Cum a ajutat revista „Amerika” SUA să câştige Războiul Rece cu URSS

Amerika FOTO captură Politico

Circa jumătate de secol, SUA a oferit concurenţă propagandei sovietice chiar la ea acasă, iar arma sa a fost o revistă glossy despre virtuţile stilului de viaţă american. Strategia a funcţionat, scrie Politico.

Revista „Amerika” a fost distribuită în URSS între 1944 şi 1994. Numărul din septembrie 1992, anul când senatorul Al Gore candida la funcţia de vicepreşedinte al SUA, a fost primul publicat în limba ucraineană, după ce ţara şi-a obţinut independenţa. Deşi nu avea un mesaj politic direct, era totuşi o invitaţie.

Amerika a fost creată pentru audienţa sovietică, la iniţiativa guvernului SUA şi prezenta aspecte remarcabile ale stilului de viaţă american, într-un format atrăgător şi pe hârtie de calitate.

Astfel un public dornic a primit un tur generos al vieţii în SUA, de la serialul educaţional pentru copii „Sesame Street” la o privire în vieţile private ale unor muzicieni precum  Louis Armstrong şi Ella Fitzgerald, dar şi ale americanilor de rând. În Amerika, cetăţenii URSS au putut citi un interviu exclusiv cu primul poet străin laureat Nobel din SUA, disidentul politic Iosif Brodski. În schimb, URSS avea dreptul să publice în SUA revista voluminoasă „Soviet Life”.

În prezent, războiul informaţional dintre superputerile Războiului Rece arată cu totul altfel, având în prim-plan pe de o parte hackerii ruşi - ce lansează dezinformare în mass-media şi mediul politic- iar, pe de altă parte, platforma Twitter, unde sunt încărcate discursurile lui Volodimir Zelenski

Deşi URSS a permis un număr maxim de 50.000 de exemplare pe lună, acestea au fost suficiente pentru a modela opinia sovietică în moduri subtile, dar semnificative.

Ideea unei reviste ilustrate care să arate virtuţile modului american de viaţă i-a venit ambasadorului american a Moscova Averell Harriman. El era convins că este o strategie mai eficientă decât atacarea pe faţă a sistemului sovietic.

Amerika a urmat formatul revistei LIFE - adică glossy şi cu fotografii supradimensionate, având ca obiect totul, de la deşerturile din Arizona la baraje şi turlele bisericilor din oraşele americane. Iar femeile din Rusia care îşi croiau hainele singure se puteau inspira din paginile de modă, spune veteranul Biroului de servicii Externe, Yale Richmond, care a scris o carte despre schimburile culturale dintre cele două rivale în perioada Războiului Rece.

Amerika a fost un efort susţinut de a prezenta capitalismul american drept un sistem cu o capacitate reală  de a ridica standardul de trai al cetăţeanului comun - fotografii generoase cu reducerile din supermarketuri, muncitorii de a rafinării în pauza de masă, decorurile accesibile ale unei locuinţe moderne, artificii şi roata Ferris din parcurile de distracţie, culturile bogate. Şi nu doar atât, ci şi elemente culturale specifice precum scheme despre cum se joacă fotbal american.

Revista a fost extrem de populară şi presa americană estima că revista circula intens printre cetăţeni care o dădeau din mână în mănă: cele 50.000 de exemplare ajungeau de fapt la circa un milion de cetăţeni.

Amerika FOTO George Clack via Politico

Deşi cifrele se poate să fi fost umflate, „succesul revistei...a fost prea mult pentru autorităţile sovietice”, care returnau constant ambasadei SUA exemplare pretins nevândute, scrie Richmond. O revistă costa 10 ruble sau 1,23 de dolari americani. Din cauza acestui fapt,  SUA au decis în 1952 să o scoată din tipar. Presa americancă nu a fost de acord: NYT obiecta scriind într-un editorial că Amerika oferă populaţiei ruse „o privire asupra traiului american şi scopurilor americane pentru a dezminţi minciunile sovietice”.

În urma unui nou acord de schimb cultural încheiat între SUA şi URSS în 1956, „Amerika” a revenit şi a fost la fel de populară.

Azi „există noi unelte. Însă scopul nu s-a schimbat, întrucât în epoca sovietică totul era despre un efort de a comunica direct, de la om la om”, spune Rose Gottemoeller, un fost diplomat american din URSS şi secretar adjunct al NATO (2016-2019), care îşi aminteşte cât de uzate erau paginile exemplarelor din bibliotecile republicilor-satelit ale URSS.

Editorul revistei era Agenţia de Informaţii a SUA care a început să organizeze şi expoziţii în diverse ţări - una a fost în 1976 la Kiev unde diplomaţii americani distribuiau gratuit exemplarele despre care oficialii sovietici spuneau că nu se vând. Dimpotrivă, acestea dispăreau ca pâinea caldă, îşi aminteşte Gottemoeller .

„Era de o calitate extrem de ridicată prin comparaţie cu ce se tipărea în URSS. Revistele sovietice nu erauu atrăgătoare, glossy, nu aveau poze color. Erau şterse şi tipărite pe hârtie de slabă calitate. Prin urmare, un motiv al popularităţii imense a celor americane era faptul că întrupau pentru audienţa sovietică strălucirea şi bogăţia Occidentului”, spune Gottemoeller.

„Amerika era o cheltuială minoră, dar un real succes în războiul rece al ideilor”, conchide Richmond  în cartea sa, „Cultural Exchange and the Cold War”, remarcând şi el mărturiile despre cât de răsfoite arătau revistele pe care americanii le-au văzut în locuinţele cetăţenilor sovietici şi „măsurile extreme luate de autorităţile sovietice pentru a-i limita distribuţia”.

Aceste măsuri au fost documentate de istoricul David Foglesong pentru cartea sa „The American Mission and the ‘Evil Empire’” (2007), căutând în arhivele sovietice de la sfârşitul anilor ‘50. 

„Interziceau în special distribuţia în statele baltice şi în zonele periferice ale Uniunii Sovietice...acolo unde loialitatea populaţiei era adesea problematică”, spune Foglesong.

Amerika era, într-un anumit sens, poliţistul bun al eforturilor diplomatice ale SUA, cei răi fiind transmisiunile Radio Liberty şi Radio Free Europe, scrie Politico. Revista prezenta versiuni luminoase ale vieţii în statele americane.

Tonul pozitiv al articolelor „era ceva ce guvernul sovietic şi Partidul Comunist detestau. Articolele erau, îmi place să spun, o formă de propagandă soft a SUA ”, spune Michael Hurley, care s-a pensionat în Departamentul de Stat în 2015 şi a lucrat mulţi ani la ambasada SUA de la Moscova.

Pe coperta din martie 1972 a apărut şahistul Bobby Fischer care luni mai târziu avea să-l învingă pe Boris Spassky şi să devină primul campion mondial la şah din SUA. Dar revista scria şi despre alte figuri culturale importante ale vremii.

„A fost mereu ceva foarte important pentru mine în calitate de ofiţer de relaţii publice să demonstrez ruşilor şi sovieticilor că şi noi avem o cultură”, dincolo de „rock and roll, hamburgeri şi blugi”.

Textele proveneau de la freelanceri sau erau preluări ale articolelor apărute în revistele din SUA, însă piesa de rezistenţă erau fotografiile - realizate ce cei mai buni fotografi. Acestea aveau spaţiu generos în revistă şi înfăţişau mai convingător viaţa în America decât o puteau face materialele scrise.

„Aveam graficieni şi editori foto care erau printre cei mai buni care se găseau”, spune Howard Cincotta, scriitor şi editor a revistei între 1975 şi 1980.

Cititorii sovietici „nu erau neapărat dispuşi să de crezare celor scrise în Amerika, dar fotografiile erau altceva. Ele nu erau o minciună”, spune el.

Editorul foto Elio Battaglia, care a lucrat la revistă la sfârşitul anilor 1960, spune că, deşi era o publicaţie motivată politic, era un mediu de lucru în care se bucurau de multă libertate editorială.

„A fost o revistă excelentă. Editorul John Jacobs i-a dat multă vitalitate. Ne-a dat mână liberă să o ilustrăm şi ne-a lăsat să punem fotografii de o pagină, în stilul revistei LIFE”, spune el.

„Era ceva ce unii ar numi propagandă. Însă propaganda înseamnă pur şi simplu difuzarea tipului de adevăr în care crezi” , recunoaşte Battaglia.

Ultimul editor al Amerika, George Clack, i-a luat un interviu poetului rus disident Brodski.

„Printre cele mai grozave lucruri care mi le-a dezvăluit a fost că <<Amerika ne-a oferit o imagine a adevărului şi a iluziei Americii>>”.

„Lumea modernă va fi definită de o marcă. Noi aveam una uriaşă”, spune Clack care s-a opus deciziei SUA de a renunţa la tipărirea ei, în 1994.