Războiul comercial dintre SUA şi China se intensifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul comercial dintre SUA şi China se intensifică, după ce au impus, astăzi, fiecare, taxe vamale de 25% pentru noi produse, în valoare de 16 miliarde de dolari, chiar într-un moment în care au fost reluate negocierile pentru a pune capăt disputelor dintre cele două mari puteri economice ale lumii, scrie AFP.

Noile taxe vamale, introduse de Washington începând cu ora 4:01 GMT, duc la 50 de miliarde de dolari valoarea totală a produselor chineze taxate cu 25% la intrare ape teritoriul american. Agenţia de presă Xinhua a informat că simultan au intrat în vigoare tarife vamale chineze de 25% pentru produse americane de o valoare similară importate de gigantul asiatic precum motociclete Harley-Davidson, bourbon, suc de portocale şi alte produse.

Pentru administraţia Trump, care acuză China de practici incorecte şi furt de proprietate intelectuală, obiectivul rămâne intensificarea presiunilor asupra gigantului asiatic pentru ca acesta să îşi reducă excedentul comercial colosal pe care îl înregistrează în relaţia cu SUA. 

Însă această escaladare intervine pe fondul a două zile de discuţii care au loc la Washington între negociatorii americani şi cei chinezi, în încercarea de a pune capăt războiului comercial dintre primele două puteri economice ale lumii. Dacă partea chineză a dat dovadă de optimism înaintea discuţiilor, preşedintele american Donald Trump s-a arătat mai circumspect afirmând că "nu se aşteaptă la mare lucru" de pe urma acestor discuţii.

Trump a ameninţat că va impune tarife vamale suplimentare asupra tuturor celor aproximativ 500 de miliarde de dolari de produse chineze exportate anual spre SUA, dacă Beijingul nu acceptă o modificare substanţială a practicilor sale în domeniul proprietăţii intelectuale, a programelor de subvenţii industriale şi nu cumpără mai multe bunuri americane. 

Cifra de 500 de miliarde de dolari este mult mai mare decât valoarea bunurilor importate de China din SUA, dând naştere la îngrijorări că Beijingul ar putea avea în vedere şi alte represalii precum îngreunarea activităţii firmelor americane în China sau permiţând yuanului să se deprecieze şi mai mult pentru a-i sprijini pe exportatorii chinezi.

SUA înregistrează în relaţia cu China un deficit comercial anul de 335 miliarde de dolari. Chiar dacă sunt excedente la schimburile de servicii, americanii înregistrează un deficit mai mare, de 375 miliarde de dolari, când vine vorba de schimburile de bunuri. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite