune lui Scarlett O’hara „Nu, nu cred că te voi săruta“, nu continuă cu: „Deoarece am o problemă de identitate, cred că orientarea mea de gen e o chestie fluidă, şi mă gândesc că l-aş putea săruta pe Ashley Wilkes, rivalul meu în dragoste şi în război“. El continuă în felul următor: „Deşi ai nevoie să fii sărutată, ai foarte mare nevoie. Asta-i problema ta. Ar trebui să fii sărutată, şi foarte des. Şi de cineva care ştie cum să te sărute.“ Din replica lui Rhett se desprind toate calităţile lui Rhett – e plin de încredere în sine până la aroganţă, e egoist şi oportunist, dar e, în acelaşi timp, un tip cu simţul umorului şi, în felul său, un om de onoare; Rhett nu e un gentleman, e întruchiparea antieroului, dar tocmai combinaţia de calităţi pe care le etalează îl face atât de atrăgător pentru Scarlett. În fapt, pentru Scarlett, Rhett este întruchiparea virilităţii, a principiului masculin. Iar Scarlett este pentru Rhett întruchiparea principiului feminin – femeia frumoasă şi inteligentă, puternică şi independentă, care adună laolaltă toate calităţile pe care le admiră Rhett. Dragostea lor nu ar fi atât de aprinsă şi romanul şi filmul nu ar fi atât de captivante dacă fiecare dintre ei ar fi, pentru celălalt, orice altceva în afară de întruchiparea principiului contrar – natural, cultural, intelectual şi spiritual.

Să luăm şi un exemplu din muzică – „Have You Ever Really Loved A Woman“ de Bryan Adams. „Să iubeşti cu adevărat o femeie / Să o înţelegi – trebuie să o cunoşti până în adâncul fiinţei / Să auzi fiecare gând – să vezi fiecare vis / Să-i poţi da aripi – când vrea să zboare / Şi apoi, când te vei regăsi neajutorat în braţele ei / Vei şti că iubeşti cu adevărat o femeie“, spune cântecul. Iarăşi, înţelesul e destul de clar – este vorba despre dragostea adâncă, fiinţială, totală, dintre un bărbat şi o femeie, de dragostea dintre un Romeo şi o Julieta, dincolo de orice obstacole politice, dintre un Rhett Butler şi o Scarlett, dincolo de orice diferenţe de temperament. Iar cântecul continuă: „Să iubeşti cu adevărat o femeie / Las-o să te ţină în braţe – până când vei şti că are nevoie să o atingi / Trebuie să o respiri – să o guşti cu adevărat / Până când o vei simţi în sângele tău / Şi apoi, când îţi vei vedea copiii nenăscuţi în ochii ei / Vei şti că iubeşti cu adevărat o femeie.“ Un text foarte puternic, aproape ca o predică – un text care ne aminteşte de versuri din acea carte ponegrită de mulţi, „Sărută-mă cu săruturile gurii tale, că săruturile gurii tale sunt mai bune ca vinul“; „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie“; „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.“

La începutul anilor ’50, din noile manuale şcolare comuniste au fost eliminate personalităţi marcante precum Titu Maiorescu, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Vasile Voiculescu şi chiar Mihai Eminescu. Motivul era acela că opera lor nu  ar fi prezentat în mod adecvat principiul luptei de clasă, dintre proletariat şi burghezie, luptă care ar împinge istoria înainte, spre progres. Din Eminescu era recuperat un singur text, „Împărat şi proletar“, care ar fi reflectat, în mod corect, lupta de clasă dintre un grup minoritar şi o majoritate, dintre proletariat şi restul societăţii „corupte şi burgheze“. Ar fi păcat ca, cel puţin pentru o vreme, să ne întoarcem, în numele aceluiaşi principiu, la aceleaşi forme de cenzură – şi din toată marea cultură occidentală să fie recuperate doar două-trei filme, precum „Brokeback Mountain“ şi „The Kids Are All Right“.

Cum rămâne, între timp, cu principiul „trebuie să cunoaştem poziţia adversă“? Dar cu „trebuie să fim expuşi la cât mai multe puncte de vedere, să nu ne limităm la un singur punct de vedere“? Dar cu „trebuie să studiem marile texte, marile filme şi marile opere de artă, trebuie să studiem marii gânditori, fie că suntem, fie că nu suntem de acord cu ei“? Cum rămâne cu libertatea religioasă? Dar cu libertatea de conştiinţă? Dar cu libertatea de exprimare, cu aceasta cum rămâne – e ea doar pentru o singură parte, pentru stânga progresistă?

Şi dacă asemenea opere literare şi realizări poetice devin nedemne sau discriminatorii faţă de normativizarea propusă prin acest amendament din California, atunci cum va fi considerată o definiţie socială sau juridică a căsătoriei ca fiind între un bărbat şi o femeie? Sau un act de educaţie a copiilor în sensul că iubirea dintre un bărbat şi o femeie fundamentează o lume, o istorie şi o cultură întreagă? Noua religie, a liberalismului sau a libertinajului sexual, înlocuieşte vechile religii – şi, pentru a sta singură pe tron, se grăbeşte să le şi scoată în afara legii.

Fără îndoială că există o doză de idealism în cuvintele Julietei care speră că principiul masculin, aşa cum îl vede ea proiectat în Romeo, poate fi separat de toată istoria politică a familiei din care se trage Romeo şi de cultura din care amândoi fac parte – şi chiar acest idealism, această credinţă într-un relativism care ignoră un dat şi o evidenţă va duce la sfârşitul tragic pe care îl ştim cu toţii.

Şi cu cât stânga progresivă se îndreaptă, mai mult, spre extreme care ne amintesc de vechea stângă revoluţionară şi bolşevică din Rusia lui Lenin şi din China lui Mao, cu atât mi-e mai greu să cred  în bunele intenţii ale „noii toleranţe“ – care pare a fi, aşa cum spunea un clasic, mai oarbă decât vechea intoleranţă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite