Protagoniştii acestui forum inedit şi fără precedent au fost Regele Mihai şi Regina Ana ai României, împreună cu întreaga familie regală. Cu tenismenii Ilie Năstase şi Dumitru Hărădau care au jucat tenis pe un teren improvizat pe Wall Street, lucrurile au arătat şi mai surprinzător, ambii făcând baie de mulţime alături de dansatori, diplomaţi şi turişti. Participarea comunităţii şi a celor din zonă nu a depăşit cifra de 300 de persoane pentru întreaga zi, dar un precedent a fost creat, ceea ce era atât de important pentru noi ca organizatori şi mai ales pentru mica grupare pe care o reprezentam în diaspora noastră. La acea dată, cei doi gemeni de la World Trade Center mai aveau încă 18 luni până să fie dezintegraţi, Bill Clinton era preşedintele Americii, Rudy Giuliani primar al New York-ului şi România încă nu devenise membru NATO sau UE.

Pentru unii, se pare că acest festival are loc de o eternitate, pentru mulţi nu este decât o tradiţie care, cu mare încăpăţânare şi tupeu, continuă să supravieţuiască promovând credinţa, valorile naţionale, istoria şi tradiţiile pe care ne luptăm să le păstrăm cât mai intact posibil.

Sâmbăta trecută am încheiat cea de a XX-a ediţie a Festivalului Romania-Broadway. În cei douăzeci de ani de când acest eveniment a fost lansat, am reuşit să reunim mai mult de jumătate de milion de oameni în capitala lumii, majoritatea turişti din peste o sută de ţări, dar şi un număr record de români din toate zonele ţării, precum şi din toate statele americane. Ediţia de anul acesta a avut un număr copleşitor de peste 27.000 de vizitatori pe celebra arteră supranumită şi Canionul Eroilor, între Liberty Street şi Bowling Green Park, în Districtul Financiar. Pe ea au defilat pilotul Charles Lindberg, astronautul Neil Armstrong, primul om pe Lună, Teddy şi Franklyn D. Rosevelt, Papa Paul al II-lea, Nelson Mandela, zeci de celebrităţi şi, nu în ultimul rând, Regina Maria a României, care a fost primită cu mari onoruri şi preţuire în data de 18 octombrie 1926. La rândul nostru, am avut plăcerea de a întâmpina doi şefi de stat din România, patru congresmeni, doi senatori americani, zeci de membri ai cabinetului guvernului României, cât şi diplomaţi din Statele Unite şi alte ţări, dar şi celebrităţi ale muzicii şi sportului românesc.



Toate acestea indică faptul că festivalul este un eveniment consacrat şi ajuns la un punct de recunoaştere şi importanţă la care nu am visat niciodată - mai ales la începutul acestui mileniu. Reuşita nu constă numai în faptul că are loc de două decenii, dar mai ales prin faptul că România este singura ţară din lume cu acest gen de eveniment pe celebrul Broadway. Ca membru al unei familii de imigranţi (aromâni), mama fiind născută în nordul Greciei şi refugiată în România în perioada războiului civil, asemenea familiei lui Ştefan Minovici, venită pe la 1812 tot din nordul Macedoniei, au fost cu toţii vorbitori de limba română încă înainte de a se refugia în România. Nu întâmplător acest eveniment, încheiat sâmbăta trecută, a fost dedicat etniei aromânilor, celor care, în opinia mea, sunt unii dintre cei mai patrioţi şi iubitori de neam din ţară. Festivalul Romania-Broadway exprimă în acest sens un spirit de afecţiune şi pasiune pentru ţara în care mulţi din noi ne-am născut, crescut şi format şi pentru care am luptat de ceva vreme pentru a menţine tradiţii şi valori atât de sacre şi valoroase.

Spre deosebire de strămoşii noştri, care s-au luptat de-a lungul secolelor pentru România, cu sau fără arma în mână, care au suferit şi pierit în temniţe grele sau au dispărut în lagărele comuniste, noi am preluat o sarcină infinit mai uşoară şi mai plăcută de a continua lupta românismului naţiunii noastre nobile şi generoase şi al caracterului deosebit al acesteia fără frica de a fi ucişi, arestaţi sau torturaţi. Paradoxal, mulţi dintre compatrioţii din România liberă de astăzi suferă de o amnezie colectivă şi au pierdut sau ignoră importante noţiuni care ghidează şi formează o ţară – patriotismul, naţionalismul, umanitatea, familia şi dragostea pentru aproapele tău. Înţeleg că românii se confrunta cu un declin moral, spiritual şi mai ales financiar. Suntem conştienţi de apatia şi resemnarea fără precedent care domină starea de sprit a naţiei noastre în aceste zile. Suntem confruntaţi cu un fenomen devastator pentru poporul român, când individualismul a înlocuit patriotismul, chiar şi cel de tip ceauşist şi tot ce ar mai fi rămas din el. În acelaşi timp, refuzăm să acceptăm noţiunea de a fi condamnaţi pe viaţă la sindromul patetic al ciobanului Bucur, cel care acceptă pasiv şi nonşalant moartea iminentă la mâna tovarăşilor săi. Bucur al nostru se compătimeşte şi se autoconsolează la pierderea preţioaselor mioare şi a câinilor săi. Mai mult de atât fatalistul Bucur nu poate face. În acelaşi timp, în aceasi ţară şi pe acelaşi plai, un alt fel de cioban Bucur se luptă să-şi păstreze oile şi ograda în care să-ţi crească familia, însă vecinii par a dori să-i moară ceva, fie ea capră, oaie sau porc. De ce oare, nici până astăzi nu am înţeles.

În cei patruzeci de ani de când trăim în Statele Unite, am încercat să mobilizăm tot ce înseamnă partea civică, socioculturală, religioasă şi chiar politică a României, pentru a poziţiona ţara noastră în liga naţiunilor respectate, admirate şi promovate ca atare. Festivalul românilor de pe Broadway ne-a garantat un loc meritos în universul ţărilor europene de mare valoare în America şi, mai important, al unei comunităţi de oameni de excepţie, etnici români care sunt consideraţi unele dintre cele mai importante şi mai performante grupuri de europeni de pe continentul nord-american. Contribuţia acestora la succesul festivalului a fost remarcabilă, sublimă şi emoţionantă, dar mai important este modul în care am performat şi ne-am prezentat în fata newyorkezilor şi a turiştilor din zeci de ţări prezenţi la eveniment.



Grupului de Balet de la Opera Română, care a dansat superb la festival, i s-a oferit găzduire în case de români pentru mai bine de 18 persoane. Întregul grup de minibalerine a mâncat gratuit o săptămână la un restaurant românesc din Queens numit Romanian Garden. Gabriela, proprietara acesteia, a oferit cu generozitate acest serviciu fără solicitarea nimănui.

Toţi cei zece membri ai grupului de aromâni Pilisterlu au fost găzduiţi, ospătaţi de soţii Liliana şi Costantin Manta în casa lor din Queens, New York. Tot ei s-au ocupat de logistica grupului şi de alte numeroase detalii. Grupul de dans Banatul din Queens, originari din Banatul Sârbesc – veterani ai Festivalului de mai bine de 15 ani, ne-au onorat cu prezenţa fără vreo pretenţie, ca şi în anii trecuţi.

Vasta majoritate a artiştilor veniţi la eveniment, 86 în total din România (!), au performat pro bono, într-un spirit mai rar văzut la români. Printre ei Mirela Manea & Orchestra, George Rotaru, Maria Loga, Valeria Arnăutu şi Brânduşa Covalciuc. Şase biserici locale româneşti s-au reunit în aceeaşi zi şi în acelaşi loc, sub acelaşi cer senin, ceea ce pare a contrazice noţiunea de „fiecare cu biserica lui”. Mai rar am văzut acest gen de cooperare şi suport intre românii noştri de aici şi din ţară, pe toate liniile. Este exact ce cred că avem nevoie să cultivăm în ţară şi în universul care ne înconjoară.

Ne-am fi dorit ca cele patruzeci şi nouă de invitaţii trimise periodic preşedinţilor de consilii judeţene şi alte zeci de primării din România să fi fost măcar parţial onorate şi ca liderii acestor zone şi teritorii să ni se alăture în ziua festivalului. Regretabil, în toţi aceşti ani nu am avut şansa că festivalul să poată fi dedicat unei zone sau vreunui oraş al României, iar reproşul exprimat că evenimentul a fost axat pe participarea aromânilor şi insuficient a românilor nu este nici pe departe justificat. Am fi dorit ca din cele aproape 400 de standuri pe care le avem aliniate pe celebrul Broadway de două decenii să fi avut mai mult decât 20 care să reprezinte România cu orice gen de produse sau servicii din ţară, un vis rămas neîmplinit alături de un regret profund. 

Această realitate halucinantă are loc în contextul în care România rămâne singura ţară din lume care poate închide Broadway-ul în Districtul Financiar din New York, cu aportul Consiliului de Afaceri Româno-American. State vecine şi prietene precum Israel, Grecia, Polonia, Ucraina chiar şi Ungaria, care dedică resurse majore acestui gen de promovare şi milioane de dolari pentru evenimente similare, nu au reuşit această performanţă. Contribuţia Ministerului Românilor de Pretutindeni pentru această ediţie este salutară, lăudabilă încurajatoare şi simbolică, departe însă de un suportul real şi necesar de la tot ce înseamnă o ţară că România. Ne-am bucurat în acelaşi timp de participarea conducerii Institutului Cultural Român din New York, pe vremuri apuse partener al festivalului, în ultimii doi ani însă simpli spectatori. Aparent, la ICR fordurile pentru acest gen de eveniment la New York au fost epuizate  cu mult timp în urmă. Epuizată pare a fi fost şi ideea că Festivalul există sau că ar fi avut loc. Dacă este să vizitezi site-ul ICRNY nu vei găsi nici o menţiune în programul postat despre cel mai mare eveniment cultural din afara graniţelor României.

Fireşte, întrebarea care se pune de la sine, cine este acest organizator, RABC – Romanian-American Business Council, şi cu ce se ocupă? Printre obiectivele şi activităţile acestui ONG şi non-profit se numără dezvoltarea de afaceri, marketing, lobby, creare de imagine, identitate şi poziţionare de produse, dezvoltare a industriei medicale şi de apărare, industria mediului, IT şi multe altele. Printre membrii ei se numără doctori, bancheri, arhitecţi, avocaţi, ingineri, profesori, investitori, preoţi, artişti, designeri, diplomaţi, militari de rang înalt, studenţi, oameni de afaceri şi mulţi alţii.

Membrii noştri au susţinut cu tărie şi mult efort intrarea României în NATO, au lansat în 2017 iniţiative de eliminare a vizelor pentru românii care călătoresc în Statele Unite (Visa Waiver Program), consiliază membrii ai Congresului şi ai Senatului american în probleme legate de România, au reuşit să îi aducă în România pe Donald Trump Jr. şi Donald Trump Jr. III în primăvara lui 2017. RABC a facilitat, de asemenea, semnarea primului acord între spitalul american Mount Sinai şi Minovici Medical Development din România pentru a înfiinţa un centru de Telemedicină, Second Opinion, Patient Referrals şi afilierea cu un mare spital de oncologie din Bucureşti. Tot Consiliul de Afaceri Româno-American a reuşit, prin lobby-ul său susţinut şi încercări repetate, să contribuie la selecţia primului ambasador american de origine română, născut în ţară şi vorbitor de limbă română, în persoana domnului avocat Adrian Zuckerman. Aceeaşi organizaţie îşi aduce aportul în încercarea de a aduce la Bucureşti în acest an pe preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump.


Autorul alături de Donald Trump Jr.

Totodată, ne este imposibil să menţionăm activităţile de la RABC astăzi fără a onora iniţiativa şi idea strălucită de a crea acest mecanism şi structură de către fostul Consul General al României la New York şi actual Consul general al României la Montreal, onorabila doamna Ioana Gabriela Costache. În acelaşi timp, omagiem motorul şi inima organizaţiei noastre în persoana vicepreşedintelui RABC, Valentin Pipa.

Ca părinţi, soţi şi români, este firesc să mă fim îngrijoraţi de România de astăzi şi mai ales de cea pe care o lăsăm copiilor noştri mâine. Ne uitam anxioşi la un viitor în care ţara noastră poate rămâne fără masa critică de doctori, spitale, case de bătrâni, drumuri, păduri, şcoli şi mai grav - fără speranţă. Scenariu dramatic, dar nu imposibil de a deveni o realitate. În Statele Unite lucrează mai mult medici de origina română decât unguri, polonezi, bulgari, ucrainieni, cehi sau ruşi la un loc. Mulţi s-ar repatria în România, dar nu au loc de muncă similar cu cel de la New York, Boston sau Miami.

Aproximativ patru milioane de români lucrează deja în străinătate în patru continente, cea mai puternică şi mai vibrantă forţă de muncă din ţară construieşte sau consolidează alte naţiuni şi economii în timp ce la noi falimentul social şi economic devine din ce în ce mai pronunţat. Imaginaţi-vă o Românie cu măcar jumătate din aceştia întorcându-se în ţara natală, unul dintre cele mai minunate locuri pe care le-am cunoscut vreodată. Acolo mai există din abundenţă nobleţe, inteligenţă, oportunitate, talent, generozitate, ospitalitate, creativitate, frumuseţe şi blândeţea unui popor care merită mai mult şi mai bine. Nu vă temeţi să-i daţi la o parte pe cei care acoperă şi ascund toate acestea.

Am văzut mulţi români fericiţi pe Broadway. Am înţeles că fericirea noastră şi a compatrioţilor noştri nu face parte numai din trecutul nostru mai apropiat sau depărtat, ci mai important, din viitorul nostru şi al copiilor noştri. Dar ca să ajungem acolo la acel platou meritat ca o naţiune, popor şi etnie, va trebui să facem ceva bun împreună şi numai împreună. Numai aşa vom vedea mulţi români fericiţi în România.