Reacţiile Europei la Trump: speriate şi ultraprudente

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

„Trumpocalipsa“, titra ziarul Liberation: „Să nu ne lăsăm înşelaţi: din acest moment, prima putere mondială este în mâinile extremei drepte. Ştiind foarte bine ce fac, jumătate dintre americani au votat în favoarea unui candidat rasist, mincinos, sexist, vulgar, plin de ură“. Pe aceeaşi linie, în Germania, Suddeutsche Zeitung spunea că a avut loc „cea mai teribilă catastrofă posibilă... Inimaginabilul a devenit realitate“.

De unde atâta teamă? Ce ştiu miniştrii de Externe europeni de au decis să se reunească în regim de urgenţă, duminică, pentru a discuta despre o situaţie cu totul nouă şi care ar putea să schimbe toate raţionamentele de securitate pe continentul nostru? De ce o asemenea reuniune specială când, luni, la Bruxelles, era deja prevăzută o alta, în acelaşi format care nu a fost anulată?

Poate să fie ceva foarte adevărat şi teribil de important în spusele unuia dintre cele mai contestate personaje ale politicii britanice şi europene, Nigel Farage, fostul lider UKIP, care spunea:

„Am văzut BREXIT-ul. Şi acum am văzut asta şi nu va trebui să vă surprindă că veţi vedea şi în altă parte această revoluţie politică - poate la anul în Europa... Există un sentiment general că este nevoie de mari schimbări fundamentale, de un adevărat control democratic”.

Un anunţ care face referinţă la una dintre marile temeri ale politicienilor europeni, adică o ridicare reală, chiar la nivel de tsunami, cum prezic unii analişti, a mişcărilor naţionaliste, extremiste, rasiste şi xenofobe. Dar Farage continuă spunând că:

Trump are rezerve în ce priveşte NATO, crede că pur şi simplu există ţări care nu contribuie îndestul şi că America face prea mult luându-şi asupra ei sarcinile cele mai grele... Doreşte să aibă o dezbatere asupra rolului NATO şi asupra acestor lucruri care sunt cruciale pentru aliaţi.

De aici încep, în opinia mea, întrebările febrile ale liderilor europeni, confruntaţi cu perspectiva total neaşteptată a unei eventuale discuţii asupra „rolului NATO“.

În ce context se va desfăşura această discuţie? Mesajele entuziaste venite de la Moscova şi care salută victoria istorică a lui Donald Trump pot să traseze un cadru logic:

Vladimir Putin: „Va fi un drum dificil. Dar Rusia este gata să facă partea sa de drum pentru a restaura în ansamblul lor toate relaţiile cu Statele Unite

Comunicat oficial al Kremlinului: „Vladimir Putin a împărtăşit (lui Donald Trump) speranţa sa de cooperare pentru ca relaţiile ruso-americane, actualmente în criză, să se amelioreze şi să poata lucra împreună pe dosarele internaţionale, în căutarea unor răspunsuri eficace la provocările legate de securitate mondială”.

Cât de gravă poate deveni problema? Nimeni nu ştie deoarece chiar nimeni nu poate să prevadă viitoarele mişcări ale lui Donald Trump. Drept care, singurul termen concret de referinţă este faimoasa sa afirmaţie din luna martie privind relaţia SUA cu NATO şi Europa:

„Nu mai suntem o ţară bogată. Ne împrumutăm, împrumutăm atât de mulţi bani! Împrumutăm bani de la China, ceea ce e o situaţie uimitoare. Este un lucru diferit, însă. NATO ne costă o avere şi, da, protejăm Europa prin intermediul NATO, dar cheltuim o grămadă de bani. În primul rând, cred că ar trebui schimbată distribuţia costurilor. Cred că, la nivel de concept, NATO funcţionează bine, dar nu la fel de bine ca atunci când a fost înfiinţată“.

Aceasta poate să fie explicaţia crispării europene din acest moment? Foarte posibil deoarece, fapt destul de rar, analizele dreptei politice se suprapun cu cele ale stângii, la fel de dramatice şi îngrijorate. Singurele poziţii care fac excepţie de la această linie sunt cele, deosebit de entuziaste, ale partidelor dreptei extremiste.

„Atunci când dna Le Pen îl felicită pe Trump, totul a fost spus. Lumea care vine este este foarte întunecată“- Paul Magnette, ministru-preşedinte Comunitatea Wallonă, Belgia.

Iată, difuzat ieri seară de către Wilfried Martens Centre (PPE), un material semnat de Roland Freudenstein (îl puteţi accesa integral AICI) din care redau un fragment:

Desigur, alegerea lui Donald Trump ca al 45-lea Preşedinte al SUA este un dezastru absolut pentru SUA, pentru Occident şi, în consecinţă, pentru întreaga lume. Desigur că, cu toate greşelile sale, Hillary ar fi fost, de departe, un preşedinte mai bun. Dar asta este, iar chestiunea la care trebuie să răspundem este... ce trebuie să facă europenii?

(...) Ar fi uşor de spus că Administraţia Trump este exact ce trebuie pentru a-i determina pe europeni să acţioneze în comun şi să facă un pas decisiv înspre «Statele Unite ale Europei». Asta dacă n-ar fi existat toate celelalte evenimente din anii trecuţi care n-au putut să ne unească, în ciuda tuturor aşteptărilor: criza financiară, criza migraţiei şi BREXIT. Desigur, alegerile din SUA vor reprezenta un şoc mai mare decât toate astea combinate... UE va trebui să-şi asume sarcina de a se apăra mai mult de una singură împotriva ameninţărilor din Est şi Sud... Sunt mai necesare ca niciodată structuri europene puternice de apărare în cadrul NATO şi o mai bună cooperare în domeniul organismelor de aplicare a legii... Trebuie să ştim să ne adaptăm la politicile administraţiei Trump, cele care vor începe să fie formulate în următoarele săptămâni. Ne aşteaptă o Americă mai puţin predictibilă şi, din această cauză, o lume mai plină de riscuri ca înainte.

Gilles Merritt, fondatorul şi preşedintele de la Friends of Europe, semnează şi el un articol-avertisment în care afirmă că „europenii trebuie să se trezească în faţa schimbărilor impredictibile şi a volatilităţii pe care o va aduce preşedinţia lui Donald Trump... perspectivele acestei administraţii semnalează nu numai o schimbare tectonică în politica americană, dar şi o potenţială ruptură enormă la nivelul creşterii economice globale şi securităţii... Liderii politici europeni trebuie să reziste tentaţiei de a pune în faţă propriile lor reacţii la alegerea lui Trump şi, în loc de asta, să lucreze la elaborarea unui răspuns comun european. Şi trebuie s-o facă la modul pro-activ, înainte ca preşedintele Trump să pună piciorul în Biroul Oval în cea de-a treia săptămână din ianuarie...

Securitatea este una dintre preocupările europene majore, date fiind incertitudinile din Ucraina, Siria, şi regiunile Mediteranei şi Mării Caspice. De la statutul său de principal garant de securitate, se pare că este posibil ca SUA să devină sursa unei mai mari instabilităţi... Europenii trebuie să fie pregătiţi să ocupe centrul scenei. Guvernele din UE trebuie să se unească pentru a se asigura că naţionalismul american emergent acum nu provoacă mai departe daune la nivelul sistemului internaţional ale cărui economii şi securitate sunt deja extrem de vulnerabile. Aşa se va dovedi valoarea proiectului european şi se va inversa declinul său.

Au apărut şi primele speculaţii (pe baza informaţiilor venite din surse din tabăra republicană) asupra oamenilor-cheie pe care urmează să se bazeze Trump pentru a realiza o administraţie performantă.

Printre aceştia:

  • Rudy Giuliani (72 de ani), fost primar în New York, fost procuror federal anti-mafia, văzut ca o candidatură serioasă pentru postul de Ministru al Justiţiei.
  • Newt Gingrich (73 de ani), fost lider al Camerei Reprezentanţilor, figurează cu şanse pentru postul de Secretar de Stat, alături de neo-conservatorul John Bolton (67 de ani, fost ambasador la ONU în perioada George W. Bush).

Nume interesante şi la Apărare:

  • generalul Mike Flynn (58 de ani), fost şef al serviciilor militare de informaţii - asta cu toate că a fost destul de controversat la Pentagon 
  • Steven Hardley, fostul consilier pentru securitate naţională al lui George W.Bush
  • senatorul de Albama Jeff Sessions (69 de ani), membru al comisiei senatoriale pentru forţele armate
  • senatorul de California Duncan Hunter
  • sau cel de Missouri, Jin Talent (60 de ani).

Candidaţii pentru postul de mare importanţă de la Comerţ ar fi:

  • Steve Mnuchin, fost bancher la Goldman Sacs
  • Daniel DiMicco, PDG al grupului siderurgic NUCOR
  • sau economistul Peter Navarro.

Un miliardar californian, Harold Hamm (70 de ani), PDG la compania producătoare de petrol Continental Resources, pare să fie o propunere credibilă pentru postul de la Energie pentru care mai există o candidatură vehiculată, cea a lui Robert Grady, specialist în domeniul capitalurilor de risc.

Vom reveni cu detalii despre pregătirea reuniunilor miniştrilor de externe din UE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite