Republicanul Mitt Romney agită spectrul crizei din Europa în confruntarea cu Barack Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul republican la Casa Albă, Mitt Romney, a agitat din nou spectrul crizei europene, sâmbătă, afirmând că realegerea lui Barack Obama ar împinge America spre modelul economic al Vechiului Continent, relatează AFP.

"Dacă rămânem pe calea pe care suntem în prezent (cu politicile promovate de Obama), vom ajunge ca Europa, cu un guvern care cere din ce în ce mai mult, promiţând din ce în ce mai mult şi luând din ce în ce mai mult", a declarat el în faţa unei adunări la care au participat circa 500 de persoane, desfăşurată într-o uzină din localitatea Weatherly, statul Pennsylvania.

Romney a pornit vineri, în New Hampshire, într-un turneu electoral cu maşina prin mici localităţi din şase state.

În intervenţia sa, el a insistat asupra "şomajului cronic" din Spania şi a "creşterii reduse a salariilor" din Grecia, două ţări ale căror crize bugetare se vor afla în centrul discuţiilor liderilor G20, la 18 şi 19 iunie în Mexic.

"Iată unde duc politicile europene", a menţionat fostul guvernator de Massachusetts. "Nu cred să funcţioneze nici în Europa, deci nu vreau aşa ceva nici aici", a mai afirmat Romney. "Ceea ce vreau este restaurarea principiilor care au contribuit la măreţia noastră", a insistat el.

Romney şi alţi responsabili republicani se pronunţă în favoarea măsurilor de austeritate în SUA pentru a reduce datoria ţării şi restabili echilibrul bugetar, după modelul măsurilor apărate în Europa de cancelarul german, Angela Merkel.

O înrăutăţire a situaţiei din Europa şi a monedei euro ar zgudui probabil pieţele americane şi ar slăbi firava creştere economică a Statelor Unite, situaţie ce ar contribui la înfrângerea lui Barack Obama în lupta pentru Casa Albă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite