Raport: Schimbările climatice vor avea un impact major asupra economiei Statelor Unite

Raport: Schimbările climatice vor avea un impact major
asupra economiei Statelor Unite

FOTO 123RF

Schimbările climatice vor aduce economiei Statelor Unite cheltuieli de sute de miliarde de dolari până la sfârşitul secolului, afectând toate sectoarele, de la sănătate la infrastructură, potrivit unui raport guvernamental publicat vineri, pe care Casa Albă îl numeşte inexact.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raportul autorizat de Congres şi făcut cu sprijinul a numeroase agenţii şi departamente guvernamentale ale SUA, a subliniat impactul preconizat pe care încălzirea globală îl va avea asupra fiecărei părţi a societăţii americane.

„Cu o continuă creştere a emisiilor la nivel istoric, se preconizează că pierderile anuale în unele sectoare economice vor ajunge la sute de miliarde de dolari până la sfârşitul secolului-mai mult decât PIB-ul actual al multor state americane,” scrie în raport, conform Reuters.

Încălzirea globală îi va afecta în mod disproporţionat pe cei săraci, va aduce atingere sănătăţii umane, va deteriora infrastructura, va limita accesul la apă, va schimba zonele de coastă şi va creşte costurile în industrie-de la agricultură, la pescuit şi producţia de energie, se mai precizează în analiză.

Însă în raportul îngrijorător se mai specifică faptul că viitoarele pagube ar putea să se schimbe dacă emisiile de gaze cu efect de seră ar fi reduse semnificativ în cel mai scurt timp, deşi multe dintre efectele schimbării climatice, inclusiv frecvenţa şi puterea furtunilor, secetelor sau inundaţiilor, sunt deja resimţite. „Viitoarele riscuri din cauza schimbărilor climatice depind, în principal, de deciziile luate astăzi.”

Raportul întăreşte concluzia unui studiu de anul trecut care a concluzionat că oamenii sunt principalul motor al încălzirii globale şi a avertizat de efectele catastrofale asupra planetei.

Concluziile studiului contrazic politica preşedintelui SUA, Donald Trump, care vrea să maximizeze producţia de combustibil fosil, inclusiv ţiţei.

Purtătoarea de cuvânt a Case Albe Lindsay Walters a declarat că raportul „se bazează în mare pe cel mai rău scenariu, care contrazice tendinţele demult stabilite, presupunând că… va fi o tehnologie şi o inovaţie limitate şi în acelaşi timp o populaţie care creşte rapid.”

Mai recent, Trump şi-a nuanţat poziţia anterioară, spunând că nu crede că schimbările climatice sunt o „înşelătorie”, însă nu este sigur că sunt cauzate de activitatea umane. Mai mult, liderul de la Casa Albă a acuzat oamenii de ştiinţă că au o "agendă politică".

După ce s-a instalat la Casa Albă, Donald Trump a anunţat că va retrage Statele Unite din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, apreciind că acesta distruge locuri de muncă în industrie.

Administraţia Trump a retras, de asemenea, încălzirea globală de pe lista „ameninţărilor” la adresa Statelor Unite şi a relansat exploatarea cărbunelui şi unor rezerve de gaz şi petrol de şist în zone federale protejate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: