Reacţia lui Trump după aflarea capetelor de acuzare reţinute împotriva lui în procedura de destituire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a denunţat marţi drept „ridicole“ cele două capete de acuzare formulate împotriva lui de către democraţi în cadrul procedurii de destituire, relatează AFP.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Juridice din cadrul Camerei Reprezentanţilor Jerry „Nadler tocmai a spus că am «făcut presiuni asupra Ucrainei în vederea unui amestec în alegerile din 2020». Ridicol şi el ştie că nu este adevărat“, a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă, care mai are un an din actualul mandat.

Preşedintele republican american a reacţionat astfel în urma unei scurte alocuţiuni a liderilor democraţi din Congres, care au anunţat că au reţinut două capete de acuzare, şi anume abuz de putere şi obstrucţionarea bunul mers al activităţii Congresului.

În cazul în care cele două capete de acuzare sunt adoptate în sesiune plenară, săptămâna viitoare, Donald Trump urmează să devină al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite acuzat în Camera Reprezentanţilor, dominată în prezent de democraţi.

Însă este puţin probabil ca Trump să fie destituit ulterior în Senat, întrucât camera superioară a Congresului, însărcinată să-l judece în vederea unei destituiri, este controlată de republicani, care fac bloc în jurul său.

Înainte de anunţ, Trump a subliniat că nu a făcut nimic rău şi a denunţat o „mascaradă“ a democtaţilor incapabili, în opinia sa, să-l înfrângă la urne.

„Acuzarea unui preşedinte care a dovedit, prin rezultatele sale, inclusiv generând fără îndoială cea mai mare economie din istoria acestei ţări, având una dintre preşedinţiile cele mai fructuoase din istorie şi, cel mai important, care nu a făcut NIMIC rău, este pură nebunie politică“, a scris marţi pe Twitter preşedintele american.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite