Proiect de atentat la New York: un bosniac inculpat în complot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
New York City
New York City

Un bosniac arestat vineri în cadrul anchetei asupra unei tentative prezumtive de atentat la New York legat de Al Qaida a fost inculpat sâmbătă de complot în vederea comiterii de crime de către un tribunal federal din Brooklyn.

Adis Medunjanin, 25 de ani, a fost arestat vineri împreună cu un alt bărbat, Zarein Ahmedzay, un şofer de taxi, care a compărut deja şi a fost inculpat pentru a fi minţit poliţia federală americană (FBI). Ahmedzay a pledat nevinovat.

Potrivit actului de inculpare ce i-a fost notificat sâmbătă de judecătorul Viktor Pohorelsky, bosniacul, "de asemenea cunoscut sub numele de Mahomed, a complotat împreună cu alţii, între lunile august şi octombrie 2008, în vederea comiterii de acte în străinătate considerate drept crime de jurisdicţia americană".

"În jurul datei de 28 august 2008, acuzatul s-a îmbarcat într-un avion la Newark, New Jersey, cu destinaţia Doha, Qatar şi Peshawar, Pakistan", adaugă documentul, citat de AFP şi AP.

"Acuzatul a primit în cunoştinţă de cauză un antrenament de tip militar, asigurat de o organizaţie teroristă străină denumită Al Qaida", adaugă textul.

Medunjanin şi Ahmedzay sunt bănuiţi de a fi complicii lui Najibullah Zazi, 24 de ani, care ar avea legături cu Al Qaida şi este acuzat de a fi cumpărat produse chimice pentru a comite un atentat la New York în septembrie trecut, în jurul datei de marcare a atentatului contra World Trade Center la 11 septembrie 2001.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite