Resurgenţa generalilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daţi-mi liniştea de a accepta lucrurile ce nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, şi înţelepciunea de a le putea distinge pe unele de altele - Marcus Aurelius (împărat roman între anii 161 şi 180 d.H).

Preşedintele ales al SUA Donald Trump se bazează serios pe generalii în rezervă ai armatei americane: generalul James N. Mattis, numit Secretar al Apărării, generalul Michael Flynn, numit Consilierul de Securitate Naţională, generalul John F Kelly, numit Secretar pentru Homeland Security. Generalul în rezervă David Petreus şi amiralul Mike Rogers (actualmente directorul NSA şi al Comandamentului Cibernetic) sunt pe lista scurtă pentru funcţia de Director al Comunităţii de Informaţii. Ultimul nominalizat pe lista prezidenţială este Secretarul de presă al Casei Albe, Sean Spiecer, care a activat în cadrul forţelor de rezervă pentru o perioadă de 17 ani şi are experienţă în domeniu, fiind purtător de cuvânt în timpul administraţiei Bush la Departamentul de Comerţ al SUA. Comandorul Spiecer este absolvent al Colegiului Naval de Război actualmente fiind încadrat la staful naval întrunit, Joint Staff, al rezervelor din Washington, D.C.

Vă veţi întreba de ce preşedintele ales Donald Trump se bazează pe generali în poziţiile cheie? Răspunsul simplu: timpurile sunt din ce în ce mai complicate. Răspunsul pe larg: este vorba de resurgenţa generalilor care au dus greul războaielor de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, a celor care au luat decizii grele în momente de cumpănă pe câmpul de luptă. Şi ar mai fi un element care ar duce la opţiunea pentru alegerea generalilor de către preşedintele ales al SUA: Donald Trump, înainte de a se înscrie la Universitatea din Pennsylvania, a absolvit Academia Militară din New York (o şcoală militară privată, cu internat, fondată în 1889 de Charles Jefferson Wright, un veteran al Războiului Civil american, fost profesor din New Hampshire care a crezut că structura militară asigură cel mai bun mediu pentru învăţământul academic).

De fapt, există un motiv mult mai bun pentru aceste alegeri. De-a lungul şi de-a latul Americii, multe instituţii au fost delegitimate de alegători, inclusiv Congresul şi Biserica Catolică, fiind la cote de popularitate scăzute în preferinţele lor. Singura instituţie care a rămas la cote ridicate în preferinţele cetăţenilor este Armata SUA. Alegătorii au recunoscut conduita exemplară şi abnegaţia militarilor americani în confruntările din teatrele de operaţiuni militare dar şi conducerea cu pricepere a acestora de către generali şi amirali.

Purtătorul de cuvânt a lui Trump, Jason Miller, declara:

„Oamenii care sunt selectaţi pentru aceste poziţii cheie (notă A.G.- administraţia americană) trebuie să fie responsabili pentru munca respectivă, trebuie să fie angajaţi şi trebuie să transmită un sentiment clar al îndeplinirii angajamentului şi al scopului propus.”


Donald Trump alături de James Mattis

image

Secretarul Apărării/ The Warrior Monk

Generalul Jim Mattis este în mod unanim recunoscut ca unul dintre profesioniştii din armata americană (poreclit generalul generalilor-general’s general). Călugărul luptător (Warrior Monk), cum a fost denumit James Mattis de colegi, s-a înscris în infanteria marină la 19 ani şi nu a fost niciodată căsătorit. A luptat în războaiele din Golful Persic, din Afganistan şi din Iark. În timpul războiului din Irak, în 2003 în timpul asediului Bagdadului a fost avansat la gradul de general de brigadă şi un an mai târziu juca un rol esenţial în bătălia pentru oraşul Fallujah. În 2007 generalul Mattis a fost numit în poziţia de Comandant al Comandamentului Aliat Suprem de Transformare al NATO de la Norfolk. Trei ani mai târziu a fost numit Comandantul Comandamentului Central al SUA care avea misiunea de a superviza conflictele din Irak, Afganistan, Siria şi Yemen. Regiunea comandamentului cuprindea şi Iranul, iar generalul Mattis era un critic vehement al Teheranului. Vorbind la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, generalul Mattis a criticat Acordul nuclear cu Iranul, dar luând în calcul inapetenţa opiniei publice de a declanşa un război cu Teheranul, a declarat că acest acord poate fi considerat ca singura opţiune rămasă. El a afirmat că singurul mare pericol din Orientul Mijlociu este Iranul. În 2013, din cauza faptului că generalul Mattis dorea o confruntare cu iranienii, administraţia Obama l-a retras şi pensionat din poziţia deţinută de Comandant al Comandamentului Central al SUA.

Singurul argument împotriva numirii a unui general în rezervă la Pentagon este conceptul de controlul civil asupra militarilor care, într-o democraţie consolidată, este un lucru corect. Problema este dacă un general poate să facă tranziţia de cariera militară la cea politică. George C. Marshall şi Colin Powell au putut, în schimb Alexander Haig, fost comandant al forţelor NATO în Europa, numit Secretar de stat în administratia Ronald Reagan, nu a putut şi a fost schimbat.

Jim Mattis este un gânditor, un om cu o experienţă solidă, cu o capacitate intelectuală mare, cu dorinţa de a spune întotdeauna ceea ce gândeşte şi cu o disciplină auto-impusă exemplară pentru a face transformările cerute în sistemul militar. Preşedintele Trump are mare încredere în generalul Mattis. Briefing-ul pe care Mattis şi Trump l-au avut în New Jersey referitor la modalităţile de tortură utilizate împotriva teroriştilor i-au schimbat viziunea preşedintelui ales asupra acestei probleme. Generalul Mattis spunea că nu crede în efectele metodei de tortură care simulează înecul (waterboarding) şi crede că un pachet de ţigări şi câteva beri sunt mult mai eficiente la un interogatoriu. Din păcate, Donald Trump, în entuziasmul numirii, l-a asemuit pe Mattis cu generalul George Patton, cel care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Generalul Patton a luptat împotriva Wehrmachtului german în Nordul Africii şi în Europa în Sicilia şi în Franţa, murind într-un accident suspect de maşină, şi a fost considerat de generalul Dwight David Eisenhower ca nepotrivit să comande debarcarea trupelor aliate în Normandia din cauza conduitei sale. Generalul Patton a fost mai mult concentrat pe avansarea să în carieră decât pe securitatea trupei pe care o conducea. James Mattis, spre deosebire de Patton, şi-a controlat întotdeauna ego-ul şi nu a vărsat o picătură din sângele infanteriştilor marini americani decât dacă a fost necesar şi atunci cu un mare regret în suflet. Şi-a iubit întotdeauna subordonaţii. 

Generalul Mattis beneficiază, în cazul nominalizării lui de către Congresul SUA, de suportul Preşedintelui Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Joe Dunford, un om provenit din infanteria marină, fost comandant de regiment în Divizia 1 de Infanterie Marină comandată de Mattis, divizie care a fost implicată în martie 2003 în atacul asupra Bagdadului, una din cele mai mari victorii tactice din istoria războaielor. Relaţia dintre cei doi este sudată în război, un lucru rar întâlnit în timpurile noastre. Consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui ales, generalul locotenent Flynn, a declarat că nu şi-a dorit un general în competiţie pentru Pentagon pentru a nu pune în discuţie cutuma controlului civil asupra militarilor.

Citind opiniile şi faptele despre generalul James Mattis, numirea lui la Pentagon este una din soluţiile cele mai bune pe care Donald Trump le-a ales.

Porecla Mad Dog (câinele nebun) nu i se potriveşte lui Mattis care a făcut totul pentru oamenii din subordinea sa. În loc de micromanagementul situaţiei, el i-a disponibilizat pe cei incapabili şi pe cei puturoşi şi a împuternicit staff-ul său să ia deciziile necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite. Atunci când infanteriştii au greşit din necunoaştere i-a învăţat, dar atunci când au greşit din prostie i-a dat deoparte. Moralul trupei a crescut sub comanda lui Mattis atât de mult încât infanteriştii marini au fost convinşi că sunt de neoprit. Mattis este un gânditor. Se povesteşte că nu are un televizor acasă, dar are o bibliotecă cu 6.000 de cărţi. Mattis este neconvenţional în portul accesoriilor militare precum vesta antiglonţ din dotarea infanteriei marine, pe care, după cum vedeţi şi în poza postată mai sus, o poartă invers decât spune standardul militar. Nimeni n-a avut curajul să-i reproşeze acest lucru, ştiut fiind faptul că fiecare militar are câte un obicei ciudat, dar şi din cauza respectului pe care trupa şi superiorii îl poartă generalului. Mattis este un profesor în arta conducerii trupelor: „fiecare are nevoie de un antrenor - spunea Matiis - dar nimeni nu are nevoie de un tiran”. Dacă îl întrebi care este liderul care l-a inspirat, vei primi o lecţie despre luptătorii din triburile Sioux[1] sau îţi va dezvălui gândurile lui despre Marcus Aurelius[2]. Nu o să-l vezi pe general niciodată pierzându-şi sângele rece. Poţi să-l vezi cum dă militarii afară, dar niciodată nu ai să-l vezi ţipând la ei.


James Mattis discută cu generalul Martin Dempsey la bordul unui avion C-17 în drum spre Bagdad, 15 decembrie 2007 FOTO: Wikipedia

image

În loc de concluzie

Mattis a preluat comanda Diviziei 1 Infanterie Marină în vara lui 2002. Imediat după instalare i-a adunat pe toţi cei care făceau parte din staff-ul diviziei pentru a se face mai bine înţeles în ceea ce priveşte obiectivele sale şi principiile după care va conduce.

Urmează mai jos cele 15 principii expuse în 2002 de generalul Mattis:

1. Toţi cei din structura de forţe a infanteriei marine, abreviată MAGTF (Marine Air Ground Task Force), suntem lideri. Mattis a declarat că aşteaptă ca fiecare comandant la nivelul lui să creeze o echipă cu oamenii din subordine şi să recunoască în totalitate interdependenţele din cadrul diviziei;

2. Atitudinea este o armă. Mattis a declarat: „Treaba unui lider este să cucerească inimile subordonaţilor şi să-şi reamintească mereu că subordonaţii îndeplinesc misiunile - Trebuie să ne reamintim că noi avem de câştigat o singură bătălie: pentru minţile şi inimile subordonaţilor noştri, apoi ei vor face restul cu riscul sau poate cu costul vieţi lor”;

3. Toată lumea să-şi umple complet sacii cu nisip. Cu alte cuvinte, nimeni nu are privilegii şi toată lumea trebuie să ducă la îndeplinire sarcinile, ofiţerii nefiind exceptaţi, ei trebuind să-şi dovedească ajutorul lor pentru echipa pe care o conduc, prin exemplul personal, ori de câte ori este nevoie;

4. Dacă un infanterist marin sau o unitate de infanterie marină o dă în bară, să-i ajutaţi mai mult decât o faceţi în mod normal. Mattis crede în temperarea zelului liderilor astfel încât pasiunea lor pentru excelenţă să nu acopere înţelegerea pentru subordonaţi.

5. Sunt doar două tipuri de oameni pe câmpul de luptă: vânători şi vânaţi. „Este clar - spunea Mattis - cine vrem noi să fim. Trebuie să inspirăm spiritul vânătorului în întreaga divizie. Noi trebuie să consolidăm punctele forte şi să eliminăm slăbiciunile”. Mattis urăşte fragilitatea unei idei care nu rezistă în faţa provocărilor pentru că ea nu va rezista în faţa inamicului.

6. Generalul încurajează simplitatea în planificare, viteza în execuţie, şi securitatea operaţiunii. Mattis ştie că executarea controlului într-o misiune este o iluzie, o fantomă pe care încerci s-o vânezi. El preferă sintagma comandă şi răspuns în locul celei care este comandă şi control;

7. Două calităţi importante le caut la infanteria marină: iniţiativa şi agresivitatea. Aceste calităţi creează viteză şi concentrare asupra obiectivului generând forţă combativă;

8. Ţineţi minte - spunea Mattis la adunare - Orville Wright (n.a. A.G. - unul din fraţii care au inventat primul avion) a zburat fără licenţă. El i-a încurajat pe infanteriştii marini să accepte noile provocări, ceaţa războiului fiind omniprezentă şi necruţătoare, iar dacă aştepţi pentru a primi informaţii perfecte, vei deveni irelevant şi vei rămâne paralizat în operaţiunile militare.

9. Nici prieten bun dar nici inamic rău. Generalul roman Lucius Cornelius Sulla remarca: „niciun prieten care m-a servit vreodată cum niciun duşman care nu m-a nedreptăţit vreodată nu au rămas fără o răsplată similară”. Acest epitaf de pe mormântul generalului roman a fost motto-ul Diviziei 1 de Infanterie Marină condus de generalul James Mattis. El spunea că Irakul are o populaţie de 33 de milioane de oameni şi în mod sigur noi nu vrem să luptăm cu toţi. Noi vrem să luptăm cu cei care vor să-l ţină la putere pe Saddam. Dacă irakienii pe care-i întâlnim vor să ne ajute sau stau deoparte, nu vor avea prieteni mai buni decât infanteriştii marini. Dacă se vor opune, vor regreta ziua în care au făcut-o”. În timpul operaţiunilor militare din Irak, acesta a încercat să limiteze pierderile de vieţi omeneşti ori de câte ori putea face acest lucru.

10. Tratează fiecare zi ca şi cum ar fi ultima zi de pace. Mattis spunea că dacă nu eşti în luptă, trebuie să-ţi pregăteşti oameni pentru aceasta şi amintea că singurul scop al infanteriei marine este să apere Constituţia şi poporul american. Mattis le aducea mereu aminte militarilor de vorbele lui Publius Flavius Vegetius Renatus: „Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război”.

11. Aici nu este o ligă de jucători de baseball. Noi suntem Infanterişti Marini. Mattis ştia că mulţi militari performează la nivelul aşteptărilor pregătite de lideri lor. Dacă un lider pregăteşte obiective realiste şi asigură provocări realiste atunci militari răspund pe măsură. Acesta este imperativul moral pentru Mattis.

12. Am fost acuzat că mă comport faţă de subordonaţi ca şi cum ar fi colegii mei. Da, aşa este, sunt vinovat! La începutul acţiunilor militare în Irak, cel care conducea briefing-urile de securitate era un subofiţer din infanteria marină care cunoştea cel mai bine modul de dare/executare a ordinelor în armata irakiană.

13. Nu vreau să pun în faţa media oameni care să se comporte precum copii. Vreau numai militari puternici în faţa camerelor de luat vederi. Mattis ştia ca invazia Irakului era un moment istoric, iar trupele vor fi însoţite de peste 100 de reporteri de război. El are un respect deosebit pentru presă, pe care o consideră un pilon al democraţiei. Ştia că jurnaliştii vor istorisi publicului american faptele infanteriştilor marini în lupta ce urma să aibă loc de aceea l-a citat la întâlnire pe poetul grec Pindar: „Lăsată neapreciată, orice faptă nobilă moare”.

{C}14. Angajează-ţi creierul înainte să angajezi trăgaciul. Mattis spunea că omorârea unui om nevinovat pe câmpul de luptă atrage după sine mai mulţi inamici şi îl va marca pentru toată viaţa pe cel care a făcut-o.

15. Calitatea numărul unu pe care o are un lider este autoritatea morală şi puterea numărul unu este răbdarea. Infanteriştii marini aşteaptă ca liderul lor să fie în faţa lor înfruntând pericolele şi greutăţile. El spunea: „În două minute de prezenţă în prima linie a frontului, ştii dacă trupele sunt încrezătoare în operaţiunea ce urmează şă se desfăşoare şi dacă mai au nevoie de ceva. Poţi simţi şi lua măsuri.


[1] Bătălia de la Little Bighorn a fost o luptă purtată între luptători din triburile sioux de partea amerindienilor împotriva Regimentului 7 Cavalerie a Armatei SUA. Bătălia, care a avut loc în zilele de 25 şi 26 iunie 1876 lângă râul Little Bighorn în Montana a fost acţiunea cea mai proeminentă în cadrul Marelui război cu tribul sioux din 1876. Lupta s-a sfârşit prin victoria zdrobitoare a indienilor, conduşi de mari căpetenii ca Gall şi Crazy Horse, inspiraţi de Sitting Bull. Regimentului 7 Cavalerie, incluzând Batalionul Custer, o forţă condusă de George A. Custer au suferit o înfrângere gravă. Cinci companii ale regimentului au fost anihilate, Custer a fost ucis, împreună cu doi fraţi de-ai lui şi un cumnat. Pierderile americanilor, incluzându-i pe cercetaşi, au fost 268 morţi şi 55 răniţi. (Wikipedia)

[2] Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 şi 180 d.Hr., şi filosof stoic. Marc Aureliu preia conducerea imperiului roman în vremuri dificile, trebuind să facă faţă unor ameninţări din diferite părţi. După ce reuşeşte să înăbuşe în zona apuseană revoltele unor triburi germanice şi britanice, este confruntat în anul 165 cu invazia parţilor a provinciilor orientale ale imperiului, pe care-i învinge în cele din urmă. Încă din tinereţe, Marc Aureliu a primit o educaţie solidă în retorica greacă şi latină prin instructorii săi, Herodes Atticus şi Marcus Cornelius Fronto. (Wikipedia)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite