Psihologul care a conceput programul de interogare prin tortură al CIA rupe tăcerea: „A fost, de fapt, un succes”

Psihologul care a conceput programul de interogare prin tortură al CIA rupe tăcerea: „A fost, de fapt, un succes”

„Mă supără modalitatea în care atât părţile bune, cât şi părţile rele, au fost «lustruite» în timp şi felul în care părţile bune au fost denaturate”, spune James Mitchell. FOTO the Guardian

James Mitchell, psihologul cunoscut drept „arhitectul” procesului de interogare în cadrul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), a rupt tăcerea pentru a susţine şi apăra tehnicile de tortură folosite împotriva persoanelor suspectate că ar face parte din organizaţia teroristă Al-Qaeda.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un interviu acordat „The Guardian”, ca prime declaraţii publice de când numele său a fost asociat cu acest program în anul 2007, James Mitchell a afirmat că raportul comisiei Senatului despre CIA, în care apare şi numele său, şi tehnicile de tortură folosite de agenţie îl lasă indiferent.
 
În raportul comisiei este precizat faptul că tehnicile de interogare folosite de Mitchell, un psiholog al piloţilor de armată ieşit la pensie, sunt mult mai brutale decât s-a crezut în 2007, când numele lui a fost prima data asociat cu aşa ceva. Acesta a inclus în programul său interogare prin tortură inclusiv privarea de somn timp de zile întregi şi închiderea într-o cutie, izbită, mai apoi, de pereţi.
 
„Sunt sceptic în ceea ce priveşte raportul Senatului. Asta înseamnă că fiecare dintre analiştii ale căror slujbe şi promovări au avut loc pe baza activităţii lor, fiecare dintre aceşti experţi a minţit pentru a proteja un program? Cu toţii au greşit? Toţi aceşti agenţi CIA? Apoi, după zece ani, Senatul a reuşit să pună lucrurile cap la cap şi să vadă situaţia clar? Mă îndoiesc că acesta este adevărul”, a declarat Mitchell.
 
Acesta a mai adăugat că programul de interogare prin tortură a fost, de fapt, un succes, refuzând să dea alte detalii din cauza acordului de confidenţialitate.
 
„Mă supără modalitatea în care atât părţile bune, cât şi părţile rele au fost «lustruite» în timp. Mă deranjează şi felul în care părţile bune au fost denaturate”, mai spune James Mitchell.
Contextul în care acest program a fost dezvoltat, spune Mitchell, chiar după atacurile de la 11 septembrie, a fost total ignorant în dezbaterea curentă: „Teama că există vreun dispozitiv radiologic era copleşitoare. Este uşor acum, 13 ani mai târziu, când ştii că nu există niciun atfel de dispozitiv şi că toţi oamenii care au încercat să contruiască unul au fost capturaţi sau închişi, să vii şi să afirmi că tu puteai face totul mult mai bine şi că metodele folosite atunci sunt ilegale. Nu era nimic ilegal, dacă e să ne bazăm pe legile de atunci”, a mai declarat James Mitchell.
 
După atentatele de la 11 septembrie 2001, CIA a capturat zeci de persoane suspectate că fac parte din Al-Qaeda şi a utilizat zece „tehnici de interogare în forţă”, asimilate torturii de către numeroşi apărători ai drepturilor omului.

 

Citeşte şi:

 
Un oficial de rang înalt al CIA a decedat în condiţii suspecte, după ce s-a aruncat de pe o clădire din nordul statului Virginia. Anchetatorii urmează pista sinuciderii, însă moartea sa rămâne învăluită în mister, potrivit unor surse apropiate agenţiei americane.
 
 
CIA este vizată de o anchetă internă pentru că ar fi spionat colaboratori ai Senatului care pregăteau o anchetă privind presupusele programe de tortură din timpul administraţiei Bush, a confirmat o senatoare miercuri, citată de agenţia AFP. Directorul agenţiei, John Brennan, a resins joi orice acuzaţii, despre  care a spus că „nu sunt bazate pe fapte reale”.
 
 
Conştientă de faptul că puterea de a controla gândul este cea mai puternică armă din lume, agenţia de spionaj americană CIA a început să  experimenteze tehnica spălării pe creier pentru a deţine controlul asupra psihicului indivizilor. Obiectivul acestei tehnici este ştergerea memoriei individului şi implantarea unor noi crezuri.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: